Activităţi la BMMS

Agenda de evenimente la Biblioteca Metropolitana din Bucureşti:

In fiecare joi la ora 10.00 se citesc povesti la Biblioteca Ion Creanga. In fiecare marti la aceeasi ora, copiii aleg povestea si desenul animat in cadrul programului Cinema si povesti pentru pitici.

Pana pe data de 1 iunie puteti vizita o exceptionala expozitie de grafica Memoria Europei in viziunea graficianului Valeria Voicu.

Pe 23 mai avem intalnire cu aromanii in cadrul Programului Uniunii Europene 2008 – Anul Dialogului Intercultural.

Pe 28 mai de Ziua Mondiala a Jocului scoatem toate jocurile in curte, iar daca tot va e dor de copilarie, pe 30 mai va invitam la spectacolul Teatrului de Papusi Licurici, la un vernisaj de desene al copiilor.

Atelierul LIBER-EBLIDA despre Digitizare

Acest atelier a avut loc în Copenhaga, la Biblioteca Regală de Biblioteconomie, în perioada 24-26 octombrie 2007, având ca temă „Digitizarea colecţiilor de bibliotecă în Europa”. Dintre lucrările care mi-au atras atenţia sunt cea legată de cazul Marii Britanii, analizat din perspectiva unui studiu al Universităţii Loughborough în privinţa stării actuale a digitizării în Marea  Britanie, cerut de JISC (Comitetul Unit al Sistemelor Informaţionale) şi CURL (Consorţiul Bibliotecilor Universitare de Cercetare), studiul lui David Bearman „Critica lui Jean-Noel Jeanneney a proiectului Google: digitizarea cărţii în sectorul privat şi politica bibliotecii digitale” şi studiul lui Ronald Milne legat de „Proiectul Google de digitizare masivă la Oxford”.

Mesajul principal al celui dintâi studiu despre cazul Marii Britanii îl constituie prioritatea digitizării în contextul unui material imens nedigitizat existent în muzee, biblioteci, arhive şi reviste. Accentul se pune crearea resurselor cu valoare adăugată şi a instrumentelor de înţelegere pentru utilizatorul final. Cercetarea realizată de Universitatea din Loughborough recomandă trei aspecte de care să se ţină seama – realizarea unui cadru pentru digitizare, coordonarea serviciilor existente şi investigarea nevoilor utilizatorilor.

Programele de digitizarea viitoare vor trebui să răspundă nevoilor actuale, nu teoretice ale acestora. În Marea Britanie există numeroase instituţii care se ocupă de digitizare, dar fiecare propune varianta sa de lucru, neavând nici una dintre ele viziune de ansamblu. Există, de asemenea, programe finanţate de UE  printre care Minerva, care coordonează activităţile de digitizare. Cercetarea Universităţii din Loughborough mai relevă fragmentări în toate componentele infrastructurii de digitizare: înregistrările materialelor disponibile, resursele electronice pentru diferite discipline, metadatele şi standardele folosite, serviciile de consultanţă, metodele de autentificare. De aici reies anumite disfuncţionalităţi legate de metadatele necorespunzătoare, de lipsa cooperării. Teama că o presiune „naţionalistă” ar putea elimina inovaţiile la nivel local se anulează prin natura flexibilă a cadrului care să fie coordonat şi distribuit mai degrabă decât centralizat, care să asigure funcţionarea une

În Marea Britanie există un material digitizat bogat, iar investiţiile în proiecte de digitizare au ajuns la o valoare de 130 de milioane de lire din banii publici în 10 ani. Multe tipuri de materiale sunt on-line, de la manuscrise la fişiere audio şi video. În acelaşi timp, nu există nici o înregistrare care să ilustreze proiectele individuale de digitizare, nici o resursă-autoritate care să ajute la identificarea şi prevenirea duplicatelor. Este necesar aşadar un consens legat de documente, de metadate şi formatele fişierelor. Finanţatorii nu intenţionează să colaboreze pentru furnizarea unui fond comun pentru proiectele de digitizare, iar mulţi sunt interesaţi şi pun condiţii legate de prezervarea de lungă durată şi stabilitatea resurselor. Proiectul Google pentru Biblioteca Digitală va urgenta colaborarea în domeniul digitizării.

Dezvoltarea metodologică în educaţie şi cercetare, accesibilitatea resurselor au fost modificate de noul val al programelor de digitizare care vin să completeze şi să susţină traseul educaţional la toate nivelele până la navigarea ocazională de acasă în vederea informării şi educaţiei permanente. Datorită dezvoltării tehnologice, o cantitate enormă de material digital flexibil şi detaliat a fost adunat într-un timp destul de scurt. Dezvoltările în Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor  şi oportunităţile de finanţare au încurajat proiectele locale de digitizare, dictate de circumstanţe specifice, la o scală mică, izolată. Proliferarea standardelor şi a formatelor pentru surogatele digitale şi numărul instituţiilor de consultanţă care încurajau o schemă sau alta nu au făcut decât să producă o mai mare confuzie alături de implicarea editorilor comerciali şi evoluţia continuă a modelelor de afaceri pentru proiecte.

Existenţa monografiilor pe rafturi sunt complementare accesului instantaneu al unui punct de lucru, iar existenţa unor facilităţi de regăsire a informaţiei schimbă comportamentul şi aşteptările utilizatorilor. Un studiu realizat de Biroul Naţional de Audit confirmă faptul că nu există în Marea Britanie o politică în ceea ce priveşte selectarea materialelor pentru digitizare sau crearea unei biblioteci digitale vaste.

Relaţia dintre accesibilitatea materialelor digitale şi cerere este axiomatică. Noile forme de acces sunt căutarea după cuvinte-cheie, indexarea complexă, referinţele încrucişate pe care le permite catalogarea electronică. Materialele fragile şi inaccesibile pot fi păstrate sub forma unui surogat de o specializare digitală la standarde înalte.

Se presupune că nu va fi posibil să se digitizeze toate materialele, dar dezvoltările viitoare în domeniu trebuie să răspundă nevoilor cercetătorilor, iar identificarea cererilor lor specifice devine o prioritate. O întrebare recurentă este cea legată la tipul de material care ar trebui digitizat – cel rar şi valoros sau cel pentru care este foarte solicitat. RSLG (Grupul Bibliotecilor pentru Susţinerea Cercetării) a concluzionat faptul că cercetarea în biologie şi medicină se bazează într-o măsură foarte mare pe revistele electronice, pe bazele de date full-text, iar cercetătorii ştiinţelor umaniste şi din artă preferă documente fizice. Oamenii de ştiinţă preferă căutările stricte, la obiect. Resursele neconvenţionale de cercetare sunt rar folosite.

Cercetarea de la Universitatea din Loughborough a chestionat 34 de instituţii cu experienţă în digitizare. Una dintre concluziile evidente a fost legată de îmbunătăţirea accesului la materialele unice, fiind cel mai utilizat motiv pentru implementarea unor astfel de proiecte. Selecţia criteriilor este diferită de la o instituţie la alta, unele stabilind strategii, altele fiind influenţate de nevoile pieţei şi de feedback-ul utilizatorilor, precum şi opinia unor focus-grupuri, răspunsul la curentele actuale, popularitatea unor documente în diferite discipline. Uneori selecţia materialelor a fost rezultatul colaborării între editori, bibliotecari, academicieni şi curatori.

Digitizarea nu poate avea loc în lipsa unui finanţator, de obicei din exteriorul instituţiei, iar intervievaţii au considerat că sunt multe alte materiale care trebuie digitizate având desigur un suport financiar sigur.

În ceea ce priveşte standardele, acestea s-au înmulţit, lucru inevitabil şi uneori de dorit, ţinând cont de faptul că în viitor acestea trebuie să fie flexibile şi adaptabile unor anumite circumstanţe. Desigur, acest lucru ascunde un risc: având prea multe standarde ca şi cum nu ar exista nici unul, fragmentând infrastructura Marii Britanii în domeniul digitizării. Având în vedere că digitizarea este un proces de lungă durată şi costisitor din punct de vedere financiar, trebuie gândit un standard care să răspundă la cerinţele viitoare şi dezvoltările tehnologice ulterioare.

Prin asigurarea unor resurse electronice viabile şi interoperabile, se poate asigura o experienţă de mare calitate. Se doreşte astfel un consens privind schemele de metadate şi formatele fişierelor (TIFF, JPEG, PDF, XML).

Crearea de metadate a devenit o problemă mai urgentă decât digitizarea în sine. Relaţia dintre catalogare şi digitizare este interdependentă. O descriere digitală săracă a resurselor produce riscul ca acestea să nu poată fi localizate

Existenţa unor servicii de asistenţă care oferă recomandări managerilor de proiecte în domeniul digitizării constituie un motiv în plus pentru cooperare şi consolidare a unui format unic, ţinând cont şi de faptul că există o suprapunere considerabilă a tipurilor de asistenţă oferite de diferite instituţii şi acestea includ liste expediate, ateliere, publicaţii, ghiduri despre standarde şi conservare.

Serviciile de asistenţă intervievate consideră că vor avea un rol foarte important în domeniul metadatelor şi a standardelor în viitor.

Structurile finanţatoare şi oportunităţile în domeniul digitizării este un alt subiect analizat din perspectiva aceeaşi fragmentări şi realizări pe scurtă durată. Orice program de digitizare implică mai multe costuri: documentare, pregătire, conversie de date, echipament, resurse umane şi întreţinere. Proiectele sunt, în general, finanţate de bugetele instituţiei, de sponsorizări şi donaţii private. Aşa cum reiese din alegerea standardelor, a tipurilor de materiale digitizate şi a asistenţei oferite toate stau sub semnul lipsei de coordonare, prin urmare şi structurile finanţatoare au aceeaşi soartă. Finanţatorii acoperă anumite sectoare, altele doar muzeele sau bibliotecile sau arhivele. Nu există totuşi o singură sursă autoritară pentru consultarea potenţialilor finanţatori.

Finanţatorii nu intenţionează să coopereze pentru a susţine proiecte majore. Există o relaţie crucială între viitorul digitizării şi viitorul oportunităţilor de finanţare. Managerii de proiecte în acest domeniu sunt îngrijoraţi de situaţia viitoare, întrucât posibilităţile sunt contingente, limitate în funcţie de circumstanţe exterioare procesului, iar întreţinerea resurselor nu este garantată în timp. În lipsa cooperării între finanţatori, există relaţii relativ simbiotice între aceştia şi serviciile de asistenţă.

În ceea ce priveşte proiectul Bibliotecii Digitale lansat de Google, acesta este văzut ca o subminare a tipului de plată pentru furnizarea conţinutului digitizat de către finanţatori-editori intervievaţi de Loughborough. Google pretinde că nu intenţionează să înlocuiască sau să descurajeze finanţarea eforturilor celorlalţi care lucrează la digitizarea colecţiilor de bibliotecă şi speră ca prin gestul lor să atragă atenţia asupra nevoii iniţiativelor pentru realizarea bibliotecilor virtuale în lumea întreagă.

Noile modalităţi de cooperare – dincolo de acţionarii tot mai diverşi (de la Biblioteca Britanică la editori comerciali, trusturi caritabile la consilii de cercetare) – se îndreaptă spre companii precum ProQuest care are ca scop şi expertiză digitizarea, dar căreia îi lipseşte conţinutul şi care poate opera/coopera în baza unui profit. Editorii întâmpină o nouă provocare a fuziunii de genul celei între biblioteci şi companii precum Google pentru digitizare şi furnizare a conţinutului. Un exemplu puternic de model nou de susţinere a cercetării prin finanţarea strategică a digitizării este parteneriatul dintre JISC/Wellcome Trust/Biblioteca Naţională de Medicină în colaborare cu Medical Journals Backfiles, reprezentând un model închegat de expertiză, iniţiativă şi finanţare.

Studiul realizat de Universitatea din Loughborough nu cere strabilirea unei strategii unice pentru finanţarea digitizării în Marea Britanie, ci face propuneri de cooperare în privinţa finanţării cum ar fi parteneriatul public-privat. Lipsa cooperării se observă în toate segmentele procesului de digitizare şi este totuşi remarcabil faptul că s-au înregistrat succese în ciuda schismelor evidente.

Conferinţa Naţională a ANBPR

A 18-a Conferinţă Naţională a ANBPR a avut loc în perioada 8-10 noiembrie 2007 la noul sediu al Bibliotecii Astra din Sibiu. Tema conferinţei a vizat Bibliotecile publice şi accesul la informare şi comunicare. Au participat directori de biblioteci, reprezentanţi ai unor instituţii care asigură intermedierea accesului la informaţie cu accent pe proiectele de digitizare şi de realizare a bibliotecii fără ziduri.

Preşedintele ANBPR, doamna Doina Popa, a salutat prezenţa numeroasă a delegaţiilor din ţară şi din alte ţări (America, Finlanda). Paul-Andre Baran, reprezentantul IREX în România pentru programul Biblioteci Globale în România, finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates, a prezentat etapele implementării proiectului în bibliotecile din primele 5 judeţe, urmând ca rezultatele să se replieze în toate judeţele ţării.

Kathleen Kavalec, ataşat cultural al Ambasadei SUA, a ţinut o prelegere despre resursele Centrului Cultural American din România. Kristina Virtanen, project-manager – International Tasks la Biblioteca Municipală din Helsinki, Finlanda, a vorbit despre noile strategii de atragere a publicului către bibliotecă, despre adaptarea mobilierului la noile module de informare şi comunicare, despre internetbuzele care circulă prin oraş.

Conferenţiar univ.dr. Hermina Anghelescu, profesor la Facultatea de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării din Detroit, SUA, a prezentat o zi din viaţa unei biblioteci publice americane şi un studiu comparativ cu bibliotecile publice româneşti.

Prof. univ. dr. Doina Banciu, director ştiinţific la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică a realizat un itinerar de la concept la realitate a bibliotecii digitale. Acest subiect a fost analizat şi de domnul Dan Matei, directorul Institutului de Memorie Culturală, dar din perspectiva proiectelor Bibliotecii Digitale Europene, EDLnetului şi a Bibliotecii Digitale a României, despre iniţiativa Google de a realiza biblioteca virtuală universală, despre răspunsul fostului preşedinte al Bibliotecii Naţionale a Franţei şi despre repercursiunile acestei controverse.

Colaborarea internaţională a fost un alt aspect important în discursul biblioteconomiei actuale care a vizat şi Biblioteca Republicană Ştiinţifică Agricole, aşa cum a subliniat Ludmila Costin, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova, director BRSA. Carmen Macavei, coordonator al proiectului eRomania Gateway Association, a prezentat strategii de realizare a serviciilor pentru comunitate. În aceeaşi ordine de idei, se înscrie şi lucrarea doamnei Sorina Stanca, director adjunct al Bibliotecii Judeţene Octavian Goga din Cluj, care s-a referit la serviciile de memorie şi cunoaştere locală.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti a prezentat Proiectul de realizare a informării şi comunicării în spaţiul virtual care a subliniat programul amplu de digitizare a documentelor, realizarea depozitului de publicaţii în format electronic constituit din pagini WEB obţinute prin digitizarea şi structurarea titlurilor de carte şi periodice, baza de date a descrierilor bibliografice în format electronic, serviciul electronic de referinţe, pagini WEB personalizate care să cuprindă resursele electronice de interes – MyLibrary, realizarea variantelor în limba engleză şi franceză a site-ului, servicii de alertare a utilizatorilor pe domeniile lor de interes, servicii de referinţe simple şi complexe, servicii de referinţe în timp real – chat, Instant Messaging, catalogul resurselor web actualizat zilnic, galerii virtuale şi biblioteci de poezie, blog, forum şi messenger.

Pentru specializarea bibliotecarilor, Liviu-Iulian Dediu, directorul Bibliotecii Judeţene V.A.Urechia, din Galaţi, a realizat suportul pentru IDD care poate fi accesat pe anbpr.org.ro.

Directorul Bibliotecii Naţionale a României, doamna conf.univ.dr. Elena Tîrziman, a ţinut prelegerea legată de proiectele europene şi naţionale privind digitizarea documentelor de bibliotecă. De la Biblioteca Naţională, Aurelia Perşinaru a prezentat modificările privind ISBN – ISSN – CIP, iar Maria Răducu a prezentat modificările privind depozitul legal naţional şi local.

O delegaţie impresionantă a sosit de la Piatra Neamţ din partea Bibliotecii Judeţene G.T.Kirileanu, condusă de domnul Constantin Bostan, care a prezentat misiunea şi realizările Centrului Internaţional de Informare Bibliografică Ion Creangă, programe pentru comunitatea locală prin Centrul Regional de Informare Europeană, campania de promovare a imaginii bibliotecii susţinută de proiecte foarte interesante de animaţie culturală, cum ar fi Teatrul de Joacă.

Noi modalităţi de a fi prezenţi în comunitate au reieşit din lucrarea doamnei Doina Popa – Serviciul de Bibliotecă Mobilă în judeţul Cluj. Au fost organizate şi lucrări pe sesiuni ale directorilor bibliotecilor judeţene, prezentarea activităţii comisiilor profesionale ale ANBPR şi programul de activitate al ANBPR pentru anul 2008.

Nu au lipsit nici lansările de carte şi proiectele editoriale ale Editurii RAO, principalul sponsor al evenimentului alături de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Din programul conferinţei nu au lipsit nici excursiile documentare la Sibiel şi Răşinari, unde trebuie mers şi ascultată povestea, atunci „când auzim trâmbiţa marilor adevăruri, cari se prezintă cu atâta conştiinţă de sine, să zâmbim şi să zicem : Vorbe ! vorbe ! vorbe ! S-ascultăm poveştile, căci ele cel puţin ne fac să trăim şi-n viaţa altor oameni, să ne amestecăm visurile şi gândirile noastre cu ale lor … În ele trăieşte Archaeus … Poate că povestea este partea mai frumoasă a vieţii omeneşti. Cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme. Ne trezim şi murim cu ele … Auzit-ai tu vrodată povestea regelui Tlà ?” (Archaeus, Mihai Eminescu)

Multiculturalism and Intercultural Communication in Children’s Libraries

Biblioteca a primit, de-a lungul vremii, numeroase definiţii. Ma voi opri in continuare asupra unor perspective moderne: centru de resurse pentru o societate democratică, având o responsabilitate specială faţă de diversitatea straturilor sociale, faţă de diversitatea culturală şi faţă de valorile şi nevoile culturale, instituţie care apără dreptul la cunoaştere, care promovează valorile universale alături de cele naţionale/regionale.

Acest centru cultural şi social este şi un centru de dezbatere şi aplicare a unor concepte precum diversitate etnică şi pluralism cultural, dimensiunea de conţinut, priorităţile de valoare, educaţie multiculturală.

O cunoaştere adecvată a strategiilor comunicării interculturale şi a multiculturalismului ar fi răspunsul unor probleme pe care societatea postmodernă şi cea care îi va urma acesteia încearcă/va încerca să le rezolve.

Biblioteca este locul în care educaţia multiculturală se impune ca proces, ca obiectiv principal care subliniază legitimitatea diversităţii etnice, valorile care reflectă pluralismul cultural, principiul egalităţii de şanse, respectul cultural reciproc şi toleranţa.

Strategiile multiculturalismului în bibliotecile specializate care se adresează copiilor au în vedere sensibilizarea utilizatorilor în procesul de cunoaştere a pluralităţii modurilor de viaţă, a diferitelor modalităţi de analizare şi experimentare a vieţii, a felului de a privi istoria şi tradiţia, precum şi combaterea practicilor opresive şi discriminatorii. Aceste strategii sunt susţinute de documente (materiale tipărite şi electronice despre diverse culturi, acţiuni şi activităţi dedicate cerebrării diversităţii etnice, culturale etc.).

În fond, „multiculturalismul înseamnă a oferi posibilitatea tuturor de a învăţa despre, a se pregăti pentru şi a celebra diversitatea culturală” – de rasă, limbă, etnie, clasă socială, religie, cultură, obiceiuri, tradiţii ale grupurilor entice, precum şi folosirea unei varietăţi de metode şi diferite zone de educaţie.

Ignorarea sau aplicarea improprie a multiculturalismului atrage după sine aspecte negative: orientare monoculturală, marginalizarea, insultele etnice şi rasiale, absenţa unor dialoguri semnificative între persoane diferite din punct de vedere social, etnic, cultural, stereotipii, etnocentrism, prejudecăţi, favoritism, discriminare.

În momentul în care bibliotecarii şi imigranţii, respectiv minorităţile, consideră că oricare două culturi sau sisteme de discurs sunt total diferite atunci apar stereotipiile, contrastul simplist dintre două grupuri cu valori diferite pe baza unei singure dimensiuni, sublinierea diferenţelor ideologice, acordarea unei valori pozitive unui grup şi unei valori negative alteia.

Soluţia este dată de ceea ce numim sensibilitate culturală, conştientizarea de către bibliotecari a faptului că utilizatorul nu va deveni un membru total al sistemului discursiv la care participă, a capacităţii de a intra în dialog cu Celălalt, de a privi cu ochii celuilalt propria ta cultură. Eficacitate pragmatică este un alt concept definitoriu în relaţia cu Celălalt care constă în efortul bibliotecarilor de a participa cât mai mult în sistemul discursiv al utilizatorilor cu care ei vor să comunice. Influenţele culturale şi entice se stabilesc pe parcursul dezvoltării umane şi se instituie în trăsăturile principale care vor constituie sensul de a fi al persoanei şi identitatea sa în viaţă, iar comunicarea interculturală este dialogul optim între identităţi.

Într-o bibliotecă pentru copii, unul dintre imperative este pregătirea unor strategii pentru această comunicare interculturală la nivelul dialogului propriu-zis bibliotecar-utilizatori de altă cultură decât cea română. Astfel, copiii de altă etnie nu trebuie trataţi ca în afara identităţii culturale, fără background cultural . Dacă filialele pentru copii de la nivelul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti a avut doar cazuri izolate de dialog intercultural, trebuie să preîntâmpine astfel de situaţii şi să ofere servicii de calitate.

Biblioteca trebuie să deţină documente pe diferite suporturi în scopul acestei întâlniri cu alte culturi, având responsabilitatea de a informa publicul despre istoria, moştenirile culturale, obiceiurile şi constribuţiile grupurilor entice, precum şi responsabilitatea de a înlocui prejudecăţile şi imaginile deformate despre anumite grupuri cu informaţii construite pe acurateţe.

Întâlnirea cu un alt sistem cultural duce deseori la frustrare, anxietate, frică, eşec şi ostilităţi.

Multiculturalismul îşi propune să atenueze această tensiune prin promovarea unor aspecte legate de comunicare interculturală, relaţii interpersonale, schimbarea de perspectivă, analiza contextuală, înţelegerea unui puncte de vedere diferite şi a modului în care condiţiile culturale afectează valorile, atitudinile, credinţele, preferinţele, aşteptările şi comportamentul.

Bibliotecarii sunt cei care comunică profesional şi pentru care comunicare este un aspect major al vieţii lor profesionale, un aspect practic. Între bibliotecari şi minorităţi, imigranţi are loc un dialog care prezintă diferenţe de tipar discursiv.

Conceptul de imagine este un concept important identificat de autorii Scollan ca o imagine publică negociată, reciproc conferită de participanţii la dialog. Aceştia fac unele presupuneri despre imaginea pe care o revendică pentru ceilalţi sau o oferă celuilalt într-o situaţie de comunicare.

În interacţiunea umană, bibliotecarii arată imigranţilor şi minorităţilor un tip de implicare şi menţin un grad de independenţă. Implicarea din cadrul strategiilor discursive trebuie să fie limitată şi se manifestă prin interesul arătat, aprobare, simpatie, un punct de vedere comun, atitudine optimistă, luare în considerare a ideilor imigranţilor, asumare unei reciprocităţi, încercarea de a folosi aceeaşi limbă. Strategiile de independenţă apar atunci când bibliotecarul face presupuneri minime legate de nevoile celuilalt, fără eforturi speciale de a comunica.

Contrastul dintre independenţă şi implicare este dat de diferenţa dintre a vorbi şi a tăcea. Orice comunicare este bazată pe împărtăşirea unor sisteme simbolice şi unul dintre acestea este limba. Dacă se folosesc traducători, implicarea scade, iar gradul de independenţă e mai mare. Cu toate astea, un bibliotecar cu acelaşi background etnic ca şi utilizatorul imigrant ar putea îmbunătăţi major procesul dialogic.

Bibliotecarul trebuie să aibă cunoştinţe legate de istoria, experienţele, limba, obiceiurile utilizatorilor minoritari şi imigranţi reali sau potenţiali pentru care trebuie să conceapă programe speciale de schimburi culturale.

Metamesajul este un tip de mesaj care este legat de contextualizare şi care însoţeşte mesajul propriu-zis, rostit. În dialogul intercultural discutăm despre patru factori importanţi: ideologia (credinţele, valorile), socializarea (formală, informală), forme de discurs (tipare discursive, comunicarea non-verbală, folosirea corpului, a spaţiului, a timpului) şi sistemul imaginii (tipul de organizare socială, relaţii interioare/exterioare grupului).

Nu doar o exprimare sărăcăcioasă îngreunează înţelegerea unui mesaj, ci şi sau mai ales diferenţele în tiparul discursiv. Limba este ambiguă – la nivelul cuvântului şi la nivelul convenţiei sociale şi a celei private asupra cuvântului. Timpii în comunicare sunt importanţi – pe de o parte, timpul pentru a găsi cuvintele potrivite şi, pe de altă parte, timpul pentru a prelua discuţia, cel interactiv. Pauzele lungi sunt asociate cu strategia de independenţă.

Copiii imigranţi născuţi în altă ţară şi veniţi în România au două identităţi, e destul de dificil să se adapteze rapid cerinţelor şi schimbărilor legate de bibliotecă, trebuie să înveţe o limbă străină şi să înveţe cum să-şi caute documentele în cazul în care vin neînsoţiţi. Acesta e primul pas spre socializare. Al doilea pas are loc în momentul în care copilul merge la şcoală şi interacţionează cu ceilalţi copii. Este mult mai uşor pentru copiii născuţi în România deoarece prind mai repede limba şi deja vorbim de integrare în altă cultură.

Bibliotecarii şi utilizatorii imigranţi, minorităţile sunt deopotrivă transmiţători şi receptori de informaţie mai ales într-un mediu propice socializării şi integrării cum este biblioteca.

 

Bibliotecile publice nordice în societatea cunoaşterii

Bibliotecile nordice sunt printre cele mai prompte în implementarea strategiilor pentru societatea informaţională şi cea a cunoaşterii, au ca particularitate interesul pentru bibliotecă manifestat la nivel naţional prin reţeaua naţională de biblioteci şi la nivel guvernamental prin felul în care se reflectă în sistemul legislativ de bibliotecă şi în bugetul naţional pentru dezvoltare şi infrastructură. Aceste biblioteci sunt, potrivit statisticilor, cele mai frecventate din lume, dispunând şi de bugetele cele mai bune, având prestanţă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor, a clădirilor şi a colecţiilor. Promovarea acestora este intensă, ca şi prezenţa lor în planurile social şi politic. Discuţiile actuale se poartă în jurul unei mai bune cooperări între biblioteci, arhive, muzee, precum şi între serviciile web, mai precis, între cataloagele electronice ale bibliotecilor şi Google.

Accesul la colecţiile electronice – texte, muzică, precum şi serviciile e-ask (întrebări electronice adresate de public unui bibliotecar) impun un ritm mai alert al transformării documentelor tradiţionale în colecţii virtuale. Bibliotecile nordice mizează pe faptul că cei care resping şi cei care nu folosesc serviciile electronice se vor adapta.

Consolidarea şi intensificarea educaţiei şi cercetării, contribuţii aduse inovaţiei la toate nivelele societăţii, încurajarea coerenţei culturale şi extinderea accesului la resurse electronice relevante pentru publicul larg. Accesul gratuit la împrumutul de muzică pe Ipod a fost posibil datorită unui acord încheiat între biblioteci şi cei care deţin drepturile asupra acestora.

Dialogul dintre bibliotecari şi utilizatori este îmbunătăţit prin serviciile de chat şi cele de e-mail-întreabă-bibliotecarul. Acestea au la bază o vizibilitate mai mare a bibliotecii, dar funcţionează şi ca sondaje privind nevoile publicului care pot avea ca rezultate înfiinţarea unor noi servicii.

În privinţa literaturii actuale, statul finanţează achiziţionarea a 1000 de exemplare pentru distribuirea lor în biblioteci, această înţelegere cuprinzând şi o anumită parte de non-ficţiune. Promovarea culturii şi plăcerii de a citi în şcoli este o iniţiativă din 2003 în cadrul cooperării ci şcolile. Elevii se întâlnesc cu persoane care au charisma necesară pentru a creşte interesul lor faţă de lectură. Un alt program finanţat de stat este Cultural Rucksack, prin care se oferă elevilor experienţe culturale şi artistice care să le stârnească interesul.

Danemarca

Discuţiile legate de integrarea imigranţilor în spaţiul danez sunt în permanenţă pe agenda de lucru. Biblioteca are un rol major în crearea serviciilor necesare acestora, precum literatură în limbile vorbite de ei, oferirea unor servicii de comunicare electronică cu cei de acasă. Biblioteca a luat în considerare, de asemenea, şi faptul că femeile de minoritate etnică sunt izolate, deşi ele au un rol foarte important în integrarea familiei în societatea daneză. Proiectele care s-au derulat au avut în vedere nevoile imediate ale femeilor, contactul social, activităţile cotidiene, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi socializare şi asistenţă. Biblioteca Publică din Rodovre în colaborare cu un grup de femei somaleze au colaborat într-un proiect de gătit mâncare daneză întrucât acest grup şi-a manifestat interesul de a găti acasă ceea ce copiii lor mănâncă în creşele şi grădiniţele din Danemarca. Un alt proiect a fost dezvoltat de Biblioteca Centrală din Odense şi are în vedere alfabetizarea informaţională a unui grup etnic minoritar, prin citirea împreună a ziarelor. Rolul bibliotecii subliniat în nenumărate rânduri este acela de a micşora discrepanţele care apar între indivizii societăţii.

Societatea cunoaşterii pregăteşte un alt profil bibliotecarului prin educaţia permanentă, pe tot parcursul vieţii pornind de la o educaţie formală, certificată printr-un examen, educaţia non-formală, experienţa la locul de muncă şi educaţia informală adică înveţi acolo unde a învăţa nu este principalul scop al activităţii.

Biblioteca începe să aibă o semnificaţie specială în viaţa de zi cu zi a oamenilor, îndeplinind rolul unui loc de întâlnire (meeting place), indiferent de generaţii, subculturi, domenii de activitate etc. O persoană care caută o carte pe Internet, de acasă, nu are aceeaşi experienţă şi nu trăieşte în atmosfera şi sensul apartenenţei, precum cel care vizitează biblioteca şi împrumută cartea de pe raft.

Împrumutul de muzică online în bibliotecile publice daneze circulă sub sloganul „Împrumută şi ascultă – este uşor şi este legal”. Muzica este variată, de la rock la muzică clasică, de la Anastasia la Amadeus.

În ceea ce priveşte spaţiul bibliotecii, în ultimii 15 ani au fost închise în jur de 1.500 de biblioteci mici cu resurse reduse şi cu un program cu publicul destul de limitat. Cererea se îndreaptă spre spaţiile largi. Creşterea importanţei documentelor electronice duce la şi o reconsiderare a spaţiului, acesta devenind multifuncţional în sensul în care cuprinde expoziţii, cursuri de calculatoare, spaţiu pentru relaxare, studiu şi întâlnire. La nivel naţional se prevede o creştere a serviciilor virtuale, în timp ce biblioteca locală va deveni un centru cultural, un punct de lucru pentru serviciile naţionale. Campaniile de promovare a lecturii – adresate copiilor şi adolescenţilor – cuprind competiţii, alegerea cărţii anului, concursuri de citit şi povestit.

Serviciile de împrumut par ameninţate, având în vedere că muzica, filmul şi documentele multimedia se impun puternic în oferta bibliotecilor, îndeplinind şi una dintre misiunile acestora, aceea de a susţine activitatea culturală şi educaţională.

Tendinţa actuală, potrivit statisticilor, este aceea de descreştere a serviciului de împrumut în contextul transformării bibliotecii dintr-o instituţie bazată pe colecţii şi depozitarea acestora într-un sistem coerent de bibliotecă din ce în ce mai digital. Creşterea puterii de cumpărare a populaţiei a creat posibilitatea de a cumpăra cărţi în loc de a le împrumuta. Cu toate acestea, promovarea împrumutului de bibliotecă a fost şi este una dintre priorităţile de pe agenda Ministerului Culturii.

Cataloagele şi împrumut la nivel naţional sunt o altă formă de cooperare. Până la sfârşitul anului 2000, Danemarca avea la dispoziţie un catalog comun pentru bibliotecile publice şi cele de cercetare. A urmat o bază de date care oferea acces oricărui cetăţean să comande orice tip de document din orice bibliotecă publică. Din punct de vedere financiar, transportul este asigurat jumătate de utilizatori şi jumătate de stat. Biblioteca Värmland face parte dintr-o reţea de biblioteci care include biblioteci publice, biblioteci de spital şi universitare, în cadrul căreia există acelaşi permis, iar cărţile se pot returna în oricare dintre acestea. Împrumutul nu ţine cont de graniţe, între Østfold şi Värmland.

Plecând de la ideea că cititul este distractiv indiferent de vârstă, Autoritatea Naţională Daneză de Bibliotecă a invitat bibliotecile publice să colaboreze cu Radio Denmark P2. Printre obiective a fost şi organizarea unor cluburi literare în biblioteci, iar discuţiile în urma alegerii unui roman al lunii urmau a fi difuzate la radio în cadrul emisiunii Revista literară Alphabet. Au avut loc şapte înregistrări astfel încât toate regiunile au fost reprezentate. Copiii şi literatura este un proiect iniţiat la nivelul Ministerului Culturii în 2003 şi a devenit interministerial din 2004, o campanie pro lectură la care au participat Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Familiei. Proiectul îşi propune întâlnirea dintre cărţile bune, cititorii isteţi şi experienţa adecvată. Premiul Orla 2006 este unic şi este rezultatul desemnării de către copii şi adolescenţi a câştigătorilor celor patru categorii: cărţi ilustrate, cărţi pentru copii, cărţi pentru adolescenţi şi desene animate. Ideea centrală a alegerii unui premiu este aceea de a obţine un interes al copiilor pentru cărţi, ei putând vota pe site-ul http://www.dr.dk/orla. O altă posibilitate o reprezintă concursurile cine-ştie-câştigă organizate în spaţiul bibliotecii care au parte de o atenţie mare din partea media şi a autorităţilor locale.

Proiectul BIBCAST la care colaborează bibliotecile din Copenhaga, Arhus, Randers şi Silkeborg este finanţat de Autoritatea Daneză de Bibliotecă. Prin intermediul permisului de bibliotecă, utilizatorii au acces gratuit şi legal la filme şi documentare, iar scopul acestui proiect este ca utilizatorii să poată viziona filmele acasă prin intermediul permisului de bibliotecă.

60 de biblioteci publice colaborează la realizarea revistei electronice daneze Literaturesite.dk, iar 160 de bibliotecari produc conţinutul acesteia. Site-ul este finanţat de bibliotecile participante şi de Autoritatea Naţională Daneză de Bibliotecă. Există colaboratori externi, fapt ce a determinat şi bunele relaţii cu canalul TV dk4 în ceea ce priveşte interviurile cu autori.

Spaţiul fizic al bibliotecii şi funcţionalitatea postmodernă sunt două aspecte care au devenit, în discuţiile actuale ale bibliotecarilor, contradictorii. Şi aceasta pentru că nevoia de spaţiu este tot mai mare, cărţile şi lectura lor sunt totuşi importante, competenţele tradiţionale de citit şi scris sunt esenţiale, experienţele lecturii îmbogăţesc vieţile oamenilor, librările ţin cărţile pe rafturi. Arhitecţii îşi concep planurile pentru noile construcţii de bibliotecă urmărind cum se mişcă în spaţiul deja existent personalul şi utilizatorii. Ei au observat că multe persoane citesc şi caută informaţii ascultând muzică la CD-player în spaţiul bibliotecii. Interiorul trebuie să ţină cont de prezenţa calculatoarelor, de nevoia de dialog. Bibliotecile tind să-şi facă cunoscută prezenţa în centrele mari de cumpărături, în apropierea sau chiar în şcoală, considerându-se că biblioteca este un vecin plăcut şi dorit.

În noul context social, Biblioteca Publică din Frederikshaven din Danemarca şi-a mărit spaţiul cu ajutorul financiar al Autorităţii Naţionale Daneze de Bibliotecă. În noile spaţii se pot proiecta desene animate, există un loc pentru lectura ziarelor şi a revistelor, un loc de joacă şi Hyper Căluţul unde poţi spune o poveste frumoasă şi alte elemente de decor. Camera rotundă nu este tocmai o cameră dar este definită prin elemente spaţiale şi luminoase, iar efectul dorit este ca forma să interacţioneze cu toţi copiii curioşi. Diseminarea informaţiei culturale, diverse şi actuale este un proces democratic în municipalitatea Frederikshaven.

Round2 este un proiect experimental în Hjørring care se adresează copiilor. Cartea a fost transformată într-un centru vizual al experienţei plăcute. Camera este asemenea unei săli de teatru. Efectele speciale sunt create de scheme de culoare, design cu elemente fantastice după sloganul: „Te poţi juca, poţi învăţa şi poţi sta”.

În Aalborg, Biblioteca Haraldslund are în apropiere o piscină, un centru de fitness şi de întâlnire şi alte facilităţi care înfrumuseţează împrejurările. Programul de lucru a fost extins, iar numărul de vizitatori şi de împrumuturi au crescut considerabil. Inaugurarea spaţiului nou intitulat Zona este un loc de întâlnire, un spaţiu de inspiraţie, un punct de referinţă în jurul marii biblioteci. În bibliotecă, resursele digitale, evenimentele şi trăsăturile locale sunt prezentate pe două megaecrane în holul mare şi prin intermediul unor monitoare mai mici din plasmă în bibliotecă, precum şi în bibliotecile locale.

În bibliotecile publice din Aarhus se intenţionează înfiinţarea unui centru multimedia până în 2010. Foyerul este permanent modificat în funcţie de mai multe elemente: încăperea, utilizatorii, personalul, obiectele fizice şi noua tehnologie.

Biblioteca din Næstved este situată la etajul unui mare supermarket. Ea cuprinde o zonă spaţioasă pentru lectura ziarelor. Instruirea şi asistenţa utilizatorilor în folosirea calculatorului şi a resurselor digitale este o coordonată comună în bibliotecile nordice.

În Kolding, obiectivele sunt axate pe studiu, joc, activităţi educaţionale, întâlniri şi experienţe culturale. Arhitecţii au construit o clădire din patru etaje, conţinând şi hotel şi apartamente private, cu un ambient curat şi standardizat. De reţinut este departamentul pentru copii – Children X – o cameră-atelier cu un ecran imens, proiector, computere şi accesorii legate de un anumit subiect. Alături se află un laborator IT cu 25 de computere cu diferite programe şi două săli de întâlnire care comunică cu zona unde se circulă intens.

Norvegia

În perioada în care în România se pregătea o revoluţie, în Karasjok, Norvegia, a fost ales în 1989 Parlamentul Sámi care contribuie la un tratament mai corect al publicului Sámi, minoritar în Norvegia, Suedia, Finlanda şi Rusia, consolidând poziţia politică a acestei minorităţi etnice şi totodată cetăţeni norvegieni cum sunt consideraţi.

Galerii de artă, biblioteca şi teatrele care să-i reprezinte sunt absolut necesare într-un cadru democratic. Obiectivele bibliotecii sunt achiziţionarea, stocarea, organizarea şi promovarea accesului la cărţi şi alte materiale în limba sámi. Scriitori vorbitori de sámi sunt încurajaţi să scrie în propria limbă astfel încât aceştia au intrat într-o adevărată competiţie cu literatura majoră în librării şi biblioteci. Prin intermediul celor şase bibliobuze, biblioteca serveşte populaţia sámi dincolo de graniţele Suediei, Norvegiei şi Finlandei.

Biblioteca este şi un spaţiu pentru promovarea literaturii actuale şi asta se întâmplă cu precădere în Norvegia. Spaţiul permite întâlnirea generaţiilor în dialog şi schimbul de opinii. Se pare că literatura părăseşte uneori cartea tipărită şi poate fi citită pe uşile toaletelor publice şi pereţii metroului, pe CD-uri şi iPod-uri. Şi cu toate astea, apare întrebarea la ce bun bibliotecile când informaţia este disponibilă în jurul nostru prin intermediul atâtor metode? Răspunsul îl oferă profesorul Jon Bing care spune că a pune astfel problema coincide cu a te întreba la ce mai folosesc hărţile drumurilor dacă sunt atâtea drumuri.

Internetul este folosit, în principiu, pentru localizarea cărţilor. În acest sens, a fost creat un program – o versiune norvegiană a programului britanic whichbook.net – în care cititorul alege cât de înfricoşătoare o carte ar trebui să fie sau unde şi în cadrul cărei lumi ar trebui plasată povestea.

La nivel guvernamental, în Norvegia, accentul este pus pe calitatea cantităţii, pe numărul celor care sunt convinşi că a citi este plăcut şi util, că este o necesitate a societăţii cunoaşterii fără de care nu putem evolua. Din experienţa bibliotecarilor norvegieni putem învăţa cum să promovăm cultura, nu simplul permis de bibliotecă, întrucât biletul la un spectacol nu înseamnă în mod necesar şi înţelegerea acestuia!

Proiectul de digitizare a întregii colecţii a Bibliotecii Naţionale din Norvegia indiferent de suport este o reacţie la programul iniţiat de Google şi de Comisia Europeană pentru realizarea Bibliotecii Digitale Europene. Potrivit statisticilor realizate în fiecare an, atenţia publicului se îndreaptă mai ales spre bibliotecile virtuale decât spre cele fizice. Bibliotecarul devine un custode cultural, realizând intermedierea între resurse şi utilizatorul final. Atunci când motoarele de căutare vor răspunde cu „Textul dumneavoastră – …- nu a fost găsit în nici un document” atunci utilizatorul va apela un bibliotecar pentru a-i oferi răspunsul în marea cantitate de resurse digitale. O problemă cu care se confruntă ţările nordice este găsirea unei soluţii de apărare faţă de influenţa agresivă a englezei în aproape oricare dintre aspectele vieţii moderne. Vivian Reding, membru al Comisiei Europene responsabilă de Societatea Informaţională şi Media, atrăgea atenţia acum doi ani asupra nevoii de a îmbunătăţi instrumentele de digitizare şi indexare a textelor pentru limbile non-engleze şi pentru fonturile necesare materialelor vechi.

Reţeaua de bibliotecă de muzică – peste 300.000 de compoziţii muzicale – funcţionează la nivel naţional şi permite împrumutul de muzică digitizată (pentru şapte zile), fapt posibil prin colaborarea consorţiului biblioteconomic şi Phonofile. Muzica are protecţia asigurată de Managementul Drepturilor Digitale, creat de Microsoft. Alături de aceasta, Norvegia dezvoltă reţeaua arhivei digitale de film Kinoteket. În bibliotecile care au aderat la schema aceasta, utilizatorul, pe baza permisului de acces, poate viziona filme la alegere în foyerul bibliotecii sau poate închiria propria sală de spectacol. Utilizatorii nu plătesc nimic, ţinând cont că bibliotecile au plătit deja către Arhiva de Film. Sunt promovate în special filmele norvegiene, dar şi cele mai importante filme străine. Unele ţări şi-au arătat interesul de oferi servicii similare şi de a colabora. Institutul Norvegian de Film îşi propune pe termen lung să ofere acces la arhiva de film către toate bibliotecile şi şcolile din Norvegia.

Suedia

Pentru tinerii din regiunea de sud-est a Suediei s-a conceput proiectul Demotek. Acesta oferă posibilitatea tinerilor de a se exprima şi de a crea folosind textul, filmul şi sunetele înregistrate. Colaborarea cu bibliotecile prin promovarea lucrărilor tinerilor către publicul larg. Bibliotecile află despre noile modalităţi de comunicare ale tinerilor – blogurile, SMS-urile, jocurile, site-uri web.

Biblioteca este definită ca un forum cultural deschis al societăţii, un spaţiu divers pentru dezvoltarea identităţii şi contextului fiecărui individ, precum şi a societăţii în general.

O bibliotecă de copii sau o bibliotecă pentru copii este întrebarea la care a găsit răspunsul Stockholmul. O bibliotecă specializată pentru copii nu este o bibliotecă pentru adulţi în miniatură. Trebuie creat un spaţiu în care copilul nu trebuie permanent supravegheat, unde i se poate da voie să fie copil. În instituţiile vechi se poate observa cum copiii de vârste diferite nu pot sta împreună pentru că au opţiuni diferite şi pentru aceasta s-au creat trei secţii. Prima este destinată copiilor între 0 şi 3 ani însoţiţi de adulţi, unde se află jucării moi, mobilă de înălţime foarte mică şi posibilitatea de a găsi cărţi în cele mai neaşteptate locuri. Aici adulţii pot găsi cărţi care li se adresează pentru a se putea bucura împreună cu copiii lor. În cea de-a doua sală, destinată copiilor între 4 şi 7 ani, cărţile sunt fie aproape de podea, fie aproape de tavan, ele pot fi citite cu un far într-o bojdeucă sau printr-un telescop dintr-un mic observator. Rafturile cuprind toate o imagine, iar aşezarea lor la raft este în funcţie de subiectul poveştilor: cărţi cu sirene, cărţi haioase, cărţi despre stele. Nici un alt sistem de clasificare nu poate fi mai limpede şi mai coerent pentru copii! În a treia sală care se adresează copiilor de la 8 la 11 ani este mai multă linişte. Aici cărţile au următoarea clasificare: cărţi vitale, interesante, întregul univers şi caii. Camera înstelată este pentru lectura poveştilor. Jocurile sunt disponibile în permanenţă. Aici nu se află computere din două motive: copiii nu au nevoie să se familiarizeze cu calculatorul de la o vârstă atât de mică pentru a-l studia mai târziu şi mulţi dintre ei au computere acasă.

Ce-şi doreşte Suedia în 2010? Să devină o societate în care cetăţenii să dispună de o mare mobilitate, să fie participanţi activi, iar persoanele cu dizabilităţi să pătrundă în toate sectoarele societăţii.

În Suedia, Biblioteca din Kortedala achiziţionează cărţi în albaneză, arabă, daneză, engleză, finlandeză, franceză, chineză, croată, kurdiş, norvegiană, persană, poloneză, rusă, sârbă, somaleză, spaniolă, germană. Accentul este pus pe documente non-ficţiune, manuale de zi cu zi cum ar fi cărţi medicale, cărţi de bucate, ghiduri de creştere a copilului, psihologie, istorie, altase etc. Engleza şi franceza reprezintă pentru imigranţii din lumea a treia principala limbă de citit şi studiu. Obiectivul este nu numai integrarea în societatea daneză, ci adaptarea serviciilor biblioteci la realităţile locale, la nevoile celor care trăiesc şi lucrează în zona deservită. A ajuta imigranţii să decodifice codurile culturale ale societăţii suedeze şi în acelaşi timp să păstreze contactul cu propria cultura şi civilizaţie în care s-au născut sunt doua obiective majore pe agenda de lucru a bibliotecilor din Suedia.

Islanda

Sistemul de biblioteci publice în Islanda deţine un management comun pentru catalogare şi circulaţie. Utilizatorii bibliotecii folosesc acelaşi permis, dar ei pot avea sau nu aceleaşi privilegii în funcţie de achitarea taxei anuale unice la nivel de ţară pentru împrumut, un tarif unic pentru împrumutul interbibliotecar (cererea se poate face online).

Finlanda

Serviciile online pentru copii au ca prioritate îndemnul la lectură. Aceştia dispun de o interfaţă diferită, colorată, cu opţiuni de căutare diferite, cu subiecte precum: „evul mediu şi cavalerii” sau „de unde vin copiii”. Bibliotecarii împreună cu profesorii au creat un portal pentru dezvoltarea competenţelor de lectură. Părerea unanimă este că aceste servicii sunt inutile dacă publicul nu ştie de existenţa lor, de aceea este necesară o campanie permanentă de promovare a acestora. Statisticile indică faptul că, în navigarea pe Internet, site-urile bibliotecile se situează pe primul loc ca importanţă pentru cetăţeni. Viziunea Bibliotecii Municipale din Helsinki este de a servi local şi de a acţiona la nivel naţional.

Creşterea volumului de informaţii impun motoarelor de căutare găsirea unor soluţii pentru organizarea informaţiilor. Pagina semantică de web creează dosare în care domeniile cunoaşterii sunt clasificate pentru precizia localizării informaţiei necesare.

SFL – Search*Find*Locate (Caută*Găseşte*Localizează) este o reţea în care funcţionează un serviciu independent de căutare a informaţiei, conţine peste 20.000 de cuvinte-cheie care corespund sistemului de clasificare al Bibliotecii Municipale din Helsinki. Întrebările pot fi adresate bibliotecarului prin e-mail, chat sau telefon.

Catalogul Bibliotecii Metropolitane din Finlanda a devenit al doilea cel mai respectat brand online după Google datorită succesului serviciilor electronice. Serviciile de telefonie mobilă, SMS şi conexiunile WAP sunt folosite pentru a verifica şi prelungi împrumutul, pentru specificarea datei de returnare sau de rezervare, chiar şi pentru plata taxelor online. Portalul este finanţat de Ministerul Educaţiei şi este coordonat de membrii Bibliotecii Municipale din Helsinki şi ai Bibliotecii Centrale pentru Bibliotecile Publice. Ultima dezvoltare în domeniu este reprezentată de trecerea la televiziunea digitală. Servicii de bibliotecă interactive prin intermediul televiziunii digitale implică informaţii legate de bibliotecă, noutăţi, accesarea arhivelor şi serviciul întreabă-un-bibliotecar. Baza de date statistică este un serviciu naţional pe Internet unde sunt centralizate informaţii anuale de la toate bibliotecile publice de către Ministerul Educaţiei. Sistemul de bibliotecă permite căutarea materialelor, postarea unor întrebări, prelungirea şi rezervarea acestora, precum şi propunerea unor noi achiziţii. În 97% dintre biblioteci se poate face prelungirea prin intermediul telefoanelor mobile folosind mesaje scrise sau prin conexiunea WAP. Baza de date despre autori din Biblioteca Municipală Turku conţine date biografice, bibliografice şi fragmente de text. În căutarea unui autor, utilizatorul poate accesa link-uri către lucrările autorului din catalogul bibliotecii şi către oricare dintre articolele despre autor.

Biblioteca este văzută şi ca un spaţiu neutru, non-comercial, deschis pentru viaţa culturală locală, un forum pentru gând şi opinie. Rolul bibiobuzelor care traversează oraşele finlandeze completează reţeaua naţională de bibliotecă. Multe dintre acestea se află în permanent contact cu un calculator al bibliotecilor şi urmează a fi dotate cu aer condiţionat, echipament de CD-ROM, video, posibilitatea de a asculta muzică etc. Majoritatea acestor bibliobuze opresc la creşe, şcoli şi furnizează material educaţional suplimentar, se opresc şi în zonele rurale, în spitale, în închisori şi în azile pentru cei bătrâni. Cunoaşterea literaturii devine vie prin ora de lectură şi prin teatrul de păpuşi care stârnesc un adevărat interes din partea copiilor. Aceste bibliobuze lucrează intens în special în perioadele de vacanţă.

Propunerea de cooperare şi fuziune a unei biblioteci municipale, a uneia judeţene, a uneia de stat şi a unei biblioteci private a fost primită cu scepticism. Coordonatorii proiectului au remarcat avantajele situării în aceeaşi bibliotecă a mai multor tipuri de servicii printre care remarca o mai bună utilizare a resurselor şi îmbunătăţirea serviciilor pentru toate vârstele.

Interpretare şi raţionalitate

Interpretare şi raţionalitate. Paul Cornea. Iaşi: Polirom, 2006, 600 p.
ISBN (10) 973-46-0281-0; ISBN (13) 978-973-46-0281-0

Paul Cornea (născut 1924), doctor în filologie, actualmente profesor consultant, la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, este un erudit care a îndrumat generaţii importante de scriitori şi pedagogi ai universităţii. Dintre volumele publicate, amintim: „Studii de literatură română modernă” (1962), „De la Alexandrescu la Eminescu” (1966), „Originile romantismului românesc” (1972), „Conceptul de istorie literară în cultura românească” (1978), „Introducere în teoria lecturii” (1990).

Pornind de la definiţiile standard, disecând conceptul şi dezvăluindu-i înrudirile – înţelegerea, afectivitatea, plasticitatea – fără a stabili graniţa dintre ele („e şi inutil s-o căutăm”), influenţele, limitele, Paul Cornea ţine un discurs minuţios construit pe o bibliografie recentă, valoroasă, intenţionând o clarificare a statutului interpretării în raport cu raţionalitatea, accentuând o recitire a celui de-al doilea element intrinsec. Demersul teoretic în Interpretare şi raţionalitate (2006) îşi propune să creeze o astfel de ţesătură, cu linii de forţă ce se transmit dintr-o dimensiune în alta cu o viteză finită.

Cu intenţia de a cuprinde diferitele abordări din domeniile cunoaşterii unde se constată ocurenţa interpretării, autorul le aşează într-un dialog riguros, configurându-le dual sau nuanţându-le sub incidenţa raporturilor conjunctive, disjunctive, de găsire a numitorului comun. Un exemplu ar fi dialogul celor două laturi ale înţelegerii – activităţile intelectuale superioare şi sistemul afectiv – denumite într-un mod cel puţin discutabil: „raţională” şi „existenţială”.

Înţelegerea depinde de anumite principii – principiul consensului, al adecvării situaţionale, al gradualităţii, al negocierii, al intenţionalităţii, al contingenţei etc. Există o abordare interdisciplinară a înţelegerii, fiind invocate diverse domenii ale cunoaşterii. Astfel, sunt reluate ocurenţele conceptului, limitele funcţionale, ipostazierile.

Există, de asemenea, diferite abordări ale înţelegerii din perspectiva comunicării interpersonale, a comunicării văzute ca metafora orchestrei (reprezentanţii Şcolii de la Palo Alto), metafora teatrului (Erving Goffman), teoria etnometodologică, pragmatica (teoria actelor de vorbire a lui Austin), a contextualizării, a construirii împreună cu Celălalt a actului de vorbire (Lévinas), al asentimentul (Gadamer).

Există un tipar discursiv recurent în acest studiu despre interpretare atunci când autorul analizează conceptele înrudite. El stabileşte originile, redă cele mai cunoscute definiţii, intenţionând ca, pe parcurs, să nuanţeze interpretarea despre interpretare, finalitatea, relaţiile, dimensiunile, corelaţiile.

Odată stabilite conceptele de înţelegere şi interpretare, autorul operează diferenţele: prima survine, este spontană, elementară, automatizată, iar a doua este asumată, conştientă, premeditată; prima implică o siguranţă a ceea ce se enunţă, a doua implică o probabilitate, astfel „orice tip de interpretare constituie o dezvoltare a înţelegerii cauzată de o criză a sensului”. Spre deosebire de interpretarea nonraţională, cea raţională este singura care poate clarifica, aprofunda, servi drept suport tuturor celorlalte forme de cunoaştere. Autorul consideră că a caracteriza unidimensional interpretarea, a elimina afectul, duce la incompletitudine. .

Discursul „revine” punctual asupra interpretării propriu-zise în paginile dedicate lui Wittgenstein, Karl Popper, Habermas pentru a ajunge la „criza raţionalităţii contemporane”, la limitele ei şi la asaltul iraţionalului.

Analizând al doilea termen al opoziţiei eterne – iraţionalul, autorul realizează alte digresiuni, antropologice, în ceea ce priveşte revalorizarea miturilor, imaginarul simbolic, magia, credinţa religioasă şi raporturile tuturor acestora cu raţionalitatea, postulând cu argumente din opere celebre lipsa de justificare a opunerii şi întâietăţii tipurilor de cunoaştere, digresiuni legate de revoluţia relativităţii şi a indeterminării. Autorul clarifică deosebirea dintre raţionalitate şi raţionalizare, aceasta din urmă fiind „o caricatură a celei dintâi”, ce uniformizează şi mecanizează, ignorând iraţionalul naturii umane, precum şi faptul că raţionalitatea este/ar trebui să fie „suplă, flexibilă, deschisă”.

În aceeaşi tradiţie a împăcării dualităţilor, dezbaterea respinge unilateralizarea vieţii spiritului. Această ţesătură a ideilor din diferite domenii este asemănătoare imaginii rizomului din teoria platoului formulate de Felix Guattari şi Giles Deleuze. Teoriile celor doi sunt analizate în capitolul dedicat criticii postmoderne a raţionalităţii, alături de Heidegger (acuză raţiunea de tip algoritmic), Derrida (opunându-se universaliilor, absoluturilor în favoarea diferenţelor, aproximărilor), Rotry (acuzând raţiunea tehnică, „indiferentă dacă oprimă sau eliberează”), Foucault (opunându-se raţiunii ca instrument al puterii).

Ultima chestiune dezbătută aici este un răspuns la întrebarea cine este stăpânul – iraţionalitatea sau raţionalitatea. Şi aici autorul subliniază deosebirea dintre disponibilitatea contemporană spre structurile iraţionale şi ceea ce e „preferabil”, în opinia autorului, şi anume o raţionalitate „suplă, flexibilă, deschisă, inventivă, conştientă de propriile limite”.

O idee interesantă este aceea a tabloului genurilor interpretării – traducere, explicare, conjectură, descifrare – de importanţă hermeneutică majoră. Paul Cornea identifică subgenurile şi substructurile interpretării care se lasă descoperite de o aparentă reacţie în lanţ a influenţelor reciproce. De la dialogurile platonice la iconicitatea sensului, poziţiile tind nu să se excludă, ci să se completeze.

Raţionalitatea interpretativă este analizată în contextul structurilor anticipative, al reprezentărilor sociale, subliniindu-se autonomia sa relativă.

Iraţionalitatea, ca element indispensabil care intervine în procesul de interpretare, este abordat din perspectiva tradiţiei, în ceea ce priveşte „rigoarea” psihanalizei, întâlnirile acesteia cu hermeneutica, aplicaţiile ei în literatură, fundamentul prereflexiv, factorii care condiţionează socio-cultural individul, ansamblul credinţelor etc.

Conceptul de interpretare, aşa cum îl proiectează autorul, nu se limitează la textul vorbit sau scris, ci se referă şi la lucrările dramatice, coregrafice, muzicale sau cinematografice.

Autorul alege soluţiile moderate, care se situează pe o cale de mijloc pentru a evita suprasolicitarea raţionalităţii sau a iraţionalului, altfel spus inchiziţia sau delirul, iar cel care interpretează trebuie să dispună de tact, să fie deschis şi subtil.

Actul lecturii

Actul lecturii: o teorie a efectului estetic. Wolfgang Iser. Piteşti: Paralela 45, 2006, 472 p. ISBN (10) 973-697-810-9; ISBN (13) 978-973-697-810-4

Wolfgang Iser (născut în 1926) este un reprezentant important al teoriei receptării şi a efectului. Contribuţia lui Iser la teoria literară a început cu o conferinţă inaugurală ţinută la Universitatea Konstanz, în 1970, „Structura de apel a textului”, care a prefigurat teoria efectului estetic şi cele două volume înrudite ce au urmat în curând, unul critic („Cititorul implicat”, 1972) şi unul theoretic („Actul lecturii”, 1976). După aceste studii, în 1989, Iser a publicat „Prospecţiune”, o colecţie de eseuri teoretice şi critice din deceniul anterior. „Ficţiune şi imaginar” (1993) explică dintr-o perspectivă filozofică multe dintre subiectele prezente în „Punerea politică în scenă” (1993), un studiu despre Shakespeare.

În Actul lecturii, Wolfgang Iser dezvoltă o teorie a efectului estetic ca relaţie dialectică a textului, a cititorului şi a interacţiunii lor, construind o fenomenologie a lecturii, pentru ca mai târziu în Ficţiune şi imaginar, să elaboreze consecinţele antropologice ale acestei interacţiuni.

Pornind de la un argument iserian din nuvela lui Henry James, Desenul din covor, Iser explică faptul că sensul este mai mult decât un produs al textului, având caracter imagistic, iar lectura – caracter de eveniment.

Iser descrie modul special de abordare a conceptului de comunicare pe care opera literară o implică prin ocuparea spaţiilor goale şi lipsa de simetrie a poziţiilor elementelor prezente în proces. Iser renunţă la vechea pretenţie a artei de reprezentare a conştiinţei totalităţii. Accentul cade pe interacţiunea elementelor operei şi pe ideea că o operă compactă în intenţii poate fi fragmentată în efect.

Opera literară dovedeşte ruperi de consistenţă care îngreunează traducerea acesteia, astfel că nu căutarea sensului este importantă pentru interpretare, ci procesul constituirii sensului, „condiţia efectului în potenţial”. Traducerea în termeni discursivi a sensului, prin cadrele de referinţă şi prin repere preconcepute este un eşec.

Spre deosebire de obiectele reale care prezintă o determinare multilaterală, textele ficţionale sunt caracterizate prin sume de nedeterminări (condiţia centrală a interacţiunii dintre text şi cititor) care uneori sunt ocupate, alteori rămân deschise. Totuşi, adaugă Iser, golurile sugerează, mai degrabă, o necesitate combinatorie decât necesitatea umplerii lor, reprezentând suspendarea conectivităţii segmentelor textelor şi prefigurând condiţiile legăturilor ulterioare din procesul de realizare a sensului. Faptul că mesajul pe care vrem să-l transmitem nu se traduce niciodată complet prin ceea ce spunem se explică prin existenţa unor spaţii albe, o sumă de nedeterminări. Acestea nu pot fi explicate prin recursul la referinţe prestabilite cu valabilitatea verticală, ci prin recursul la o organizare orizontală (imagine-ecou amintind de rizomul din Mille plateaux – Deleuze şi Guattari). Sistemul de echivalenţe al textului se construieşte prin deformare, sugerând non-identitatea familiarului. O figură important în desenul iserian este non-identicul, acea condiţie a efectului născut din diferenţa dintre cele enunţate şi cele intenţionate.

Textul nu se raportează la realitate, ci la modele ale acesteia, nu reprezintă sistemul de explicaţie dominant, ci acea parte care se poate actualiza ca limita a lui, am putea spune marginalul în raport cu principalul (istoria) aşa cum observa Virgil Nemoianu (O teorie a secundarului. Literatură, progres şi reacţiune). Textul nu este nici reflectare, nici deviere de la realitate, ci interacţiunea acestora, defamiliarizând perspectivele deja ştiute, situându-se într-o poziţie care aminteşte de afirmaţia lui Deleuze care spunea că într-o carte există linii de articulare, teritorii, straturi, dar sunt de asemenea mişcări de deteritorializare, destratificare şi reteritorializare a realităţii.

Structura textului şi cea a actului se înscriu într-un proces dinamic ca structuri generale de efect. Rezultatele nu mai sunt în centrul atenţiei, ci „actele declanşate ca efect al lecturii”. Din cadrul structurilor pasive ale procesului lecturii, caracterul imagistic al reprezentării şi cel sezitiv creează o relaţie dialectică a viziunii anticipative şi a celei rememorative (d.e. relaţia operă – ecranizare, imaginea imaginată – subiectul cititor).

Iser analizează potenţialul de efect inerent al textului, actualizat în procesul lecturii, caracterul textului ca survenire şi realizare a sensului prin acţiunile selective şi de combinare ale cititorului implicit. Prezenţa perechilor opuse ale discursului iserian (obiect – imagine, discursivitate – caracter imagistic) modifică treptat şi raportul text-cititor. Cel din urmă menţionat este cel „care creează condiţiile necesare pentru ca textul să se poată depăna şi etala” şi pentru ca sensul să fie experimentat ca efect. Cititiorul actualizează sensurile textului din structura de apel în funcţie de aşteptările şi reprezentările sale. Cititorul implicit, desigur, receptează sensul textului pe măsură ce-l constituie. Întrebarea se mută de la semnificaţia operei la ceea ce i se întâmplă cititorului atunci când intră în contact cu opera.

Spre deosebire de arhi-cititorul (Michael Riffaterre), cititorul informat (Stanley Fish) şi cititorul intendat (Erwin Wolff), pentru a numi doar câţiva, Iser propune un cititor implicit care „se regăseşte în însăşi structura textelor”. Textul este o construcţie perspectivică. Prin urmare, rolul cititorului este caracterizat prin trei elemente importante: diferitele perspective prezente în text, punctul de vedere din care el/ea le uneşte şi punctul de întâlnire unde acestea converg.

Iser redefineşte instrumentalul teoriei receptării. Astfel, convenţiile sunt denumite repertoriu al textului, procedurile se vor numi strategii (care, alături de indicaţii, formează structura de text), iar participarea cititorului va fi realizare (sarcină ce revine structurii de act).

Acestea sunt câteva idei dintr-un studiu binecunoscut care dezvoltă o nouă perspectivă, în cadrul căreia literatura este cea care generează efecte de sens pentru cititor într-un spaţiu creat între cititor şi text.

Invitatie

Avem plăcerea de a vă invita joi, 29 martie 2007, la orele 12.00, la deschiderea serviciilor de informare şi lectură la Filiala Emil Gârleanu într-un spaţiu modern care corespunde normelor de design european.

Filială a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Biblioteca Emil Gârleanu, situată în Bulevardul Octavian Goga nr.6, Bl.M25, Sector 3, tel. 320.10.52, e-mail biblioteca.emil.garleanu AT gmail.com, dispune de un fond constituit în urma inventarierii fondurilor de publicaţii ale Bibliotecilor C.D.Gherea-Copii şi Emil Gârleanu şi conţine cărţi de importanţă majoră pentru publicul ţintă al acestei filiale specializate (copiii şi adolescenţii), un pachet variat de servicii, printre care programe pentru copii în ludotecă şi asistenţă regăsire informaţii on-line pentru adolescenţi.

Deschiderea oficială va fi onorată de prezenţa unor distinşi reprezentanţi ai administraţiei Capitalei: domnul Ion Victor Tărtăcuţă, viceprimar în cadrul Primăriei Sectorului 3, domnul Romeo Teodor Pop, vicepreşedinte al Comisiei Învăţământ, Cultură, Culte din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, domnul Marius Aurelian Păuniţă, director executiv Direcţia Cultură a Primăriei Capitalei.

Evenimentul se înscrie în seria proiectelor majore şi de lungă durată ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti de a crea noi spaţii şi noi servicii care să promoveze accesul la informaţie în beneficiul cetăţenilor Capitalei.

Vă aşteptăm!