Obama şi alfabetizarea informaţională

Barack Obama a proclamat ca, la nivelul SUA, luna octombrie va fi luna dedicată conşientizării alfabetizării informaţionale. De ce a făcut preşedintele acest gest? După cum spune el:

„În fiecare zi suntem inundaţi de o cantitate vastă de informaţii.[…] În loc se posedăm date trebuie să dobândim deprinderile necesare pentru a aduna, compara şi evalua informaţia în orice situaţie. Acest tip nou de alfabetizare necesită competenţe legate de tehnologiile de comunicare, inclusiv calculatoare şi dispozitive mobile care ne ajută în luarea deciziilor de zi de zi.
[…] Deşi poate că ştim cum să găsim informaţia de care avem nevoie trebuie să ştim de asemenea cum să o evaluăm. […] Trăim într-o lume în care oricine poate publica o opinie sau o perspectivă, adevărată sau nu, şi aceasta poate fi amplificată pe piaţa informaţiei. În acelaşi timp americanii au acces ca niciodată până acum la surse de informaţie diverse şi independente, la instituţii ca biblioteci şi universităţi, care pot să ajute la separarea adevărului de ficţiune şi a semnalului de zgomot.

Educatorii şi instituţiile de învăţământ ale naţiei trebuie să fie conştiente şi să se adapteze la aceste realităţi noi. Pe lângă competenţe de citit, scris şi aritmetică este important ca elevii noştri să primească ustensilele necesare ca să poată profita de informaţia care le e la îndemână. Să poţi căuta, găsi şi descifra informaţia poate folosi de nenumărate ori în deciziile care se iau în viaţă fie ele financiare, medicale, educaţionale sau tehnice.

Luna aceasta ne vom strădui să îi facem pe cetăţeni mai conştienţi de importanţă alfabetizării informaţionale. Pentru funcţionarea societăţii noastre moderne şi democratice este esenţial ca cetăţenii să fie informaţi si educaţi şi încurajez în acest sens instituţiile de educaţie si comunitare din întreaga ţară să îî ajute pe americani să găsească şi să evalueze informaţia pe care o caută, în toate formele ei.

[…]Îi chem pe cetăţenii Statelor Unite să recunoască rolul important pe care informaţia îl are în vieţile noastre şi să înţeleagă nevoia de a-i analiza mai bine impactul.”

SUA va cheltui zeci de bilioane de dolari pentru ca, în următorii ani să poată asigura acces la internet rapid tuturor americanilor. Informaţiile şi serviciile disponibile pe internet în SUA sunt cantitativ şi calitativ mult peste ce avem la dispoziţie la noi în limba română. Astfel, această preocupare pentru a asigura oamenilor educaţia necesară pentru a-şi îmbunătăţii viaţa şi societatea sunt de lăudat.

Uniunea Europeană și SUA sunt rivale pe multe planuri iar la capitolul informație şi internet se urmăresc atent una la alta. Din păcate însă la capitoul alfabetizare informaţională Uniunea Europeană este destul de în urmă deși la nivel de discurs se străduiește.

[sursa imagine http://techtickerblog.com%5D

Criza, viața adevărată și informația

[…] Cum America este bântuită de furia antifumat, în pauzele întâlnirii despre care povesteam, ca un estic necivilizat, ieşeam să fumez câte o ţigară. La colţul străzii, un om între două vârste, în faţa unui chioşc pe patru roţi, vindea hotdogi şi castane prăjite.Cum merge afacerea, l-am întrebat. Dumnezeu să ţină criza, vând ,,like hell“ (adică în draci). Oamenii nu mai mănâncă la restaurant.

 La sfârşitul întâlnirii am ieşit din clădire cu un vestit domn a cărui poreclă este Mr. News. I l-am arătat pe omul cu acele castanele din colţ şi i-am spus că e fericit de criză. 

Mi-a răspuns: după mâncare, a doua nevoie e informaţia. Şi afacerile din presă vor merge bine. Informaţia nu poate fi gratis, aşa cum a ajuns astăzi pe internet. E doar un accident. Se va găsi o metodă. Ne-am despărţit, am plecat gândindu-mă că nu avem motive să fim îngrijoraţi, în ciuda spaimelor lumii financiare. Viaţa merge înainte, oamenii care muncesc din greu, eficient şi cu pasiune vor trece cu bine şi de această perioadă. […] Dinu Patriciu – Criza și viața adevărată

Cu acest interviu, ca și cu informția de pe internet trebuie să nu uităm să înțelegem contextul. În rândurile de mai sus, cel mai bogat om din România, este de acord că trebuie găsită o metodă pentru a continua să se scoată bani lucrând cu „informația”. Până la un punct această abordare este naturală: trebuie să se găsească o modalitate de a produce și a vinde pentru a face bani. Legătura cu internetul însă și abordarea  modului în care el influențează  informarea și implicit educația par a fi foarte simplist privite (ca de altfel mai peste tot în România). Nu știm cum se folosește internetul, la ce, de către cine, știm doar că vechile modele nu mai merg, oamenii au acces gratis la informațiile pe care până acum trebuiau să le cumpere deci…trebuie găsită o metodă! 

Din modul în care este scris fragmentul de mai sus reiese că internetul este principalul dușman care trebuie învins iar pentru asta sunt metode și metode în care munca, eficiența și pasiunea se folosesc în diferite cantități. Din ce-am văzut la noi, inclusiv în online, totul se face doar ca să iasă banul. Inclusiv discuțiile cele mai faine despre online încearcă să înțeleagă cum să scoată banul. 

Internetul pe de altă parte, deși creat în scopul de transmite informații pentru armată, nu a cunoscut decât mai târzu  comercialul așa cum îl știm noi. (Nu spun că nu au existat speranțe comerciale numai că și  ele au fost surprinse de ce a ieșit…). Universitățile au fost primele care au crezut în potențialul ideii de lucru în rețea, de utilizarea în comun a rețelei, a informației. Bibliotecile universităților din State  efectuau ln mod organizat împrumul interbibliotecar cam din 1920(!) . Cercetătorii recunoșteau așadar valoarea accesului la resurse comune și nevoia de scurtarea a timpului necesar transportului „docomentelor”.  

Rețelele publice au fost apoi  cele care au ajutat decisiv de dezvoltarea emailului, a chatului și la răspândirea acestui nou tip de comunicare.  Oamenii din Statele Unite și din țările dezvoltate (și poate pionierii în utilizarea netului de la noi) nu au ajuns pe Internet și au dat de cineva care vrea să le vândă ceva. Ei au descoperit  în primele forumuri un nou mod de a se apropria de alți oameni, de a trăi diferite experiențe împreună și de a învăța. 

Comercialul a încercat marea cu polonicul  și a avut parte de „bula de săpun”  punct-com foarte dură în 2000. Pentru profit, interesele comerciale se luptă  în continuare  să pună frână pachetelor de date transmise pe Internet de cei care nu cotizează suplimentar la compania transportoare. (Asta ar fi una din metode.) În paralel însă servicii gratuite au umplut netul. Cu documentele Google care îți oferă la liber caracteristicile de baza ale Office-ului la Skype care te lasă să vorbești gratuit oriunde în lume…am ajus departe. Cei care fac astfel de servicii au început prin a avea ei înșiși o nevoie sau o curiozitate nesatisfăcute de oferta existentă pe piața online. Au studiat problema, au ivestit bani și timp și au pornit afacerile respective. Acum fac bani prin serviciile specializate pe care le oferă contra cost sau reclamă (altă metodă) și au milioane de utilizatori. 

La ce metodă s-au gândit afaceriștii   când au pomenit ideea de a vinde informația nu știu. Poate că în acest context o introducere în definția informației nu strică nimănui: 

Informația nu e deci mediul de transmitere  ci mesajul în sine. Cei care vor să facă bani din lucrul cu informația ar trebui poate  să înțeleagă mai întâi ce mesaje încearcă potențialii clienți să acceseze și  să transmită și apoi să găsească cel mai potrivit mediu  pentru a le transporta. Nu de alta dar mesajele lor poate o să-i ajută să înțeleagă cum e cu gratuitatea informației pe internet.

Omniprezența informației în viziunea Google

România nu a ajuns încă la acest nivel însă diferențele, mai ales pentru generațiile tinere se reduc pe zi ce trece, cu fiecare film uploadat, cu fiecare post pe blog.

Comunică liberrrrrrr

Altmarius a publicat acum căteva zile textul unei legi importante 298/2008. Iată cum începe această lege:

Art. 1. – (1) Prezenta lege stabileste obligatia furnizorilor de servicii si retele publice de comunicatii electronice de a retine anumite date generate sau prelucrate in cadrul activitatii lor de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, pentru punerea acestora la dispozitia autoritatilor competente in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave.
(2) Prezenta lege se aplica datelor de trafic si de localizare a persoanelor fizice si juridice, precum si datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului inregistrat.
(3) Prezenta lege nu se aplica in ceea ce priveste continutul comunicarii sau informatiile consultate in timpul utilizarii unei retele de comunicatii electronice.

Legea întregă o găsiți aici.

Ca oameni care lucrăm cu informația și cărora ne pasă de libertatea ei și a oamenilor de a o accesa și utiliza, ar trebui să fim atenți la această lege, la modul în care a fost scrisă, la cine e pentru ea, cine e împotriva ei și la motivele fiecăruia. Din avanalșa de păreri care apar ca ciupercile după ploaie mie îmi plac două voci care nu sunt de acord cu principiile acestei legi (deși nu se pot opune nașterii ei  asistată de UE): Varujan Pumbuccian și Zsolt Nagy.

(Ulterior am mai descoperit o voce: Ioana Avadanei)

Ar fi bine dacă această lege ar genera o discuție prin bibliotecile noastre unde informațiile despre ce citește fiecare rămân înregistrate pe fișe și unde, în numele unor atât de necesare statistici omitem să fim atenți la datele pe care le cerem și le reținem (De exemplu bibliotecile din programul Global Libraries își întreabă cititorii pe ce situri au fost…). Legea spune că informațiile păstrate pe baza acestei legi pot fi accesate doar cu mandat, pe când la „statisticile” noastre pot avea acces fără așa ceva mai ales dacă, să zicem, calculatoarele din bibliotecă sunt proprietatea primăriei.

[Imagine: de pe peretele lui Vlad Perjovshi de la  Centrul Naţional al Dansului din București]