The New York Times Review of Books (nr.2/2008)

Astazi a aparut numarul 2 al revistei americane in traducere romaneasca The New York Times Review of Books. Un marketing absolut defectuos al editurii Univers, si al ziarului Cotidianul, face ca aceste numere din prestigioasa revista sa fie obligatoriu distribuite cu un volum al editurii franceze Gallimard din colectia „Decouvertes”. Intrucit nu toate volumele acestei colectii pot prezenta un interes egal, era mai normal ca revista sa poata fi distribuita si separat. Ca bibliotecar de presa intimpin numeroase incoveniente: incepind cu faptul ca trebuie sa fac un abonament pentru care trebuie sa platesc si pretul cartii, desi aceasta nu intra in colectiile de presa. Nu contest valoarea foarte ridicata a volumelor din „Decouvertes” (prost tradusa la noi „Enciclopedica”). Contest modalitatea de vinzare, specifica librariilor din epoca Ceausescu, cind, daca voiai sa cumperi o carte buna, trebuia sa cumperi – in acelasi pachet – si trei proaste.

Imi pare rau ca nu pot face deocamdata o prezentare a revistei The New York Times Review of Books. Sper insa ca  marketingul ziarului si al editurii Univers sa dea dovada de flexibilitate, si sa renunte la vinzarea conditionata, de altfel interzisa prin lege.

Casari in bibliotecile de presa

Una dintre cele mai serioase probleme este spatiul de depozitare pentru documentele de biblioteca. Acest spatiu este intotdeauna insuficient, iar daca bibliotecarul mai este si bibliofil, problema devine acuta. Asadar, se pune problema: Ce se pastreaza si ce nu se pastreaza intr-o biblioteca publica?
In ultimii 60 de ani, problema a fost rezolvata in Romania pe cale politica. Tot ceea ce nu convenea liniei politice a zilei, era fie trecut la fondurile secrete, fie pur si simplu era casat si distrus. Asa s-a intimplat la inceputul anilor 1950, cind au fost epurate toate lucrarile care nu reflectau „noile realitati socialiste ale tarii” (de fapt, dominatia sovietica); asa s-a intimplat la inceputul anilor 1970, cind Ceausescu si Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste au epurat toate lucrarile „obsedantului deceniu”; asa s-a intimplat si la inceputul anilor ’90, cind intr-un elan „revolutionar”, au fost distruse lucrarile epocii comuniste. Practic, la fiecare 20-25 de ani a existat cite o epurare a bibliotecilor.
Acest lucru a avut si parti bune.si parti rele Daca situatia bibliotecilor detinatoare a fondurilor de carte este remediabila (si chiar se impune o improspatare periodica a fondurilor), nu acelasi lucru se intimpla in cazul bibliotecilor de periodice. Ziarele, revistele sunt efemere: reflecta realitatea unei perioade scurte, dar legate in volum, ocupa un spatiu imens. In aceste biblioteci se pune acut problema: trebuie pastrat totul, sau se poate face o selectie? Si daca se face aceasta selectie, care sunt criteriile care ar trebui sa stea la baza ei? Exista publicatii care, la prima vedere, nu mai pot prezenta nici un interes: dau ca exemple „Automatica.Management.Calculatoare”, publicatie romaneasca din anii ’70-’80 sau „Moda sovietica”, din anii ’50. Pot oricind aparea persoane dornice de a se interesa de istoricul domeniilor respective, si chiar am avut cazuri de acest gen.
Noi nu am gasit inca un raspuns pe deplin satisfacator (digitizarea ar putea fi unul, dar implica niste costuri destul de ridicate, si nu toate persoanele sunt pregatite sa citeasca in mediu electronic). Biblioteca noastra de presa fiinteaza intr-un spatiu absolut nou ( a fost inaugurata in luna mai 2007), cu dezvoltare maxima pe verticala, si o suprafata apreciabila. Credem insa, ca in ritmul actual de crestere a colectiilor, spatiul va deveni insuficient in urmatorii trei-patru ani.  

Cultura si mass media (Leo Bogart – 1973)

Preluam din articolul  „Mijloacele de informare in America” apartinind jurnalistului Leo Bogart, capitolul intitulat „Cultura si mass media”. Articolul a aparut in revista „Dialog-USA” nr. 3 din anul 1973, dar isi pastreaza actualitatea si la aproape 35 de ani de la scrierea lui. 
Principalele mass media au o influenta prin insasi substanta lor atit asupra treburilor publice (ca surse de informare) cit si asupra lumii artistice (ca mijloc de divertisment). Niciodata nu s-a facut o distinctie clara intre gazetarie si politica sau intre cultura populara si cultura intelectuala. Inca de la inceput, mijloacele de informare a maselor au atras persoane care doreau sa interpreteze cursul istorieipentru folosul maselor largi ale populatiei, influentindu-le astfel. De asemenea,
au existat si oameni care au incercat sa transmita o experienta estetica unui public mai larg decit cel cu care se putea stabili un contact prin intermediul teatrului, al salii de concerte, sau al galeriei de arta. In general, autorii s-au straduit sa intre in legatura cu cit mai multi cititori, si cind mass media erau limitate la cuvintul tiparit ei nu sovaiau citusi de putin sa scrie lucrari cu data fixa de predare, sau – cum a facut Dickens – sa scrie romane importante sub forma de de serial (in fascicole).
Abia in secolul al XX-lea, odata cu dezvoltarea noilor mass media, am gasit noi un decalaj serios intre caracterul respectabil al culturii intelectuale si statutul discutabil al unor indivizi talentati care-si consacra maiestria culturii populare. Cererile crescinde de a oferi o productie sub o presiune severa a timpului, si concurenta salbatica pentru atragerea publicului, se prea poate sa fi incurajat dragostea de senzational si sa fi coborit stacheta in ce priveste nivelul realizarilor. Pe masura ce intreprinderile ce guverneaza mijloacele de informare in masa au devenit niste mari societati pe actiuni, obiectivele si interesele birourilor de afaceri au ajuns sa fie vazute de mai toata lumea ca fiind opuse obiectivelor si intereselor creatorilor produselor respective. Comunitatea intelectuala a inceput sa priveasca cu din ce in ce mai multa suspiciune si ostilitate activitatea si influenta exercitate de „magnatii presei”, „stapinii cinematografiei”, si „Madison Avenue” (centrul industriei publicitare).
Mijloacele de informare, in special ziarele si revistele, au adus in decursul istoriei proprietarilor si directorilor lor multe satisfactii pe linga aceea a unui venit sigur. In mod traditional, proprietatea asupra ziarelor a fost legata de exprimarea identitatii unei comunitati si de o conceptie politica. Adeseori, capacitatea de dirija opinia publica a acordat proprietarilor si editorilor de ziare o influenta directa asupra evenimentelor politice, si aceasta stapinire asupra unor mijloace viguroase  a fost adeseori folosita pentru promovarea unor interese personale sau partizane.In cursul secolului al XIX-lea, ziarele americane constituiau de multe ori glasurile puternice ale partidelor politice. La inceputul secolului al XX-lea, printre bucuriile editorilor de publicatii se numarau si satisfactia de a fauri istoria. Mai de curind, titani ai revistelor  ca Henry Luce (intemeietorul saptaminalului Time) si DeWitt Wallace (editorul revistei Reader’s Digest) urmau aceeasi traditie, si succesul lor financiar nu poate fi despartit de pasiunea lor de a-si exprima convingerile in publicatiile controlate de ei. In multe mass media incetatenite a existat si mai exista inca o traditie a proprietatii de familie – luminata si plina de simtul raspunderii – sustinuta de o avere solida. In cazurile cele mai fericite, aceasta eliberare de griji banesti a oferit posibilitatea unei integritati impartiale si a devotamentului fata de interesele publicului.
Reamintesc ca articolul din care am extras acest capitol a fost scris in anul 1973 – el a aparut in revista editata de Ambasada USA la Bucuresti „Dialog„, nr. 3, pag. 56-57.

Publicatii ale Ambasadei SUA la Bucuresti (1965-1995)

In anul 1965, in urma unei deschideri culturale a guvernului comunist al Romaniei, Ambasada Statelor Unite ale Americii incepe sa publice doua brosuri de popularizare a realizarilor stiintifice si a evenimentelor culturale din aceasta tara. Brosurile vor aparea pina in anul 1973, cind vor fi contopite intr-o singura revista, glossy, intitlata „Sinteza
Prima dintre aceste brosuri se numea „Stiinta si tehnica in SUA” In aceste brosuri au putut fi citite articole despre aselenizare, despre era „computerilor”, cercetari agricole, institute de cercetare, etc. Astfel, in numarul 17 se publica pe coperta interioara, fotografia urmelor primilor pasi ai omului pe Luna, alaturi de steagul USA. Articolul „Era computerilor” debuteaza astfel: „Mecanismul se roteste, tacane si pulseaza. Lumini se aprind si se sting. Deodata apare o foaie lunga de hirtie pe care sunt tiparite in rezumat douasprezece referate juridice. Operatorii numesc acest aparat „functionarul juridic electronic”. Memoria aparatului  – compusa din benzi si din alte dispozitive magnetice de inregistrare  – contine peste un milion de statute, sentinte, concluzii ale judecatorilor si alte informatii…”
Suntem in perioada de copilarie a erei electronice.
A doua publicatie se numea „Stiri culturale din SUA” – ea continea citeva sectiuni de baza in fiecare numar: literatura, muzica, pictura, teatru, dans. Aceste publicatii aveau un ritm de aparitie lunar si se distribuiau gratuit abonatilor.
Incepind din anul 1973, aceste doua publicatii au fost comasate, rezultind „Sinteza„, o publicatie cu un nivel mult mai inalt al informatiei, cu un colectiv de redactie constituit din jurnalisti specializati pe domenii de referinta, si cu un editorial board, din care faceau parte mari personalitati ale vietii politice, culturale si stiintifice americane. „Sinteza” a fost una dintre primele reviste care au fost publicate simultan in mai multe tari, care detineau relatii diplomatice la nivel de ambasada cu SUA: Ungaria, Franta, sunt doar citeva exemple (detin in colectie proprie reviste din aceste tari). Intre anii 1973 si 1981 a aparut o prima serie a acestei reviste (nr. 1-46), cu un caracter mai popular, dar avind un continut stiintific si cultural pronuntat. Incepind cu numarul 47 (1981 – anul venirii administratiei Reagan), publicatia a capatat un aspect academic, avind ca redactor-sef pe Albert Roland, si o prezentare grafica apartinind lui Joseph Morgan.
Aceasta publicatie a rezistat 100 de numere (pina in anul 1995), cind s-a hotarit desfiintarea ei, datorita reducerilor bugetare ale guvernului Clinton. In acelasi an, postul de radio Europa Libera a fost mutat de la Munchen la Praga, pierzindu-si audienta masiva din anii comunismului.
O alta publicatie de tinuta culturala inalta a fost „Dialog USA„, de asemenea aparuta simultan in mai multe limbi de circulatie. Anii de aparitie ai acesteia au fost 1971 – 1980.
Toate expozitiile oraganizate de Ambasada Americana la Bucuresti au beneficiat de cataloage ingrijit tiparite, si distribuite gratuit. Mentionam doar citeva: „Arta Grafica in USA”, „Forma si procesul de creatie in opera pictorilor americani”, „Ceramica in USA”, „Vestul salbatic”.

Revista Bibliotecii Nationale a Romaniei II (1-2/2007)

Revista se deschide insa cu un grupaj bibliografic dedicat centenarului Mircea Eliade – eveniment destul de putin consemnat in mediile tiparite din Romania. Elocvent este faptul ca intr-un tabel sinoptic al prezentei lui Mircea Eliade ca autor si ca subiect al unor studii de specialitate, acesta figureaza in dreptul anului 2007 cu doar 13 studii despre el, dar nu figureaza ca autor, nici in tara, nici in strainatate.
Acest tabel – aflat la pag. 13 a Revistei Bibliotecii Nationale a Romaniei este elocvent: receptarea lui Mircea Eliade a fost supusa fluctuatiilor politice ale vremii. Intre anii 1923 si 1946, au aparut in Romania 29 editii cu Mircea Eliade ca autor; in strainatate, doar 2, ambele in anul 1937. Intre anii 1947 si 1953 nu s-a publicat absolut nimic de sau despre Mircea Eliade. Incepind din anul 1954, au aparut editii Mircea Eliade, doar in strainatate, pina in anul 2004 – 50 de ani – aici aparind numai putin de 280 de editii, in tari ca Franta, Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Spania, Portugalia, etc. Din anul 1966, si in Romania a inceput sa fie repus in circulatie, timid, si numai cu partea beletristica. Astfel, intre anii 1966 si 1978 nu au aparut decit trei editii, in 1978 aparind prima carte de filozofie a religiilor. Lucrarea fundamentala a lui Mircea Eliade, „Istoria credintelor si ideilor religioase” in trei  volume a fost publicata intre anii 1986-1989.
Publicarea cu adevarat importanta a operelor eliadiene in Romania a inceput din anul 1990. din 1990 si pina in anul 2003, au fost publicate 78 de editii, majoritatea editiilor importante fiind publicate la Humanitas, editura care detine drepturile de copyright. 
 In domeniul studiilor despre Mircea Eliade, in Romania s-a publicat mai mult.Primul studiu despre autorul roman a aparut in U.S.A s-a publicat in anul 1971, iar de atunci au aparut un numar de 51 de studii, in tari ca Anglia, SUA sau Germania. In Romania au aparut incepind din anul 1992 peste 100 de studii la diverse edituri.
Editorialul Revistei Bibliotecii Nationale este semnat de Dan Erceanu, si este intitulat „Apocalipsa de (dupa) Eliade”.

Revista romana de istorie a cartii (2004-2007)

Sub egida comuna a Bibliotecii Academiei Romane, Bibliotecii Centrale Universitare si Bibliotecii Nationale a Romaniei, in anul 2004 a aparut primul numar al anuarului „Revista romana de istorie a cartii”. Primul numar s-a deschis cu un cuvint al academicianului Gabriel Strempel, la acea data director al Bibliotecii Academiei Romane, in care se arata descendenta directa a acestei publicatii din defuncta „Studii si cercetari de Bibliologie” (tiparita in anul 1954), dar care datorita vicisitudinilor politice nu a rezistat decit cinci ani. In anul 1972, breasla istoricilor tiparului au incercat sa reinvieze aceasta publicatie, insa, nu au reusit sa scoata decit un singur volum. „Revista romana de istorie a cartii”, in varianta secolului al XXI-lea contine o serie de studii si materiale extrem de interesante despre istoria tiparului in Tarile Romane, despre cartea manuscrisa, dar si despre prezenta unui incunabul cracovian la Brasov. In articolul Cristinei Badara, se vorbeste despre existenta fondurilor secrete de carte in Biblioteca George Baritiu din Brasov, in perioada anilor 1945-1989. In al doilea tom al acestei publicatii (din anul 2005), semnalam articolul „Biblii in limbile galeza si siriaca existente in Biblioteca Bruckenthal” semnat de Constantin Ittu

Revista Bibliotecii Nationale a Romaniei (1-2/2007)

Recent, am primit numarul dublu pe anul 2007 al Revistei Bibliotecii Nationale a Romaniei. Un numar cu un sumar deosebit de dens, din care insa imi permit sa remarc un articol legat de tema blogului de fata: „Citeva observatii privind istoria politica a imaginii”, articol semnat de Letitia Constantin. Dupa ce face un excurs asupra publicisticii si a sistemului de imagini promovat de presa la inceputul secolului al XIX-lea (mai precis, dupa Revolutia franceza), Letitia Constantin trateaza aceleasi aspecte in presa romaneasca. Astfel, se arata ca Gheorghe Asachi „a fost nu numai editorul primei gazete politico-literare de la noi, Albina romaneasca (1829), ci si unul dintre primii ilustratori romani, in sens modern.”

In continutul articolului se face o trecere in revista a publicatiilor ilustrate care contineau desen politic, si care au aparut mai ales la sfirsitul deceniului 6 – secolul al XIX-lea. Este vorba de o serie de publicatii (parte din ele se gasesc si in colectiile Filialei de presa), cum ar fi: Nichipercea, Mos Teaca, Epoca, Foarfeca, Vespea, Ciulinul, Moftul roman, Tocila, Cancanul, Bobarnacul.
Nichipercea” a fost infiintata de N.T.Orasanu in 23 iulie 1859, „cu inalta voie”, [si] ea exprima destul de mult din spiritul revansard si din vadita nevoie de popularitate de care publicistul dadea dovada. desi in 1859 se agitase pentru alegerea lui Al. Ioan Cuza, Orasanu, perceput de multi dintre contemporani ca „vesnic opozant”, va irita in numeroase rinduri autoritatile cu atitudinea sa, suportind de altfel si cinci detentii, penultima (in mai 1864) chiar pentru virulenta caricaturilor.
Revista se va numi din 1866 Ghimpele, si va gazdui caricaturile semnate Ghedem (G.Dem. Teodorescu).
Alte articole demne de interes din Revista Bibliotecii Nationale se refera la „William Hogarth – pictorul si cartile”, „Arta fotografiei in Romania (1840-1900)”, „Matasea – element constitutiv al legaturii unui manuscris pe pergament”, „O tiparitura transilvaneana rara de secol XVII aflata in colectiile BNR: Prodromus Religionis triumphantis”, precum si rubricile permanente Biblioteca Secolului XXi si Agenda culturala si profesionala.
Voi reveni aspra sumarului extrem de bogat al acestei reviste.