La unele biblioteci

Un proiect la școală te învață multe…chiar și cum e „de așteptat” sa fie bibliotecarul.

Trist … și nu din vina copiilor.

2 Răspunsuri

  1. M-am uita cu un sentiment de jenă.
    Bine spui „trist”. Trist pentru bibliotecarul şcolar, care a inspirat aşa ceva, trist pentru cadrele didactice care au îndrumat copiii. Râsul din coloana sonoră m-a zgâriat pe urechi.

    Nu întreb unde se petrece „acţiunea educativă”. Ai fi spus de la început, dacă era posibil. La ce, şi cui o fi folosit?

    Nici nu ştiu ce să pricep. Se poate ca nişte cadre didactice să se folosească de elevi pentru a-şi regla conturile cu bibliotecarul şcolar? E şi asta o posibilă interpretare, nu? Dar, pentru a-ţi exprima nemulţumirea, există atâtea alte căi.

    Gândindu-mă la relaţiile dintre bibliotecarii şcolari şi profesori, mi-am adus aminte de o discuţie cu tema: Bibliotecar şcolar vs. profesor, pe Forumul Ministerului Educaţiei, Cercetării ş.a., dacă bine îmi aduc aminte, forum momentan indisponibil, aşa că nu pot verifica. Sugestiv titlu, nu?
    Era, bineînţeles, despre salarii. O disuţie neplăcută, în ansamblul ei, pentru un bibliotecar. Şi, chiar dacă mă abat de la subiect, întotdeauna când aud că se compară salariile profesorilor cu cele ale bibliotecarilor mă mir de ce nu compară oamenii salariul orar, că aşa ar fi mai corect.

  2. In multe intalniri in cadrul diverselor proiecte se practica , cica, invatarea prin joc.Am participat si eu, si am colege care au participat la sesiuni de saptamani intregi in care jocurile de situatie au fost pe primul loc.

    Pe o colega care a participat la asa ceva, am intrebat-o cum ii foloseste prezenta acolo, cum va aplica cele invatate ca rezultat al jocurilor , ce rost a avut atata joaca.
    Nu a stiut sa-mi spuna.Nu a gasit punti de legatura intre jocurile de situatie si realitatea ei imediata.Mai vorbeam noi Claudia de nevoia de legaturi intre anumite metode adoptate si traditiile locale.

    Uneori jocurile ating grotescul, ca mai sus, si nu aduc decat un sentiment amar.Nici nu cred ca cineva se poarta asa cu copiii aia.
    Din pacate tehnologia permite mediatizarerea tuturor acestor exercitii nefericite. am adoptat un sistem , ca de obicei cu mult entuziasm , si il aplicam la nivelul superficial care ne e caracteristic.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: