De curând am avut o discuţie privind implicarea celor din breaslă în proiecte al căror rezultate sunt menite să ridice nivelul cunoaşterii şi în special pe cel al expertizei dobândite. Mă refer aici la proiectele care se nasc în sânul comunităţilor de specialişti, care nu au rezultate spectaculoase, dar care prin efort cumulativ au efecte pe termen mediu şi lung. Sunt proiectele informale dacă mi se permite, acele grass-roots ale lumii anglofone. Rezolvarea necesităţilor de schimb de experienţă pe canale publice şi nu personale.
Dincolo de firea aţoasă a specialiştilor şi a românilor în general, pot fi identificate şi alte motive de ordin logistic şi materiale, care, în lumea reală (după cum am fost apostrofat uneori) implică costuri pe care nimeni nu doreşte să le suporte, fie din lipsa de convingere că ar fi un lucru util, fie se urmăreşte principiul „de ce să fac eu asta, să facă X că are”, unde X poate fi orice de la persoane la instituţii. În general, senzaţia este că se aşteaptă de la mereun un alt X. Utilizarea tot mai des a reflexivului „se va Y”, unde Y este în particular o activitate, care nu are de fapt o finalizare concretă de cele mai multe ori, poate că ar trebui să se tranforme în mai exactul „am făcut, acum facem Y – veniţi, vedeţi şi ajutaţi”.
Uneori lucrurile cu adevărat importante ai impresia că se întâmplă în subsolul agendelor oficiale, care sunt şi cele finanţate. Această situaţie îmi aduce aminte de o situaţie cu mult umor negru prezentată de ilustrul Nicolae Georgescu-Tistu în introducerea la Vocabularul de bibliologie editat de Centrul de Documentare Ştiinţifică al Academiei Republicii Socialiste România şi Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România în anul, atenţie 1966:
[…]„Pornind de la nevoile interne ale bibliotecarilor, am extins sfera preocupărilor noastre terminologice la toţi muncitorii cu cartea, deci pe întregul cîmp al bibliologiei, care cuprinde tehnica şi istoria cărţilor, organizarea şi funcţionarea lor în biblioteci,alcătuirea bibliografiilor în orice domeniu, în linii mari documentarea metodică îndeplinită cu ajutorul cărţii. Acestor teme principale se adaugă subsidiarele: scrisul şi materialele care-i sînt necesare (în rîndul întîi hîrtia), tiparul, legatul, cartea rară şi artele aplicate cărţii, editura, librăria, anticariatul şi difuzarea cărţii etc., nu însă în detaliile tehnicii fiecăruia, ci numai în noţiunile generale care-l ajută pe bibliotecar şi pe cercetătorul ştiinţific în munca lor cu cartea.[…]
Vocabularul a fost pornit din decembrie 1954 la propunerea lui N.Georgescu-Tistu, aprobată de Direcţia Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România. Lucrarea a înaintat încet şi cu mari întreruperi, impunîndu-se între timp alte multe sarcini. Colectivele alcătuite în acest scop s-au schimbat în dese rînduri şi au constituit în genere bune elemente de consultare.
Folositoare a fost trecerea primei schiţări a Vocabularului pe la diferite Servicii ale Bibliotecii. Cu observaţiile culese astfel s-a îmbunătăţit redactarea. Pregătirea Vocabularului a fost socotită însă la Bibliotecă peste planul de lucru normat. Cu atît mai merituoşi sînt cei care au rupt benevol din timpul lor şi au contribuit la progresul lucrării. Toţi merită recunoştinţa noastră, dar în deosebi trebuiesc menţionaţi: Natalia Protopopescu, pentru grija avută cu strîngerea şi ordonarea materialului de cuvinte: Traian Fopovici şi Cosma Holban, pentru discutarea termenilor de la primele două litere ale alfabetului; Măria Zamatiu, care a urmărit întreaga lucrare şi a adus tot timpul contribuţii la realizarea ei; S.Baiculescu şi V.Cândea pentru reactivarea lucrării.”
Nu-i aşa că situaţia vă este familiară?
Întrebarea este dacă se va putea abandona vreodată sentimentul de neîmplinire, de subdezvoltare, de umilinţă (remunerarea) pe care specialiştii breslei îl motivează în faţa unor iniţiative informale?
Pentru foarte mulţi totul pleacă numai de la motivaţia financiară ceea ce este foarte dificil de combătut cu argumentele civilizaţiei. Secretul, în schimb, este că cele mai bune iniţiative izvorîte pe cale informală, din necesitatea de a rezolva o anumită problemă, dar cu o expunere publică, se transformă şi în proiecte din care se poate atrage beneficiul material. Problema este că pe undeva am uitat să mai dăruim experiză şi capacitate dintr-o ură istorică pentru „activitatea patriotică”, din imposibilitatea de a vedea oportunităţile pe termen lung, dar care trebuie să aibe o bază probatorie concretă.
Şi atunci vin şi vă întreb: cum se rupe cercul vicios? De ce specialiştii breslei tac?
Filed under: advocacy, Articole, Bibliotecari, General, Practici rele | 11 Comments »
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.