La unele biblioteci

Un proiect la școală te învață multe…chiar și cum e „de așteptat” sa fie bibliotecarul.

Trist … și nu din vina copiilor.

Transilvania- biblioteca din orașul Chișinău

transilvania(1) tu ești vinovată de moartea mea
cu cele optzeci mii de volume transpirate m-ai stalcit in 91(2)
ca pe-o broască râioasă
am sângerat transilvania
ți-am spus că nu am ce să citesc
și tu mi-ai împrumutat patru cărți
patru călăi transilvania
m-ai pulverizat sub 91
de atunci îmi cauti cadavrul expediat
tu te joci cu cadavrul meu transilvania
te urăsc te iubesc
te-am vizitat miercuri(3) ca sa te bat cu picioarele în burtă
nici măcar nu mi-ai deschis
îți spălai ciorapii creierii asta a fost scuza ta
asta a fost
m-am supărat tare transilvania și l-am chemat pe țepeș
țepeș a venit varză m-am făcut varză te-am făcut o varza
transilvania te-am bârfit transilvania
te-am tras în țeapă transilvania mi-e dor de tine transilvania

(1) Transilvania – biblioteca din orașul Chișinău
(2) 91 – număr de permis eliberat de către Biblioteca Transilvania
(3) Miercuri – prima miercuri a lunii – zi pentru curațenie

Alexandru Buruiana în Noua poezie basarabeana antologie de
Dumitru Crudu, Editura Institutului Cultural Român, București, 2009, p.103-104

Biblioteca de Poezie Itinerantă poposește în Vâlcea

Biblioteca de Poezie Itinerantă (The Itinerant Poetry Library) este adusă de Sara Wingate Gray (cu suportul IREX DC) în România, mai precis în Vâlcea. Așteptând cu interes relatările colegilor și cititorilor români care vor avea privilegiul întâlnirii cu aceasta bibliotecă unică, vroiam să spun câte ceva despre ce are special această bibliotecă. Nu e vorba doar faptul că bibiotecara își cară biblioteca cu spatele prin lume de ceva vreme, că e vorba de o biblioteca vie care crește mereu și care se dăruiește gratis celor care au curiozitatea să caute prin ea, ci mai ales de motivația acestui demers „nebunesc”:

Noi vedem bibliotecile, mai ales bibliotecile publice, ca fundații ale lumii civilizate. Credem ca nicăieri nu ni se mai oferă o așa echitate în accesarea și utilizarea informației, încredere și dialog între membrii comunităților, ai diferitelor culturi.

Atunci când intrăm într-o bibliotecă ne întâlnim unul cu altul: întâlnindu-ne unul cu altul aflăm mai mult despre noi. Prin aceste întâlniri începem să înțelegem cum reușesc să ne unească experiențele trăite în această lume care ne e comună tuturor. În mod fundamental, atunci când intrăm într-o bibliotecă ni se oferă posibilitatea să învățăm lucruri noi și astfel să creștem ca indivizi, ca cetățeni ai acestei lumi.

Începând din Mai 2006, având această misiune în minte, Bibliotecarul Poeziei Itinerante a călătorit în întreaga lume cu o bibliotecă publică (gratuită), instalând biblioteca și bibliotecarul și arhivând sunetele, poemele și poezia orașelor, oamenilor și țărilor întâlnite.

Până acum am oferit peste 1000 de ore de servicii de bibliotecă publică în 11 țări și 21 de orașe în întreaga lume, în peste 150 de locuri. (About http://www.tipl.info/)

Cei care vor să găzduiască această bibliotecă (în special în jud. Vâlcea) între 20 și 28 Iulie pot să trimită un email la librarian@tipl.info sau un mesaj pe Twitter la twitter.com/Librarian

Pentru o mai bună înțelegere a acestei biblioteci vă recomand:

Cine poate fi bibliotecar în România?

Text trimis de Antonia Ioan, noua noastra colaboratoare.

Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.

Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.

A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:

1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;

2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;

3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);

4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…

Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)

Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.

Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…

Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.

Primii pași în bibliotecă

Sunteți la primii pași profesionali în bibliotecă? Lumea bibliotecilor pare altfel decât v-ați imaginat-o? Vreți să puteți face mai mult și nu știți de unde să începeți? Vreți să cunoașteți alți tineri bibliotecari?

[Imagine: sean dreilinger]

Haideți la Scoala de Vară pentru Tinerii Bibliotecari care va fi organizata in perioada 6-11 septembrie 2010, la Bran, judetul Brasov! Invitația vine din partea IREX și ANBPR. Pentru a participa trebuie să aveți până în 35 de ani dar nu mai mult de 5 ani de experienta profesionala in biblioteci și să lucrați într-o biblioteca publică. Aplicațiile se depun în perioada 23 iunie – 23 iulie 2010.

Primii pași nu sunt niciodată foarte ușori. Faceți-i împreună cu colegii noștri bibliotecari, buni profesioniști, frumoși  si energici! N-o să vă pară rău.

Europeana Local in Romania

Această prezentare a doamnei Stanca de la Biblioteca Județeana Cluj merită cunoscută deoarece face o foarte bună trecere prin proiectele și documentele legate de digitizarea din România.

Digitizarea – o prioritate în România?

Biblioteca Județeana „Octavian Goga” Cluj, coordonator în România pentru proiectul Europeana Local, i-a invitat pe cei interesați în proiecte de digitizare să își împărtășească experiențele și să încerce să găsească un răspuns la întrebarea Digitizarea – o prioritate pentru instituţiile culturale în secolul 21? Pe  15 și 16 Iunie au fost la Cluj reprezentanții instituțiilor participante în proiectul Europeana Local România dar și biblioteci publice, unversitare și cea națională, care au deja dacă nu o colecție digitală, măcar un interes în a avea una. Învitati speciali au fost Lizzy Komen, reprezentanta Europeana Local, și Diana Lupușor de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Atelierul tehnic din prima zi a permis celor implicați în proiect să își împărtășească practicile bune și mai puțin bune și să învețe unii de la alții.  Prezentările și întâlnirea din cea de-a doua zi au reușit să închege o discuție utilă și necesară între cei care au experiențe de digitalizare și cei care vor să înceapă pe acest drum. Este pentru prima oară când particip la o conferință organizată de bibliotecari din România și am fost impresionată de modul sincer și deschis în care a fost abordată această temă a digitizării.

Dacă  în planuri și pe hârtiile de la comisii, ministere stăm bine, în biblioteci situația este, așa cum ne-am obișnuit, grea. Colegii nostri, în cea mai mare parte, nu s-au ascuns după deget ci au spus ce știu, ce nu știu, ce au greșit, ce le-a ieșit. Până vor apărea pe net prezentările de la conferință am să vă spun mai jos câte ceva din ce am reținut. Îi rog pe ceilalți participanți să mă corecteze acolo unde e cazul și să mă completeze.

Am aflat la Cluj despre câteva echipamente și s-a discutat despre softul utilizat în astfel de proiecte. De exemplu: EuropeanaLocal din România și Moldavica de la BNRM folosesc Greenstone*  (pentru traducerea căruia i s-au adresat calde mulțumiri lui Nicolaie Constantinescu kosson.ro);  BCU Cluj folosește  DSpace* pe care-l recomandă și pentru care caută traducători în română iar BCU Timișoara folosește ALEPH Digital Asset Management.

Am mai aflat că metadata documentelor digitale creeaza probleme mari bibliotecilor, însă, până la încheierea conferinței, au fost cel puțin trei colegi care s-au oferit să împărtășească din experiență lor colegilor doritori.

Am mai văzut că acolo unde există colecții digitale în biblioteci asta înseamnă că cineva de la informatizare din bibliotecă este pasionat(ă) de ceea ce face și de munca în bibliotecă și se apucă (adeseori plusând cu propriul timp liber) să învețe ce presupune o bibliotecă digitală SAU că există  prieteni ai bibliotecii care au deja cunoștințe tehnice foarte bune (din care câștigă bani buni în alte părți) și fac ceva ce seamănă cu  voluntariatul pentru a ajuta biblioteca.

Dacă știți doar de bibliotecari care așteaptă să se facă ora de plecat acasă, trebuia să fi venit la Cluj zilele acestea să vă întâlniți cu bibliotecari dedicați care, atunci când proiectul și munca le-o cer, stau până noapte târziu și chiar în wekenduri ca să lucreze pentru  bibliotecile lor.

Proiectele de digitizare aduc împreună și încurajează colaborarea între instituții care din motive de „de cine țin” reușesc rar să lucreze împreună. Astfel avem Arhivele Naționale (Direcția Cluj), Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Cluj  contribuind alături de biblioteci județene la Europeana Local sau  Biblioteca Județeană și cea Universitară din Brașov  lucrând  împreună în mai multe proiecte.

Deși avem colecții digitale începute, cadrul legal, cum anume legile care protejează drepturile de autor pot fi puse și în slujba educației și a liberei circulații a informației nu sunt teme  clare, bine documentate sau înțelese în bibliotecile noastre.

La încheierea întâlnirii domnul director de la Biblioteca Județeană din Covasna a întrebat cine este publicul acestor colecții digitale. În graba de a reduce handicapul existent la nivelul colecțiilor digitale între noi și lumea dezvoltată, se pare că nu avem timp acum să ne gândim și să răspundem unei astfel de întrebări. Să sperăm însă că la o viitoare ediție a conferinței sau poate în cadrul asociațiilor profesionale vor avea loc dicuții și pe această temă.

* A se remarca faptul că bibliotecile noastre folosesc soluțiile soft Open Source!