Este lectura o alternativă viabilă?

Mai este necesară lectura în zilele noastre? Atâta timp cât o cultură literară bogată şi un vocabular bogat şi nuanţat reprezintă valori sociale, răspunsul este afirmativ. Încă de la apariţia internetului s-au ridicat voci care au decretat sfârşitul lecturii. Însă atâta timp cât este numai o problemă de suport, opoziţia nu există. Este mai mult o opţiune de confort şi accesibilitate. Există deja pe internet numeroase biblioteci digitale.
Problemele legate de televizor şi calculator vizează cât timp şi în ce scopuri sunt utilizate. Aceste întrebări este firesc să ni le punem şi în legătură cu cărţile. O lectură excesivă şi prost direcţionată poate duce şi ea la sedentarism, dificultăţi de adaptare, tulburări de vedere etc.

Mama – Cartoon Network, Tata – Internet. Problemele încep când copiii, de cea mai fragedă vârstă, sunt uitaţi în faţa televizorului sau la tastatura calculatorului. Nu cred că există părinţi care de bunăvoie şi-ar lăsa copiii nesupravegheaţi într-un mediu necunoscut şi cu persoane necunoscute. Dar când îi abandonează în faţa monitorului, asta fac!

Ce avantaje prezintă lectura? Nu dezvoltă o asemenea dependenţă, nu generează câmp electromagnetic, nu afectează în aceeaşi măsură aparatul vizual. Lectura (de calitate) dezvoltă vocabularul, lărgeşte aria subiectelor accesibile, stimulând comunicarea. Este facilitată prin lectură, transmiterea valorilor de la o generaţie la alta, spre deosebire de internet şi televiziune, care au ca spaţiu predilect cotidianul. Lectura stimulează gândirea şi dezvoltă imaginaţia. Acţionând prin cuvânt, ea presupune un efort de reprezentare. Citind, configurăm spaţii şi împrejurări, construim imagini într-un mod personal. Televiziunea şi jocul pe calculator scutesc utilizatorul de o parte a acestui efort. Iar omul, prin natura sa, alege calea minimului efort. Cu cât vârsta este mai fragedă, cu atât seducţia exercitată este mai mare. În povestea citită, copilul poate cel mult să se identifice cu un personaj, în joc el este personajul dorit, poate să reia totul de la început, să schimbe deznodământul. De aceea am convingerea că un copil prea familiarizat cu televizorul şi calculatorul înainte de a învăţa să citească, are puţine şanse de a deveni cititor pasionat, pentru că este obişnuit să-şi obţină satisfacţiile pe căi mai uşoare.
Nici aici nu se poate trage o linie de demarcaţie strictă. Lucrurile nu sunt albe sau negre. Aşa cum există cărţi de duzină şi cărţi dăunătoare, aşa există şi jocuri care stimulează creativitatea şi inteligenţa şi dezvoltă abilităţi de adaptare. Totul stă în măsură şi selecţie.

Cum atragem copiii spre lectură? În primul rând copilului trebuie să i se citească poveşti. În jurul lecturii trebuie creată o atmosferă plăcută. Trebuie să ne asigurăm că ascultătorul nostru înţelege şi participă. Copilul trebuie solicitat să-şi exprime părerea, să anticipeze, să configureze finaluri posibile. Este esenţială depistarea precoce şi tatarea defectelor de vedere şi a deficienţelor de orice fel. Fără transformarea actului citirii într-un automatism, nu se poate ajunge la lectură. Textele trebuie să fie adecvate capacităţii de înţelegere şi înclinaţiilor manifestate de copil. Este adevărat că poveştile sunt nemuritoare, dar generaţiile se schimbă şi au alte centre de interes. Exemplul personal al părinţilor şi un mediu adecvat ajută mult. Experienţa personală şi profesională îmi spune, însă, că trebuie să existe şi o predispoziţie lăuntrică.

Încercăm să protejăm un mod de a fi şi valorile în spiritul cărora am trăit. Dar, după cum am spus, lumea este într-o schimbare accelerată, iar direcţia este greu de prevăzut.

19 Răspunsuri

  1. Am observat ca mediul de acasa conteaza enorm. Vad la baiatul meu de numai 3 anisori cum rasfoieste cartile de colorat, cartile de povesti.
    Ma straduiesc sa-l tin departe de calculator, de fapt accesul este interzis momentan pentru el. As putea sa va scriu ca cititul, joaca cu cartile l-au ajutat sa cunoasca si sa citeasca cifrele, sa numere si chiar acum invata alfabetul.
    Nu este un geniu. Pur si simplu il invat esentialul. Nu ma pot lauda ca altii parinti de la gradinita unde o frecventeaza ca stie sa inchida si sa deschida calculatorul sau ca-si da drumul singur la desene pe internet.
    Internetul este pentru adulti!
    Din pacate, televizorul face parte din activitatile lui zilnice dar cu portia sau ca drept recompensa ca a fost cuminte. Dar nu-l pot tine prea departe.
    Nu stiu daca cunoasteti proiectul Bucuria lecturii parca se numeste care il sponsorizeaza si Asociatia bibliotecarilor din Romania proiect derulat pe canalul de televiziune Minimax… reactie avuta de baietelul meu: vreau si eu la biblioteca!!! carti multe… va dati seama ce bucurie pe mine ca vrea si el la o biblioteca cu carti multe si nu cere desene sau ciocolata sau la calculator… oare copii care urmaresc Minimax-ul au acceasi reactie?

    • Mesajul dumneavostră m-a încântat, aveţi un băieţel de ispravă! Felul în care îl educaţi e un început bun.

      Suntem o familie numeroasă (cu mulţi nepoţi) şi am observat că membrii noştri tineri care au fost crescuţi sub control în această privinţă şi, mai mult, au fost cuprinşi în diferite programe cultural-sportive extraşcolare destinate copiilor, au avut în general performaţe şcolare mai bune, au fost mai relaxaţi şi le-a fost mai uşor să-şi găsească un drum al lor.

      Mă bucur că aţi atins problema părinţilor încântaţi de faptul că puştii lor manevrează calculatorul. Aici e un mic pericol. Este şi legenda modernă a ascensiunii sociale pe care un programator de excepţie o poate avea. Aşa că, dacă copilul ştie să găsească desenul animat, gata, e un mic Bill Gates! Dar cât se înşală! Iertată să-mi fie comparaţia, dar în experimentele de laborator care studiază reflexele condiţionate, orice animăluţ poate fi făcut să acţioneze taste şi butoane pentru a obţine satisfacţia dorită (hrană, adrenalină, droguri etc.). Pentru copil, pe lângă obţinerea divertismentului, recompensa este cucerirea aprecierii, admiraţiei şi atenţiei părinţilor: Vai, uite ce ştie să facă! Reacţiile de acest fel îl motivează şi încurajează să persevereze.

      Ştiu despre proiectul Minimax. Îl promovăm şi noi prin bibliotecă. Mai mult, s-a început un program de sensibilizare în legătură cu abuzul de TV şi caculator, în colaborare cu Asociaţiile de părinţi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Slogan: Stinge-l şi hai să ne jucăm!

  2. Foarte frumoasa pledoaria dumneavoastra, doamna Dragota! Si aveti dreptate cand afirmati ca lectura este efort. Este fara indoiala stradanie, uneori chiar sfortare pentru apelul la intelesuri preexistente, pentru trecerea textului scris intr-un registru de semnificatii. E nevoie de disponibilitatea pentru reamintire, de un fond important de cunostinte prealabile, de capacitatea de a descifra structuri noi, de grija pentru evaluarea textului si gasirea esentialului, dar am senzatia ca toate astea sunt inutile fara un alt ingredient: motivatia pentru lectura.
    Sa deschizi cartea fiind cu adevarat manat, impins, imboldit de ceva e, dupa mine, cheia lecturii. Dar care sa fie aceasta motivatie? Exista una singura ca o legitate universala sau sunt mai multe, la limita cati cititori atatea motivatii? Poate fi ea construita din exterior si transferata prin educatie ori se „cloceste” intern, sub influenta unor anumit factori?

    • O întrebare bună o recunoşti oriunde ai vedea-o. Chiar aţi pus câteva întrebări…

      Întrebările bune nu cred că suportă răspunsuri pripite.

      De când v-am citit mesajul, îmi revine constant în minte. Mă învârt în jurul lui şi mai notez câte ceva. Într-o zi, când mi se va părea că am atins ceea ce aş avea de spus, cu siguranţă că am să vă răspund.

  3. Astazi, in metrou, un grup de tineri de liceu se amuzau teribil pe marginea unei carti despre hipertext pe care o aveau de citit pentru la scoala. Textul respectiv prezenta hipertextul ca pe ceva revolutionar iar amuzamentul provenea din faptul ca pentru acesti tineri era ceva normal, cu inteles implicit, care nu mai necesita explicatii, stupefactii si dezbateri. „In viitor – citeau tinerii din textul respectiv – ziarele se vor citi pe Internet”. Astfel de fraze ii faceau sa moara de ras. In viitor? In care viitor? In viitorul trecut?
    Acesti tineri stiau bine ce este hipertextul, dar nu sunt sigur daca definitia pe care ar fi dat-o ei cartii nu ne-ar fi facut pe noi sa nu mai putem de ras.

    A interzice accesul la calculator sau a obliga un copil sa citesca multe carti (cartile pot fi malefice de asemenea) mi se pare o greseala pedagogica. De fapt, nu disparitia cartii ca suport este problema. Problema este disparitia valorilor unui model cultural care avea in centru cartea (Ioana, care este analist versat si subtil, spune si despre asta in mesajul ei) . Doliul nu este pentru obiect deoarece acesta este acum mai raspandit ca niciodata, doliul este pentru simbol. Cititul unei carti era un act mistic, unic, suprem. Pe cand acum deschid cartea numai daca: nu am un mediu electronic la dispozitie dupa care sa citesc textul, informatia se gaseste numai tiparita sau ma gasesc intr-un loc si intr-o situatie in care e mai convenabil sa citesc pe hartie. Este a doua optiune.

    PS Fetita noastra are un an si patru luni si de ceva vreme inchide si deschide singura calculatorul, apasand din greseala pe butoane, evident, a scos litera Z de la tastatura si cum nu stiu sa o mai fixez bine se duce direct la ea de fiecare data si incearca sa o manance si a distrus vreo trei mouse-i (… sau mousei?! … sau mausi?!). Daca rezulta din aceasta discutie ca trebuie sa-i interzic accesul la calculator, asa voi face, dar sa vedem cine vine sa stea sa se joace cu ea cu papusile.

    • Răspuns la PS.
      Am să-ţi reproduc (aproximativ) un dialog (pe alte teme, e drept) avut cu băiatul meu cel mic. Mic e un fel de a spune, pentru că a devenit, de curând, major. (Trebuie să mai adaug şi că aproape tot timpul liber şi-l petrece la calculator.) Era o discuţie şi seriosă, dar şi în glumă. La un moment dat mi-a spus:

      – Da, ai dreptate. Dar toţi ceilalţi cred altfel. Aşa că tu eşti cea ciudată.🙂

      Ce are a face cu cele în discuţie? Eu zic că are. Dar dacă toată lumea va sta în faţa monitorului, cum va părea cel cu cartea în mână, în această lume? Avem tendinţa de a absolutiza valorile, uitând că ele sunt, totuşi, relative, condiţionate social şi cultural. Lumea se schimbă şi copiii pentru ea trebuie pregătiţi. Şi vor trebui să fie, în mai mică sau mai mare măsură, compatibili cu semenii lor.

      Este vorba de evitarea abuzului, dar unde e graniţa dintre uz şi abuz şi unde începe dependenţa (cea care dă reacţii de sevraj la privarea de calculator) cine ştie? Câteva opinii de psiholog (că şi psihologii trebuie să îşi facă treaba lor) se găsesc în intervenţiile de la conferinţa indicată aici.

      Zilele acestea am văzut câteva texte interesante pe care nu le am la îndemână, dar pe care le voi cita cât de curând. Întâmplarea face că tare se potrivesc cu ce aş vrea să mai spun. Şi dacă alţii au spus înainte mai bine…

      PS. Trebuie să mai spun neapărat că mi-am găsit textul despre lectură reprodus pe un blog al Bisericii Baptiste din Suceava. Ce pot să spun? Se dovedeşte a fi adevărat că un text, după ce îl scrii, nu-ţi mai aparţine şi că „simpla” lectură e un act de re-scriere. Nu glumesc, postat acolo parcă suna altfel, ieşeau în evidenţă aspecte care nici nu mi-au trecut prin cap când l-am scris.

      • Iată că adaug şi cele trei citate la care m-am referit:

        1. În zilele noastre, Michel Foucault şi-a îndreptat atenţia supra unui alt tip de relativitate – cea a valorilor culturale faţă de puterea socială. Valorile noastre culturale, îndeosebi ceea ce considerăm normal, determină şi sunt determinate de modul în care societatea îşi exercită controlul.

        Esenţial este faptul că valorile pe care le considerăm imuabile şi absolute sunt de fapt într-un constant flux istoric, în funcţie de cine sunt cei care deţin puterea şi de modul în care o utilizează. (Thomas Cathcart & Daniel Klein, Platon şi ornitorincul intră într-un bar…, Nemira, 2009.)

        2. Voi avea chiar impresia de a-i fi adus un fel de „confirmare ştiinţifică” a intuiţiilor sale prin teoria mea despre progresiva retragere, într-o civilizaţie decadentă, a „elementelor centrale” şi ridicarea concomitentă a „elementelor periferice” – confirmare ştiinţifică gen Karl Marx! Dar fără „viitor de aur”. (Neagu Djuvara, referindu-se la Emil Cioran, în Amintiri din pribegie, Humanitas, 2007 – fragmente reproduse în Plai cu boi, nr. 16 octombrie 2009.)

        3. Este cât se poate de limpede că răul se ascunde mai în profunzimea omenirii decât presupun doctorii socialişti, că, oricare ar fi organizarea societăţii, nu vei putea evita răul, că sufletul omului va rămâne acelaşi, că anormalul şi păcatul provin chiar din el şi că, în sfârşit, legile spiritului uman sunt încă atât de puţin ştiute, atât de puţin cunoscute de ştiinţă, atât de nedefinite şi de misterioase, încât nu există şi nu pot exista nici doctori, nici chiar judecători definitivi.” (F.M. Dostoievski, Jurnal de scriitor, vol. 3, Polirom, 2000.)

        Un ansamblu eterogen şi cam sumbru…

      • Nu-mi rezulta ca textul doamnei Dragota sa fi fost „re-scris” (comentat adica) pe blogul intitulat „Suceava evanghelica : pentru o informare corecta” , ci ca a fost, pur si simplu, plagiat si inca foarte repede, de la o zi la alta, caci semnatura autoarei sau citarea articolului de pe blogul ProLibro au fost omise. „Informarea corecta”, chiar daca (si mai ales daca) se vrea facuta in Internet (sau oriunde altundeva), trebuie sa respecte si sa citeze intotdeauna sursa unui text utilizat in original. Imi pare rau pentru cine a procedat astfel, poate ca nu stia… Pozitiv ramane faptul ca frumosul mesaj al autoarei in favoarea lecturii a placut atat de mult, pana la „re-scriere” (sau circulatia folclorica-internet), in scopul atragerii publicului la cititul cartilor Bibliotecii Agape Suceava.

      • Textul este, într-adevăr, reprodus nemodificat. Însă impresia mea (probabil extrem de subiectivă şi se prea poate să mă înşel) a fost că, în interpretarea unui text, până şi contextul în care este reprodus contează. Aşa cum şi într-un tablou percepţia culorilor este influenţată de vecinătăţile lor. Doar în acest sens textul mi s-a părut „modificat”.

        În legătură cu modul în care a fost preluat nu mi-am făcut probleme deloc, am luat în considerare doar faptul că cuiva i s-a părut interesant.
        Sigur că ar fi putut, în loc să procedeze aşa, să dea un link sau să menţioneze că e o preluare (adică nu a fost intenţia autorului să-l publice acolo).
        M-ar fi deranjat mai mult să adauge numele meu în absenţa acestor precizări. Până la urmă, blogurile la care alegem să colaborăm, ne reflectă şi ideile şi preocupările.

      • Ioana, vezi din nou articolul. Dupa sesizarea noastra, au trecut sursa.🙂

    • Marin zice:
      Problema este dispariţia valorilor unui model cultural care avea în centru cartea.

      Mircea Cărtărescu zice la fel (da’ mai târziu):
      Cartea nu pare să mai fie centrul psihologic şi intelectual al vieţii. Paternitatea literară – artistică în general – e pusă-n discuţie prima dată după secole-ntregi. Ar putea urma o întoarcere, pe-o altă spiră, la nescripturalul din proto-istorie. (Mai multe, pe blogul lui Darie Ducan , interviu publicat în Vatra veche nr. 1/2010.)

  4. Cateva fapte si idei despre cum creierul uman, obisnuit de secole cu lectura pe hartie, negociaza lectura pe dispozitivele electronice – in amplul dosar, intitular sugestiv „E-book, Internet, smartphone… La lecture change, nos cerveaux aussi”, din revista „Science et vie”, septembrie 2009, pp. 42-57.

  5. Si eu sunt un adolescent care sincer nu prea agreez cititul , dar totusi citesc dar numai ce imi place, adica carti de aventura, fictiune , in general cartile noi aparute. Sunt de acord ca noi (adolescentii) nu mai citim unii chiar deloc ceea ce este foarte rau, dar o vina mare au si parintii deoarece ar fii trebuit de mici sa ne faca sa descoperim interesul de a ctiti. Acum am un proiect de facut la romana despre actul de lectura in lumea contemporana si nu stiam ca o sa gasesc asa mult material, multumesc mult chiar ma ajuta ce gasesc aici.

    • Ovidiu, ne bucuram ca ai gasit lucruri interente aici. Daca o sa folosesti informatii si citate de pe net nu uita sa mentionezi sursa.

      Din moment ce spui ca ai carti (si chiar genuri de carti) care iti plac si pe care le citesti eu nu as spune ca nu agreezi cititul, Lectura nu presupune doar anumite carti si gusturile difera foarte mult si se schimba in timp. Cata vreme gasesti carti care iti spun ceva, au o poveste frumoasa, o actiune interesanta, esti castigat pentru lectura.

      Daca vrei, cand termini proiectul pentru scoala am putea sa-l publicam aici pe blog🙂 Cred ca ar fi cativa oameni interesati de parerile adolescentilor despre lectura .
      Bafta multa!

  6. Şi eu tot zic ca Marin Pruteanu, că „nu dispariţia cărţii ca suport este o problemă”, problema vine din lipsa unei culturi informaţionale. Că doar în reţeaua internet sunt multe resurse, înafara cărţilor digitale, alta e dacă utilizatorii sunt atraşi să se informeze într-un domeniu oarecare sau să stea doar în reţele sociale. Cum zicea Lidia Kulikovski: „citit se consideră şi cititul adnotărilor de pe medicamente”. Dacă o persoană are pasiunea cultivată din copilărie de a se informa pentru dezvoltarea sa, el va găsi această informaţie pe orice suport. Eu deseori îi întreb pe copii dacă au citit cartea împreună cu părinţii. Ştiţi, copiii nu se nasc cu dragostea de bomboane, noi le-o cultivăm =)).
    Vreau să vă spun ce fac copiii în biblioteca publică rurală, în care activez. Deci, eu le-am aranjat aşa pe mese cărţi mari cu poveşti, enciclopedii atractive, reviste şi le-am spus că le pot citi doar aici, pe loc. Aşa i-am învăţat eu să vină la bibliotecă în orice oră a zilei, dacă vin de la şcoală sau sunt în trecere pe stradă şi să stea câtva timp să lectureze o poveste. Să vedeţi voi ce fac copiii din clasele primare, ei îşi aduc frăţiorii pitici de la grădiniţă, îi aşează la masă şi le citesc în şoaptă poveşti la bibliotecă. Eu, cînd văd acest peisaj, sunt cea mai fericită din lume ! Am reuşit să aprind o luminiţă în sufletul copiilor !

    • Îmi place atmosfera care se desprinde din cuvintele dumneavoastră. Trebuie să fie foarte plăcut acolo.

      În legătură cu cititul. De multe ori se spune că se citeşte tot mai puţin în zilele noastre. Cei care spun asta se referă la lectură. Şi poate timpul lecturii, aşa cum o înţelegeam cândva: un loc confortabil, un roman fluviu în mână şi ore nesfârşite de delectare, a trecut. Suntem prea grăbiţi, timpul nostru s-a fragmentat, avem prea multe de făcut, avem nevoie de permanentă schimbare.
      Vi s-a întâmplat să vedeţi un film din anii 70 si să vă exaspereze încetineala cu care se desfăşoară acţiunea? Atunci veţi înţelege.
      Sensibilitatea noastră s-a schimbat. Mulţi autori clasici au devenit imposibil de citit în afara interesului istoric. În consecinţă, şi literatura s-a schimbat.

      Cei care spun că se citeşte tot mai puţin fac o confuzie, sunt în eroare. În zilele noastre se citeşte tot mai mult. Se citeşte enorm! Cu rost şi fără rost, desigur. Dar dacă înţelegem prin citit, decodificarea de semne şi simboluri, atunci nu putem trăi fără citit.

      Am făcut un experiment de douăzeci de paşi pe stradă şi iată: Non-stop, Muzeul Judetean de istorie 250 m, MM 48 TVS, str. Podul Viilor nr. 5, Amanet, Vineri, 30 iulie va avea loc vernisajul expozitiei…, 3 Cartierul Sasar – Gara, Orange, …
      Nu vrea sa fie gluma. Încercaţi să conştientizaţi înscrisurile pe lângă care treceţi, pe care le percepeţi, si veti vedea cât suntem de bombardati de informaţii, în fiecare secundă a vieţii noastre. Ajunşi acasă citim facturile, pliantele publicitare (daca nu le aruncăm direct la gunoi). Dacă stăm în casa citim pe internet, în ziare, la televizor – subtitrări, benzi duble cu informatii scrise, care curg in timp ce prezentatorii vorbesc (trei surse de bombardament informational) -, reclame, citim instructiuni de folosire, instructiuni de preparare, date de expirare, contoare, teme cu copiii, mesaje, agenda telefonică…
      Când să mai faci lectură?

      PS. Sunt aproape opt luni de când am renunţat la televizor.

      • Comentariul doamnei Ioana Dragotă este argumentul – aş îndrăzni să spun perfect şi singular – răspunsul „rotund” (complet), citit de mine – iată!, la întrebarea „Este lectura o alternativă viabilă?”

        Şi aş adăuga propriul răspuns; lectura nu este o alternativă, ea există pur şi simplu.

        Dacă definim lectura în cheia folosită în comentariu sau în orice alta cheie, vom constata că ea va exista atâta timp cât oamenii vor exista şi se vor exprima în cuvinte şi nu altfel,(telepatic – de exemplu – şi chiar şi atunci, tot la citit am recurge, cititul gândurilor).

        Nu ştiu de ce, suportul pe care se gaseşte informaţia, „uneltele” la care recurgem pentru a descifra această informaţie au fost confundate cu inamicii lecturii, culturii, etc. În continuare este nevoie de poveşti de toate genurile, instructive, pentru delectare, morale, etc. şi pentru a încheia într-o cheie eco, aş lansa îndemnul „să lăsăm copacii şi să privim pădurea!”

      • Mulţumesc! Felul în care aţi răspuns mă incită să dau o vizibilitate mai mare acestui text. (Ce uşor suntem dispuşi să credem lucrurile care ne fac plăcere :)).

        Şi, da, citim în semne, în cafea, pe faţa cuiva, citim printre rânduri, „citim” simboluri ce ne avertizează despre pericole iminente, citim, citim, citim şi, în cele din urmă, încercăm să citim şi gândurile celorlalţi.

  7. Chiar aşa e cu televizorul, îţi oferă multă informaţie inutilă, mai ales de când e cu reclama ! Văleu ! Eu zic că e mai simplu să citeşti noutăţile pe net, la orice oră doreşti, tot acolo găseşti informaţie ştiinţifică, iar dacă vrei să vizionezi un film, o faci tot la orice oră.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: