Atelierul LIBER-EBLIDA despre Digitizare

Acest atelier a avut loc în Copenhaga, la Biblioteca Regală de Biblioteconomie, în perioada 24-26 octombrie 2007, având ca temă „Digitizarea colecţiilor de bibliotecă în Europa”. Dintre lucrările care mi-au atras atenţia sunt cea legată de cazul Marii Britanii, analizat din perspectiva unui studiu al Universităţii Loughborough în privinţa stării actuale a digitizării în Marea  Britanie, cerut de JISC (Comitetul Unit al Sistemelor Informaţionale) şi CURL (Consorţiul Bibliotecilor Universitare de Cercetare), studiul lui David Bearman „Critica lui Jean-Noel Jeanneney a proiectului Google: digitizarea cărţii în sectorul privat şi politica bibliotecii digitale” şi studiul lui Ronald Milne legat de „Proiectul Google de digitizare masivă la Oxford”.

Mesajul principal al celui dintâi studiu despre cazul Marii Britanii îl constituie prioritatea digitizării în contextul unui material imens nedigitizat existent în muzee, biblioteci, arhive şi reviste. Accentul se pune crearea resurselor cu valoare adăugată şi a instrumentelor de înţelegere pentru utilizatorul final. Cercetarea realizată de Universitatea din Loughborough recomandă trei aspecte de care să se ţină seama – realizarea unui cadru pentru digitizare, coordonarea serviciilor existente şi investigarea nevoilor utilizatorilor.

Programele de digitizarea viitoare vor trebui să răspundă nevoilor actuale, nu teoretice ale acestora. În Marea Britanie există numeroase instituţii care se ocupă de digitizare, dar fiecare propune varianta sa de lucru, neavând nici una dintre ele viziune de ansamblu. Există, de asemenea, programe finanţate de UE  printre care Minerva, care coordonează activităţile de digitizare. Cercetarea Universităţii din Loughborough mai relevă fragmentări în toate componentele infrastructurii de digitizare: înregistrările materialelor disponibile, resursele electronice pentru diferite discipline, metadatele şi standardele folosite, serviciile de consultanţă, metodele de autentificare. De aici reies anumite disfuncţionalităţi legate de metadatele necorespunzătoare, de lipsa cooperării. Teama că o presiune „naţionalistă” ar putea elimina inovaţiile la nivel local se anulează prin natura flexibilă a cadrului care să fie coordonat şi distribuit mai degrabă decât centralizat, care să asigure funcţionarea une

În Marea Britanie există un material digitizat bogat, iar investiţiile în proiecte de digitizare au ajuns la o valoare de 130 de milioane de lire din banii publici în 10 ani. Multe tipuri de materiale sunt on-line, de la manuscrise la fişiere audio şi video. În acelaşi timp, nu există nici o înregistrare care să ilustreze proiectele individuale de digitizare, nici o resursă-autoritate care să ajute la identificarea şi prevenirea duplicatelor. Este necesar aşadar un consens legat de documente, de metadate şi formatele fişierelor. Finanţatorii nu intenţionează să colaboreze pentru furnizarea unui fond comun pentru proiectele de digitizare, iar mulţi sunt interesaţi şi pun condiţii legate de prezervarea de lungă durată şi stabilitatea resurselor. Proiectul Google pentru Biblioteca Digitală va urgenta colaborarea în domeniul digitizării.

Dezvoltarea metodologică în educaţie şi cercetare, accesibilitatea resurselor au fost modificate de noul val al programelor de digitizare care vin să completeze şi să susţină traseul educaţional la toate nivelele până la navigarea ocazională de acasă în vederea informării şi educaţiei permanente. Datorită dezvoltării tehnologice, o cantitate enormă de material digital flexibil şi detaliat a fost adunat într-un timp destul de scurt. Dezvoltările în Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor  şi oportunităţile de finanţare au încurajat proiectele locale de digitizare, dictate de circumstanţe specifice, la o scală mică, izolată. Proliferarea standardelor şi a formatelor pentru surogatele digitale şi numărul instituţiilor de consultanţă care încurajau o schemă sau alta nu au făcut decât să producă o mai mare confuzie alături de implicarea editorilor comerciali şi evoluţia continuă a modelelor de afaceri pentru proiecte.

Existenţa monografiilor pe rafturi sunt complementare accesului instantaneu al unui punct de lucru, iar existenţa unor facilităţi de regăsire a informaţiei schimbă comportamentul şi aşteptările utilizatorilor. Un studiu realizat de Biroul Naţional de Audit confirmă faptul că nu există în Marea Britanie o politică în ceea ce priveşte selectarea materialelor pentru digitizare sau crearea unei biblioteci digitale vaste.

Relaţia dintre accesibilitatea materialelor digitale şi cerere este axiomatică. Noile forme de acces sunt căutarea după cuvinte-cheie, indexarea complexă, referinţele încrucişate pe care le permite catalogarea electronică. Materialele fragile şi inaccesibile pot fi păstrate sub forma unui surogat de o specializare digitală la standarde înalte.

Se presupune că nu va fi posibil să se digitizeze toate materialele, dar dezvoltările viitoare în domeniu trebuie să răspundă nevoilor cercetătorilor, iar identificarea cererilor lor specifice devine o prioritate. O întrebare recurentă este cea legată la tipul de material care ar trebui digitizat – cel rar şi valoros sau cel pentru care este foarte solicitat. RSLG (Grupul Bibliotecilor pentru Susţinerea Cercetării) a concluzionat faptul că cercetarea în biologie şi medicină se bazează într-o măsură foarte mare pe revistele electronice, pe bazele de date full-text, iar cercetătorii ştiinţelor umaniste şi din artă preferă documente fizice. Oamenii de ştiinţă preferă căutările stricte, la obiect. Resursele neconvenţionale de cercetare sunt rar folosite.

Cercetarea de la Universitatea din Loughborough a chestionat 34 de instituţii cu experienţă în digitizare. Una dintre concluziile evidente a fost legată de îmbunătăţirea accesului la materialele unice, fiind cel mai utilizat motiv pentru implementarea unor astfel de proiecte. Selecţia criteriilor este diferită de la o instituţie la alta, unele stabilind strategii, altele fiind influenţate de nevoile pieţei şi de feedback-ul utilizatorilor, precum şi opinia unor focus-grupuri, răspunsul la curentele actuale, popularitatea unor documente în diferite discipline. Uneori selecţia materialelor a fost rezultatul colaborării între editori, bibliotecari, academicieni şi curatori.

Digitizarea nu poate avea loc în lipsa unui finanţator, de obicei din exteriorul instituţiei, iar intervievaţii au considerat că sunt multe alte materiale care trebuie digitizate având desigur un suport financiar sigur.

În ceea ce priveşte standardele, acestea s-au înmulţit, lucru inevitabil şi uneori de dorit, ţinând cont de faptul că în viitor acestea trebuie să fie flexibile şi adaptabile unor anumite circumstanţe. Desigur, acest lucru ascunde un risc: având prea multe standarde ca şi cum nu ar exista nici unul, fragmentând infrastructura Marii Britanii în domeniul digitizării. Având în vedere că digitizarea este un proces de lungă durată şi costisitor din punct de vedere financiar, trebuie gândit un standard care să răspundă la cerinţele viitoare şi dezvoltările tehnologice ulterioare.

Prin asigurarea unor resurse electronice viabile şi interoperabile, se poate asigura o experienţă de mare calitate. Se doreşte astfel un consens privind schemele de metadate şi formatele fişierelor (TIFF, JPEG, PDF, XML).

Crearea de metadate a devenit o problemă mai urgentă decât digitizarea în sine. Relaţia dintre catalogare şi digitizare este interdependentă. O descriere digitală săracă a resurselor produce riscul ca acestea să nu poată fi localizate

Existenţa unor servicii de asistenţă care oferă recomandări managerilor de proiecte în domeniul digitizării constituie un motiv în plus pentru cooperare şi consolidare a unui format unic, ţinând cont şi de faptul că există o suprapunere considerabilă a tipurilor de asistenţă oferite de diferite instituţii şi acestea includ liste expediate, ateliere, publicaţii, ghiduri despre standarde şi conservare.

Serviciile de asistenţă intervievate consideră că vor avea un rol foarte important în domeniul metadatelor şi a standardelor în viitor.

Structurile finanţatoare şi oportunităţile în domeniul digitizării este un alt subiect analizat din perspectiva aceeaşi fragmentări şi realizări pe scurtă durată. Orice program de digitizare implică mai multe costuri: documentare, pregătire, conversie de date, echipament, resurse umane şi întreţinere. Proiectele sunt, în general, finanţate de bugetele instituţiei, de sponsorizări şi donaţii private. Aşa cum reiese din alegerea standardelor, a tipurilor de materiale digitizate şi a asistenţei oferite toate stau sub semnul lipsei de coordonare, prin urmare şi structurile finanţatoare au aceeaşi soartă. Finanţatorii acoperă anumite sectoare, altele doar muzeele sau bibliotecile sau arhivele. Nu există totuşi o singură sursă autoritară pentru consultarea potenţialilor finanţatori.

Finanţatorii nu intenţionează să coopereze pentru a susţine proiecte majore. Există o relaţie crucială între viitorul digitizării şi viitorul oportunităţilor de finanţare. Managerii de proiecte în acest domeniu sunt îngrijoraţi de situaţia viitoare, întrucât posibilităţile sunt contingente, limitate în funcţie de circumstanţe exterioare procesului, iar întreţinerea resurselor nu este garantată în timp. În lipsa cooperării între finanţatori, există relaţii relativ simbiotice între aceştia şi serviciile de asistenţă.

În ceea ce priveşte proiectul Bibliotecii Digitale lansat de Google, acesta este văzut ca o subminare a tipului de plată pentru furnizarea conţinutului digitizat de către finanţatori-editori intervievaţi de Loughborough. Google pretinde că nu intenţionează să înlocuiască sau să descurajeze finanţarea eforturilor celorlalţi care lucrează la digitizarea colecţiilor de bibliotecă şi speră ca prin gestul lor să atragă atenţia asupra nevoii iniţiativelor pentru realizarea bibliotecilor virtuale în lumea întreagă.

Noile modalităţi de cooperare – dincolo de acţionarii tot mai diverşi (de la Biblioteca Britanică la editori comerciali, trusturi caritabile la consilii de cercetare) – se îndreaptă spre companii precum ProQuest care are ca scop şi expertiză digitizarea, dar căreia îi lipseşte conţinutul şi care poate opera/coopera în baza unui profit. Editorii întâmpină o nouă provocare a fuziunii de genul celei între biblioteci şi companii precum Google pentru digitizare şi furnizare a conţinutului. Un exemplu puternic de model nou de susţinere a cercetării prin finanţarea strategică a digitizării este parteneriatul dintre JISC/Wellcome Trust/Biblioteca Naţională de Medicină în colaborare cu Medical Journals Backfiles, reprezentând un model închegat de expertiză, iniţiativă şi finanţare.

Studiul realizat de Universitatea din Loughborough nu cere strabilirea unei strategii unice pentru finanţarea digitizării în Marea Britanie, ci face propuneri de cooperare în privinţa finanţării cum ar fi parteneriatul public-privat. Lipsa cooperării se observă în toate segmentele procesului de digitizare şi este totuşi remarcabil faptul că s-au înregistrat succese în ciuda schismelor evidente.