In anul 1965, in urma unei deschideri culturale a guvernului comunist al Romaniei, Ambasada Statelor Unite ale Americii incepe sa publice doua brosuri de popularizare a realizarilor stiintifice si a evenimentelor culturale din aceasta tara. Brosurile vor aparea pina in anul 1973, cind vor fi contopite intr-o singura revista, glossy, intitlata „Sinteza„
Prima dintre aceste brosuri se numea „Stiinta si tehnica in SUA” In aceste brosuri au putut fi citite articole despre aselenizare, despre era „computerilor”, cercetari agricole, institute de cercetare, etc. Astfel, in numarul 17 se publica pe coperta interioara, fotografia urmelor primilor pasi ai omului pe Luna, alaturi de steagul USA. Articolul „Era computerilor” debuteaza astfel: „Mecanismul se roteste, tacane si pulseaza. Lumini se aprind si se sting. Deodata apare o foaie lunga de hirtie pe care sunt tiparite in rezumat douasprezece referate juridice. Operatorii numesc acest aparat „functionarul juridic electronic”. Memoria aparatului – compusa din benzi si din alte dispozitive magnetice de inregistrare – contine peste un milion de statute, sentinte, concluzii ale judecatorilor si alte informatii…”
Suntem in perioada de copilarie a erei electronice.
A doua publicatie se numea „Stiri culturale din SUA” – ea continea citeva sectiuni de baza in fiecare numar: literatura, muzica, pictura, teatru, dans. Aceste publicatii aveau un ritm de aparitie lunar si se distribuiau gratuit abonatilor.
Incepind din anul 1973, aceste doua publicatii au fost comasate, rezultind „Sinteza„, o publicatie cu un nivel mult mai inalt al informatiei, cu un colectiv de redactie constituit din jurnalisti specializati pe domenii de referinta, si cu un editorial board, din care faceau parte mari personalitati ale vietii politice, culturale si stiintifice americane. „Sinteza” a fost una dintre primele reviste care au fost publicate simultan in mai multe tari, care detineau relatii diplomatice la nivel de ambasada cu SUA: Ungaria, Franta, sunt doar citeva exemple (detin in colectie proprie reviste din aceste tari). Intre anii 1973 si 1981 a aparut o prima serie a acestei reviste (nr. 1-46), cu un caracter mai popular, dar avind un continut stiintific si cultural pronuntat. Incepind cu numarul 47 (1981 – anul venirii administratiei Reagan), publicatia a capatat un aspect academic, avind ca redactor-sef pe Albert Roland, si o prezentare grafica apartinind lui Joseph Morgan.
Aceasta publicatie a rezistat 100 de numere (pina in anul 1995), cind s-a hotarit desfiintarea ei, datorita reducerilor bugetare ale guvernului Clinton. In acelasi an, postul de radio Europa Libera a fost mutat de la Munchen la Praga, pierzindu-si audienta masiva din anii comunismului.
O alta publicatie de tinuta culturala inalta a fost „Dialog USA„, de asemenea aparuta simultan in mai multe limbi de circulatie. Anii de aparitie ai acesteia au fost 1971 – 1980.
Toate expozitiile oraganizate de Ambasada Americana la Bucuresti au beneficiat de cataloage ingrijit tiparite, si distribuite gratuit. Mentionam doar citeva: „Arta Grafica in USA”, „Forma si procesul de creatie in opera pictorilor americani”, „Ceramica in USA”, „Vestul salbatic”.
adinaciocoiu
alexandruofrim
alinafrantiuc
altmarius
altmarius1
ancarapeanu
animacapalneanu
antoniaioan
Valentin Smedescu
Vasile Ghibu
carmenlupita
vera osoianu
cene
Administrator
corinaciuraru
cristinachivu
Dan Matei
delia13
dianaionescu
dnicole
dorustan
fcampeanu
florinailis
gabrielatoma
indubitabila
Administrator
ioanadragota
ionelalexe
ionelenache
isabelabarzoaga
kisslaszlo
Claudia S.
laurentiustan
leafglass
letitia22
liasabau
Liliana
ludmilapanzari
mangoo65
marinpruteanu
mihaelazecheru
musashidozo
oanajianu
olgadetisin
Hermina Anghelescu
prolibro
Simona
thomasremusmochnacs
victoriafrancu
Cami Toporas
prolibro.wordpress.com 
Bune prezentari si incursiuni in istoria publicatiilor care inevitabil sunt incursiuni in istoria mentalitatilor si chiar istorie politica. Si eu ma gandeam sa fac „o istorie politica a industriei cartii” din Romania, dar, luat cu altele, m-am lasat pagubas. Poate incearca altcineva, sau poate incercam impreuna. Din bibliografia esentiala a subiectului tratat astazi de altmarius face parte si cartea extraordinara a lui Bogdan Barbu, Vin americanii! Prezenta simbolica a Statelor Unite in Romania Razboiului Rece, Bucuresti, Humanitas, 2006.
Dar mai era o revista pe care stiu ca o citeam eu in ultimii ani de comunism deoarece se vorbea despre glasnost si perestroika. Revista se numea URSS si era difuzata prin ambasada Rusiei, dar se gasea de cumparat inclusiv la chioscurile de ziare din orasele mici (eu o cumparam din Macin, de exemplu). Din aceasta revista, cum spuneam, ma informam despre perestroika si le explicam si colegilor la scoala. O aveti cumva pe acasa, puteti face o prezentare, un scan de coperta?
Si tot din aceasta sfera, exista o revista romaneasca despre spionajul extern facut in Romania. Revista se numea Patria, cred, si avea un succes teribil. O mai are vreo biblioteca?
Domnule Pruteanu, ma bucura aprecierea dvs. Mai multe prezentari puteti gasi pe blogul meu, la adresa http://altmarius.weblog.ro, Aici nu pot prezenta decit publicatii de un real impact, intrucit Pro Libro nu este specializat in periodice…
Din pacate, revistele mentionate de dvs. sunt greu de gasit.(URSS a fost casata din colectiile BMB dupa 1990). De revista Patria nici macar nu am auzit: nu este cumva vorba de revista Ministerului de Interne, „Pentru patrie”?
Intentionez in viitorul apropiat sa fac o prezentare a revistei „Prisma”, aparuta cu prilejul dezghetarii relatiilor romano-germane…
recitind cu atentie sporita mesajul dvs., am capatat convingerea ca este vorba de revista „Pentru patrie”. Colectii ale acestei reviste se gasesc in Biblioteca de presa Ion Heliade Radulescu, dar va voi dezamagi spunindu-va ca revista nu avea nimic real de spionaj intr-insa. Doar articole politice de proslavire a regimului, articole profesionale pentru cadrele militare si clou-ul revistei, nuvelistica lui Haralamb Zinca – aceste scrieri vindeau revista.
exact, pentru patrie se numea.deci era fictiune. sunt dezamagit, intr-adevar.
problema deselectiei colectiilor formate in perioada comunista mi se pare ca a fost marea provocare a postcomunismului pentru bibliotecari. parerea mea este ca in general s-a mers pe o idee gresita a unei selectii foarte exigente, s-a facut un fel de epurare pe care nu o cerea nimeni, era doar senzatia ca e o memorie ajunsa inutila si insuportabila. iar acum tocmai sursele documentare ale acestei perioade sunt si vor fi cautate. e o lectie din care se poate invata.
Da, aveti dreptate. Eu lucrez in sistemul bibliotecilor abia din 2004 – dar cartea a fost pasiunea mea de o viata, si stiu cam tot ce s-a intimplat in ultimii 50 de ani in materie de destructurari, indexari sau cenzura de carte. Si in momentul de fata, nu exista niste criterii foarte precise ale casarilor: de multe ori, sunt casate colectii de valoare, iar „gunoaie” sunt pastrate la loc de cinste. Exista aici o problema, pe care ma gindesc sa o lansez pe Pro Libro: Ce pastram, ce NU pastram?
Despre Pentru Patrie ştiu că era distribuită cadrelor militare deci acea un public constant care o cumpăra.
Am realizat şi eu cât de rău a făcut bibliotecilor acea curăţenie de după Revoluţie atunci când mi-a povestit cineva cum biblioteca publică din New York a hotărît să colecteze tot ceea ce alte biblioteci vroiau să caseze legat, de exemplu, de URSS şi ţările lui satelit. Normal că acum, după ceva timp, au cea mai căutată colecţie din State. Oare a existat macar o bibliotecă din România care să fi întrebat bibliotecile din afara graniţelor dacă nu vor să cumpere cărţile de propagandă înainte să le ardă?
Un alt lucru care mi se pare interesant este că am întâlnit expresia „depăşite moral” folosită de către comunişti cu referire la cărţi publicate înainte de a prelua ei puterea şi de către bibliotecari de bună credinţă care trimit la casat cărţi de dinainte de 1989. Cine hotărăşte când o carte este depăşită moral?
Fiecare bibliotecă este liberă să îşi dezvolte cum crede de cuviinţă colecţia dar ar trebui să existe, măcar pe plan local, criterii clare de urmat în acest sens. Chiar cunoaşteţi colecţii de valoare casate? Ce, când şi de către cine?
Va recomand sa cititi un articol pe aceasta tema pe care l-am scris pe blogul meu altmarius. Daca-l considerati interesant, il pot relua si pe blogul Pro Libro.
@ Claudia
Lucrez în bibliotecă din 1990. Ca motive de casare a documentelor sunt prevăzute „uzura fizică” şi „uzura morală”, cea din urmă aplicându-se cu precădere la cartea tehnică. Uzură morală însemnând acelaşi lucru ca în industrie, de exemplu – ieratată-mi fie grosolănia comparaţiei.
În legătură cu ce a fost imediat după 1989, nu pot să spun decât că revenim, iar şi iar, la acelaşi factor decisiv în tot ceea ce înseamnă muncă de bibliotecă: BIBLIOTECARUL. Că bibliotecari au fost şi cei de la New York care au intuit şi au adunat ca şi cei cărora nu le-a trebuit şi au aruncat.
Aşa a fost şi în 1989 la noi: bibliotecari şi bibliotecari. Ca bibliotecar, detest să văd cărţi rupte, aruncate sau arse, e o barbarie. Cum s-a procedat în biblioteca noastră, voi povesti mai pe îndelete cândva, pentru că e un sentiment extraordinar să descoperi că amintirile tale au devenit, nici nu ştii când, istorie.
Ştiu că, în vremurile mai de dinainte, se primeau de la MC liste cu cărţi ce trebuiau scoase din circulaţie. Motivele erau dintre cele mai variate – de exemplu, pe lângă „s-a trezit cenzura după publicare” sau „autorul şi-a manifestat dizidenţa” putea fi şi: „ilustratorul a fugit în străinătate”. Era pedeapsa clasică: să nu-i mai fie rostit numele. Dar nu se punea problema casării/distrugerii cărţilor, ci a retragerii lor la Colecţiile speciale – celebrul Fond secret. Şi aici ar fi multe de spus. Există o lucrare pe această temă: Fond secret – Fond „S” Special : contribuţii la istoria fondurilor secrete de bibliotecă din România : studiu de caz: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj Napoca, scrisă de Ionuţ Costea, Király István, Doru Radosav şi editată în 1995 de Editura „Dacia” din Cluj.
Mai înainte de asta, pentru perioada 1947/1948, de exemplu, am găsit în arhiva Şcolii Civile de Fete din Baia Mare, în registrul de intrare a corespondenţei, o circulară prin care se cerea scoaterea din bibliotecile şcolare şi recuperarea de la eleve a manualelor de geografie şi istorie a României, precum şi a hărţilor cu România Mare, şi arderea lor. Ca dovadă de punere în aplicare a directivei, trebuia trimis un proces verbal de constatare cu persoanele care au fost de faţă la ardere. Unii au riscat foarte mult şi aşa mai apare, pe ici pe colo, câte un exemplar din cărţile supuse cenzurii.
Un exemplu de tragedie culturală este arderea cărţilor din biblioteca Mănăstirii Bixad. S-a făcut foc mare şi se întorceau vechile cărţi religioase româneşti cu furca. Presupun că asta s-a întâmplat în 1948, după scoaterea în afara legii a cultului greco-catolic. Nu deţin amănunte, am văzut doar fragmentar o emisiune-interviu cu un preot de acolo care povestea.
Şi acolo au fost oameni care au mai scos cărţi din foc.
Oameni şi oameni…
Ideea de a se comunica între biblioteci listele de casare mi se pare foarte bună. Noi am solicitat acest lucru bibliotecilor comunale pentru perioada proletcultistă.