Sfarsitul catalogarii?

„Tomorrow never knows”: the end of cataloguing? Autor: Alan Daskin
Articol aparut in „IFLA Journal” , vol. 33 / 2007, no. 3
Traducere efectuata de Irina Stolz si publicata initial in „Biblioteca Bucurestilor” nr. 4 / 2008.

Aceasta lucrare trece in revista pericolele pe care le implica viitorul in problema catalogarii (clasice), datorate cresterii in volum a publicatiilor pe diferite suporturi de stocare, in asociere cu o baza de resurse aflata in declin. Argumentele vor sublinia ideea potrivit careia catalogarea devine mai putin importanta intr-un astfel de context. Vom puncta si anumite considerente pe baza carora viitorul catalogarii va fi altul, ca o consecinta fireasca de a supravietui.
Concepte-cheie pentru discurs: catalogare; dezvoltari viitoare.

Scopul acestei lucrari este de a lua in calcul schimbarile cu care se confrunta personalul bibliotecar din sfera catalogare, asa cum o stim noi, si de a sublinia cum consideram ca aceste schimbari pot fi ele gestionate si/sau cum pot fi ele surmontate. Exista nevoia de a accentua ideea de catalogare, nu de catalog, desi este destul de greu sa fie separate.
In primul rind, ce inseamna „catalogarea”? Pentru a atinge scopul acestei lucrari, s-a luat in calcul o definitie cuprinzatoare care sa inglobeze urmatoarele activitati:

• descrierea rezervelor suficiente si necesare in vederea identificarii si diferentierii lor de alte resurse similare
• dentificarea si controlul punctelor de acces
• identificarea si controlul relationarii cu alte resurse
• analiza resurselor
• alocarea termenilor de indexare
• alocarea numerelor de clasificare.

Provocarile in domeniul clasificarii sunt bine cunoscute. Fara a urmari o anumita ordine, provocarile majore de care vorbeam sunt:

• cresterea intrarilor
• noile tipuri de resurse informationale
• competitia pentru cucerirea de noi servicii mediate de biblioteca
• perceptia conform careia catalogarea este o operatiune costisitoare si care ofera in schimb prea putin ca investitie.
• constringerile fiscale
• declinul din forta de munca

Aceasta este o lista care naste indoieli.[…]

S-a estimat ca in anul 2004 doar in Marea Britanie au fost publicate 160.000 de noi monografii sau editii. Nu exista cifre pentru 2003, dar acestea reprezinta o crestere de aproximativ 17.000 de publicatii, ceea ce inseamna 18 procente pe an. Luind in calcul partea plina a paharului, nu exista nici o evidenta care sa indice faptul ca vom ramine in curind fara material de catalogat. Cu toate acestea, agentiile specializatein bibliografii sunt in pericol de a fi inghitite de valul mereu crescind de publicatii. In aceeasi perioada, sprijinul financiar al guvernului pentru Biblioteca Nationala, care reprezinta 75% din bugetul operational, a crescut cu aproximativ 0,75%. Prin cresterea puterii de consum cu aproape 17% pe an (in Marea Britanie, n.n), sunt necesare cistiguri substantiale doar cit sa se asigure activitatile de procesare. In plus, monografiile publicate justifica doar o mica parte din intregul tablou de activitati.

Internetul a schimbat fundamental domeniul editarii. Din punct de vedere istoric, costurile si complexitatea tipariturilor, marketingul si distributia au restrins activitatea de publicare la doar citeva persoane, creind dificultati in aparitia noilor publicatii. Acest aspect a fost virtual eliminat si oricine are acces la un PC conectat la Internet si la o imprimanta poate deveni propriul sau editor. Bibliotecile au responsabilitatea arhivarii, depozitarii si asigurarii accesului la aceste noi publicatii, inclusiv la pretiparituri, pagini web si blog-uri, care orii nu mai exista, ori nu apartin domeniului public. Migrarea simultana a serialelor catre spatiul web a creat un nou set de cerinte pentru a asigura accesul la informatia continuta de articolele aflate in periodice. Volumul total al acestor resurse web depaseste procesele traditionale de catalogare. Domeniul de Internet ” uk „comprima la ora actuala peste patru milioane de site-uri.

Noile mijloace si servicii web faciliteaza accesul mediat la informatie. Medierea intre cautatorii de informatie si continutul informational a fost rolul traditional al catalogarii si al serviciului clasic de biblioteca. Catalogarea este perceputa acum ca fiind in contradictie cu aceste mijloace. Acest aspect este evident in infruntarea dintre Google si alte motoare si servicii de cautare a informatiei. Marile magazine online, cum este „Amazon.com”, ofera interfete intuitive, prietenoase, usor de folosit pentru utilizatoriii care cauta informatie diversa, precum si descrieri ale publicatiilor. Prin contrast, catalogarea este caracterizata drept o o operatie dificil de aceesat si de utilizat, plictisitoare ca aspect si restrinsa la continut. Exista opinii potrivit carora utilizarea OPAC este in declin, balanta inclinindu-se mult in favoarea web-ului. Nivelul redus al utilizarii bazelor va face procesul de catalogare si mai greu de justificat.

Catalogarea este costisitoare. Calhoun (colegiu din Alabama, USA) a raportat ca bibliotecile de cercetare din America au cheltuit in anul 2004 aproape 239 de milioane de USD pe servicii de personal. Aceasta suma reprezinta o treime din costul total al imbogatirii colectiilor in mediile traditionale. Marcum (in lucrarea „Viitorul catalogarii”) a subliniat ca Biblioteca Congresului a cheltuit in fiecare an impresionanta suma de 44 milioane de USD pe catalogare. Biblioteca Britanica a cheltuit aproximativ 5,8 milioane de lire sterline pe activitati de catalogare, numai in luna iunie 2005, reprezentind 5% din bugetul total al bibliotecii. Pornind de la presupunerea ca am fi in stare sa platim servicii de catalogare, acest gen de munca este considerat de profesionisti ca „ar avea nevoie de o infuzie de singe proaspat”. In USA s-a preconizat ca 33% din materialele catalogate vor fi retrase pina in anul 2010. Valul recent de renuntare la catalogare, demarat de Biblioteca Congresului, poate fi considerat un precedent a ceea ce urmeaza sa se intimple. Un studiu recent realizat de Leyden si Boydston aduce prea putin optimism in domeniul catalogarii. In Marea Britanie si in USA , componenta catalogarii in biblioteci este redusa in favoarea componentei educationale, iar aptitudinile pentru catalogare se deterioreaza odata cu virsta.

„Ce putem face?” este o intrebare fireasca pusa de autorul acestui articol.
Din analiza acestor noi provocari, apa alte doua intrebari-cheie:

1. Mai este catalogarea relevanta in mediul web si va ramine relevanta pe termen mediu spre lung?
2. Daca este inca relevanta, ce schimbari trebuie sa aiba loc pentru a face fata acestor provocari?

Catalogarea este mai mult decit o resursa bibliografica descriptiva. Rolul ei este si acela de a stabili un context pentru fiecare resursa in parte. Prin catalogare se stabileste un set de relatii care conecteaza resursa descrisa la alte resurse, la entitatile implicate in in creare si productie, precum si conceptele continute. Se spune ca, din moment ce este imposibil sa cataloghezi web-ul, nu va mai fi necesar sa cataloghezi resurse. Internetul, prin vastitatea resurselor, nu poate si nu are nevoie sa fie supus catalogarii. Istoric vorbind, bibliotecile au fost intotdeauna selective in colectarea si catalogarea informatiilor. Exista o provocare si in ceea ce priveste dezvoltarea colectiilor.

Intre aceste extreme pe care le ridica la ora actuala catalogarea, ramine o speranta pentru aceasta activitate de traditie. De altfel, una dintre cele mai importante si mai populare resurse online, Internet Movies Database, are un puternic suport bibliografic. Asa consideram aceasta problema a fi una deschisa..

Catalogare – despre principii şi standarde (în română)

A pomenit Kosson într-un post anterior de FRBR şi m-am gândit ca nu ar fi rău dacă aş posta link-uri către informaţii despre standarde. În engleză informaţia pe Internet e foarte bogată dar în română situaţia nu stă la fel. Eu postez ce am găsit şi aştept completări.

Pe paginea Institutului de memorie culturală (cIMeC) există o rubrică Catalogare – Metodologice. Acolo pot fi citite sau descărcate traducerile a trei lucrări:

• Principiile de la Paris (1961);
• Principiile de la Frankfurt (2003);
• Raportul FRBR (1997).

Nu e mult dar e un început bun.