• Ne-am mutat!

    Acest blog s-a mutat la www.prolibro.eu
  • Subscriem la:

  • Și eu sunt bibliotecar(ă)!
  • Ziua Eliberării Documentelor
  • Ne găsiți și pe:

  • RSS Calendar

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • RSS biblio_ro_feeds

  • RSS Presa despre biblioteci

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Selectie de linkuri

  • Foto ProLibro

  • Statistica blog

    • 608.498 accesari

Concursul de participare comunitară – luna august

În luna august au fost înscrise în concurs 5 proiecte. M-am uitat un pic peste ele  şi iată observaţiile mele:

Biblioteca Municipală Hunedoara cu Biblioteca – centru cultural-educaţional al comunităţii
Titlul spune tot. Cultural-educaţionalul nu este atât de legat de folosirea tehnologiei sau de implicarea comunităţii ca să aibă şanse în acest concurs. Totuşi mare parte dintre activităţile propuse (dacă nu toate) sunt foarte bune şi ar trebui puse în practică chiar şi fără acest grant.

Biblioteca Grădiştea, Vâlcea cu Biblioteca Publica Locala Grădistea – Centrul Cultural al Comunității

Promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural si turistic al zonei in scopul cunoasterii si valorificarii precum si cresterea capacitații de comunicare si exprimare artistică a membrilor comunității

Proiectul e simpatic însă nu cred că are şanse. Implicarea comunităţii este minimă şi nu pare să se schimbe în viitor. E trist deoarece, deşi se vede clar cum un astel de proiect realizat de oameni inimoşi ar putea chiar să-i încurajeze pe oameni să folosească noile tehnologii, el nu reuseşte să convingă.

Biblioteca municipală Săcele, Braşov cu  Program de EDUcaţie destinat Cetăţenilor de Etnie ROmă(EDUCERO)

Dacă nu mă înşel acesta este primul proiect care are ca populaţie o comunitate de romi. Activităţile propuse sunt gândite destul de bine însă, deoarece nu se povesteşte prea mult despre comunitatea ţintă, tare îmi e că nu pot fi puse în practică.  În proiect se spune de 8 voluntari care ar învăţa şi apoi i-ar învăţa pe ceilalţi ceea ce ştiu dar nu se spune nicăieri dacă aceşti voluntari există, dacă cei din comunitate şi-au exprimat dorinţa să participe la un astfel de proiect. Unde mai pui că daca voluntarul acela este de etine romă nu înseamnă automat că o să ştie să prezinte informaţia mai bine comunităţii lui…

Biblioteca judeţeană Iaşi cu  Iaşul COOLtural- Hai să îndreptăm imaginea!

Printre obiective:

realizarea unei baze de date cu informaţii despre istoricul obiectivelor, informaţii despre evenimente la zi: expoziţii, concerte, seminarii, târguri, informaţii privind programul de funcţionare, adresă, telefon, persoane de contact etc.

+ materiale foto,video, prezentări Powerpoint.

Nimic nou, surprinzător . Poate faptul că a existat deja o preocupare în acest sens http://www.iasulcooltural.blogspot.com/

Centru de plasament Tătăraşi, Iaşi cu Pro – educaţia, o şansă pentru fiecare copil instituţionalizat

Cu aducerea tehnologiei  în punctul de împumut al bibliotecii judeţene din centrul de plasament se doreşte:

  • Organizarea unor cursuri de initiere, în utilizarea calculatoarelor (pe categorii de vârstă) şi de navigare pe internet.
  • Redactarea unor webliografii pe diverse teme solicitate de catre copii, folosind Internetul si resursele bibliotecii
  • Stimularea creativitatii ( dezvoltarea unor aptitudini ), a relatiilor de grup

Pot să înţeleg foarte bine nevoia acestui proiect şi comunitatea se poate implica destul de mult dacă doreşte. Programele propuse sunt interesante şi utile deşi unele sunt nerealiste.

Cred că juriul va avea o misiune grea deoarece propunerile din Săcele şi Iaşi (Tătăraşi) sunt bune. Eu aş merge pe proiectul celor de la centrul de plasament deoarece îmi plac multe din concursurile propuse pentru stimularea creativităţii şi muncii în echipă şi pentru că lucrul cu copiii şi tehnologia are mai multe şanse de succes chiar dacă cei care predau nu se pricep prea bine…pe când la adulţi, dacă învăţatea noilor tehnologii nu are la bază o nevoie stringentă,  trebuie făcută risipă de experienţă şi răbdare ca să se realizeze ceva.

Să vedem ce spune juriul.

Bibliotecarul ca „avocat” al comunitatii

Doamna Alexandra Bucur postează pe forumul biblioteca.ro definiţia advocacy aşa cuma fost ea dezbătută la întâlnirile IREX cu bibliotecarii din centrele pilot.

Advocacy
1. este o acţiune îndreptată către schimbarea politicilor sau programelor oricărui tip de instituţie
2. înseamnă pledoaria pentru, apărarea ori recomandarea unei idei în faţa factorilor de decizie
3. implică exprimarea opiniilor, atragerea atenţiei comunităţii către o problemă importantă şi îndreptarea factorilor de decizie către o soluţie
4. implică colaborarea cu alte persoane / organizaţii pentru a avea impact
5. înseamnă includerea unei probleme pe agendă, găsirea unei soluţii şi ralierea sprijinului pentru a acţiona asupra problemei şi soluţiei
6. poate implica activităţi specifice, pe termen scurt, pentru a se ajunge la o viziune pe termen lung asupra schimbării
7. constă din diferite strategii menite să influenţeze luarea deciziilor la nivel organizaţional, local, provincial, naţional, regional şi international, de ex: lobby, marketing social, informare, educare şi comunicare (IEC/BCC), mobilizarea comunităţii
8. înseamnă oameni care participă la procesul de luare a deciziilor care le afectează viaţa
9. este procesul de susţinere a unei cauze
10. este un proces dinamic care implică diferiţi parteneri sociali, probleme legate de politici publice
11. este un proces strategic care cuprinde activităţi bine concepute, îndreptate către factorii de decizie pentru influenţarea politicilor, legilor, reglementărilor, programelor, finanţărilor
12. este procesul de identificare a problemei, găsire a soluţiei, raliere a sprijinului pentru acţiunea menită să aducă schimbarea dorită
13. este utilizarea strategică a informaţiei pentru schimbarea politicilor care afectează viaţa oamenilor.
14. este împărtăşirea pasiunii pentru o cauză intr-un mod constructiv, pentru a avea impact asupra vieţii oamenilor.
15. înseamnă o serie de acţiuni coordonate şi ţintite să atingă scopuri clar definite.
16. “Avocaţii” pot juca 3 roluri diferite: ei pot educa, reprezenta, ori convinge, în funcţie de situaţie.
17. Sunt numeroase ocazii de a face advocacy; trebuie să profităm de toate.
18. Furnizorii de servicii pot fi “avocaţi” în familie, comunitate, asociaţii profesionale, ori faţă de public în general.
19. Se poate face advocacy în diferite contexte cu diverse tipuri de public ţintă.”

Mă bucur mult că a început o astfel de discuţie cu şi pentru bibliotecari. Ca de obicei însă am o bănuială:  că bibliotecarii nu consideră această definiţie ca făcând parte din descrierea slujbei lor. Atunci când teama (că ţi se ia spaţiul sau că o să calci pe cineva pe coadă)-frustrarea (că părerea ta nu contează) -incorectitudinea (deciziilor care te afectează)-lipsa legilor şi regulamentelor eficiente te macină zilnic în instituţia ta…credeţi că îi mai arde cuiva de advocay?

Vara trecută am întrebat şi eu nişte bibliotecare de ce nu sunt mai active pe acest plan, fiind convinsă că nu au prea lucrat la acest capitol. Am aflat însă că munca lor de advocacy era mult mai grea decât lasă să se bănuiască definiţia de mai sus şi presupune mai multe lupte:

  • una cu tine însuţi – de ce să lupt eu pentru alţii? nu e treaba mea ca bibliotecar să…? De obicei această luptă este câştigată după câteva programe sau activităţi în care investeşti şi sunt reuşite;
  • una cu problemele din propria biblioteca – colegi sau şefi care nu te înţeleg şi nu vor să te ajute, bani care evident că nu ajung când ai nevoie de ei, mentalitatea legată de ce este cu adevărat o bibliotecă…
  • şi una cu comunitatea – colaborările, parteneriatele au sens doar dacă găseşti oameni cu care vorbeşti aceeaşi limbă dar nu şi cu cei care te întreabă direct (destul de des la noi) Dar mie ce-mi iese din asta?

Cred că meseria de bibliotecar presupune şi ajutarea comunităţii dar nu oricine este croit să poată face asta. Din fericire, din ceea ce am văzut, există la noi bibliotecari dispuşi să facă pe avocaţii comunităţii numai că au prea multe lupte de dus şi…doar o viaţă de trăit.

E ciudat că se spune despre bibliotecari că au o meserie uşoară şi liniştită dar TOŢI bibliotecarii pe care îi cunosc şi care muncesc din greu pentru comunitate o fac cu preţul propriei sănătăţi, al renunţării la timpul liber şi chiar sacrificarea vieţii de familie. Din păcate la IREX nu se vorbeşte încă despre ei şi despre cum pot fi ajutaţi…

Concursul de participare comunitară – luna Martie

Îmi cer scuze că mi-am stricat obiceiul şi postez aşa târziu informaţiile despre CPC. Promit sa nu mai fac:)

Textele proiectelor înscrise pentru concursul din luna martie se găsesc aici. Am fost plăcut surprinsă de calitatea proiectelor din luna aceasta. Devin din ce in ce mai rotunde şi mai bune. Luna asta mi se părea că ar fi mers un pic mai multă originalitate. Jurizarea a  avut loc ieri şi poate fi urmărită aici.

 Proiectul câştigător a fost cel din comuna Ţepu, judeţul Galaţi. El a fost prezentat astfel de către juriu:

 Biblioteca – centru de informare, consiliere şi orientare şcolară şi profesională a tinerilor – Porţi deschise către viitor isi propune organizarea unui centru de informare pentru tineri in domeniul consilierii si orientarii scolare si profesionale, care sa initieze si sa dezvolte o serie de activitati specifice, utilizand metode moderne bazate pe tehnologiile informatiei si comunicatiilor şi cu implicarea comunitatii.

Iar obiectivul acestui proiect, aşa cum a fost el scris în aplicaţie este:

Organizarea, în cadrul bibliotecii comunale, a unui centru de informare a tinerilor în domeniul consilierii si orientarii scolare si profesionale care sa initieze si dezvolte o serie de activitati specifice, utilizând metode moderne bazate pe TIC si implicând comunitatea, în ansamblul ei ar constitui un raspuns coerent si operativ la nevoia asteptarile tinerilor, parintilor, cadrelor didactice si a altor membri ai comunitatii în ceea ce veste accesul la o serie de informatii si instrumente credibile si direct utilizabile din domeniul informarii, consilierii si orientarii scolare si profesionale (în prezent absente).

Sună foarte bine ce vor să facă cei din Ţepu. Sper să reuşeasca. Felicitări şi spor la muncă!

M-am uitat şi eu în fugă peste proiecte, înainte să mă uit la decizia juriului şi mi-am ales trei dintre ele. Pe lângă cel din Ţepu mi-au mai plăcut cel din comuna Madaraş, judeţul Bihor şi cel din comuna Nufărul, judeţul Tulcea. 

Cel din Madaraş vrea să creeze o punte de legătură între generaţii, sa recupereze o experienta locala care altfel în câtiva ani se va pierde, si pe de alta parte sa implice generatia tânara , prin intermediul bibliotecii într-un curs de istorie traita. Mi-a plăcut mult ideea dar se poate ca ei să nu o fi argumentat suficient de bine. Oricine şi-a ascultat bunicul vorbind despre perioada războiului ştie cât de valoroasă este o asemena poveste… 

Cel din Nufărul doreşte să prelungească orele de dirigenţie. Coordonatorii proiectului organizeaza un club in care copiii vor fi incurajati, instruiti si indrumati sa se exprime cu ajutorul tehnicii de calcul, a internetului, a mijloacelor audio-video, avand de fiecare data drept suport subiecte abordate in orele de dirigentie. Şi aici ideea e bună dar, din câte am văzut pe fugă, bugetul e foarte ciudat întocmit.

Ambele proiecte mi se pare că au potenţial. Dacă cei care le-au propus au primit de la juriu observaţii sau punctajul primit pe secţiuni şi pot vedea unde anume au pierdut din punctaj, i-aş încuraja să încerce să le îmbunătăţească şi să le retrimită.   

 Cam atît luna aceasta. Mai sunt 11 zile până la termenul limită de trimitere a propunerilor pentru luna aprilie. Spor la treabă celor care vor să aplice!

Anca, când o să ştiţi dacă va mai continua acest concurs?