Atenţie, Arhivele!

AVERTISMENT:
În virtutea dreptului la opinie, acest material poate fi comentat de orice persoană care este interesată de biblioteci, cărţi sau, pur şi simplu, de conţinutul lui (indiferent de calificare, experienţă în domeniu, domiciliu, rasă, naţionalitate, sex, orientare politică etc.).

În anii ’90, secretara bibliotecii, care ţinea şi arhiva, a trebuit, conform reglementărilor în vigoare, să pună ordine în documente, sortându-le pe cele care trebuiau predate la Arhivele Statului şi pe cele care puteau fi distruse, după lege. Practic ea a făcut toată treaba, dar la sfârşit, pentru că trebuia să existe o comisie de casare a documentelor, m-am trezit şi eu pe acolo – „personaj de umplutură”, că mi se aduc documentele de casare la semnat. Părea o simplă formalitate, dar sunt bine îndoctrinată în această privinţă (1. nu semnezi şi nu recunoşti nimic; 2. dacă totuşi semnezi, citeşti cu atenţie documentul în întregime – sfaturi pe care, fără să mi se ceară, le dau cu bucurie tuturor).

Deci, am luat la rând, filă cu filă, dosarul voluminos, să văd cu ochii mei ce se mai aruncă din bibliotecă. Pe atunci lucram la Colecţii speciale aşa că interesul pentru documente vechi era maxim.
Mi-au atras atenţia în mod deosebit documentele din anii ’50, pentru că această perioadă este cel mai slab reprezentată în colecţii. Dacă pentru perioada interbelică au fost salvate biblioteci particulare întregi, chiar dacă puse ulterior la index, lucrările din perioada stalinistă au fost epurate cu grijă de „specialişti” în cenzură (lucru având de a face cu ştergerea urmelor şi cultul personalităţii).

Iată câteva din „comorile” identificate, salvate de la distrugere şi reîntoarse în arhivă, considerându-se că ilustrează istoria instituţiei:
– un registru de Procese verbale ale organelor de îndrumare şi control, din 1953, cu informaţii consistente privind localul, dotările şi personalul;
– un registru de Procese verbale de şedinţe din anii ’50. De exemplu, la 28 septembrie 1953, are loc o şedinţă cu directorul, un bibliotecar, un ajutor bibliotecar, un mânuitor de carte şi o femeie de serviciu, celălalt bibliotecar fiind absent motivat: „Tov. Marcu, directorul bibliotecii […] propune pentru exercitarea (sic!) scrisului unora dintre tovarăşe propune ca acestea să scrie dintr-o carte câte o pagină pe caiet. Şi în vederea acestui lucru dă fiecărei tovarăşe câte un caiet broşat.” – în folclorul bibliotecii a circulat personajul bibliotecarei semianalfabete care cunoştea cărţile după culoarea copertei;
– un Dosar al bibliotecii de casă – voluntari care luau 20-30 de cărţi acasă şi le difuzau între vecini, împrospătând acest mic fond la anumite intervale; altul cuprinzând acte asupra bibliotecilor mobile, 1953-1955;
– ce mai făceau bibliotecarii aflăm din Proces verbal încheiat azi 18 iulie 1963, cu ocazia prelucrării „Hotărârii Consiliului de Miniştri pentru sporirea cointeresării producătorilor în creşterea şi îngrăşarea animalelor şi cu privire la desfacerea cărnii”, precum şi articolul „Măsuri de mare importanţă pentru dezvoltarea şeptelului şi îmbunătăţirea continuă a aprovizionării populaţiei cu carne”, spre exemplu, sau organizau concursul bienal „Biblioteca în slujba construcţiei socialiste”, 1964, sau dădeau Test profesional, 13.12.1977, cu subiectele: 1. Enumeraţi principalele probleme cuprinse în raportul prezentat de tov. Nicolae Ceauşescu la recenta Conferinţă Naţională a PCR; 2. Care sunt principalele instrumente de informare bibliografică pentru cunoaşterea producţiei editoriale româneşti curente?
– erau foarte implicaţi în „realităţile social-politice”: „Biblioteca comunală factor activ de popularizare în rândul oamenilor muncii a politicii partidului şi statului nostru, de informare a acestora asupra evenimentelor interne şi internaţionale”.

Şi câte altele, documente care vin să ilustreze şi să dea culoare vieţii din bibliotecile româneşti în perioada comunistă. Şi poate că studierea mai atentă a acestei perioade ne va ajuta să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat în bibliotecile publice româneşti după 1989.

Iată în încheiere un bon de pâine şi zahăr al directorului de atunci al bibliotecii, poetul Mircea Pop (1963).

Europeana Local in Romania

Această prezentare a doamnei Stanca de la Biblioteca Județeana Cluj merită cunoscută deoarece face o foarte bună trecere prin proiectele și documentele legate de digitizarea din România.

Și bibliotecile citesc în (unele) orașe alături de Lecturi Urbane

În timp ce bibliotecile ieșene au schimburi de replici dure cu conducerea Consiliului Județean Iași, tinerii din acelasi oraș se pregătesc de zor pentru prima ediţie Lecturi Urbane Iaşi.

De pe situl lor aflăm: „se caută voluntari, se fac ultimele pregătiri pentru ca pe 5 iunie 2010 acţiunea să se desfăşoare în Piaţa Unirii, începând cu ora 13:30. Până atunci, va puteţi implica donând cărţi la următoarele puncte din Iaşi: Librăria Humanitas din Felicia- Monica Liuţă sau în Căminul T4- Lavinia Biberi. În plus, puteţi lua legătura cu oricare dintre organizatori pentru a dona o carte, două, trei sau cât de multe.” Tinerii ieșeni s-au întâlnit deja și și-au pictat tricourile pentru această ocazie specială.[sursa imagine iasi.orasulciteste.ro]

Întâlnirile prilejuite de  Lecurile Urbane oferă  bibliotecilor locale ocazia să arate că sunt cu adevărat implicate în comunitate și atente la cum pot să ajute publicul. Așa s-a întâmplat până acum în unele orașe, nu în toate.

• Bacău unde „s-a alăturat proiectului” Biblioteca Județeană „C. Sturza”;
• Brașov unde Biblioteca Județeană „George Barițiu” „este printre parteneri” cu mult entuziasm;
• București unde s-a deschis cu ceva vreme în urmă „un punct de colectare de cărti” la Biblioteca British Council(!);
• Chişinău
• Cluj unde Biblioteca Județeană „O. Goga” este listată ca partener;
• Constanța
• Craiova unde cărțile au fost dăruite(!) de către Biblioteca Judeteana “Alexandru și Aristia Aman”;
• Iași
• Satu Mare are „Biblioteca Județeană” printre parteneri;
• Sibiu unde Biblioteca Județeană Astra „a intrat în joc cu mult entuziasm„;
• Târgu Mureş
• Tecuci „cu sprijinul” bibliotecii Municipale „Ștefan Petică” Tecuci;
• Timișoara unde Biblioteca Județeană găzduiește o cutie pentru donății „lângă sala de lectură”;

Ce se întâmplă în rest? Ce ne pot spune cei care au fost deja implicați în aceste proiecte?

23 aprilie Ziua Bibliotecarului

Doamna Constantinescu ne-a semnalat pe Biblos articolul domnului Regneala din Revista 22 cu ocazia zilei noastre. Iată mai jos partea de final a articolului:

„Se spune adesea că omul creează profesia. Cred că bibliotecarii, care nu sunt neapărat nişte literaţi rataţi, cum se spunea în secolul al XIX-lea în Franţa, iar meseria nu are nici o legătură, decât una istorică, cu literele, ar trebui să stăruie mai mult în ridicarea profesiei lor la nivelul celorlalte profesii intelectuale, să fie arhitecţii propriei lor meserii şi să ştie să se bată pentru afirmarea acesteia.

Ce aş putea dori pentru această profesie? Aş dori ca guvernanţii să-şi întoarcă faţa şi spre bibliotecari, aceşti trudnici slujitori ai cărţii şi informaţiei şi să le acorde locul care li se cuvine într-o societate care totuşi se slujeşte încă de cărţi şi biblioteci. Aş dori, de asemenea, ca toţi cei care iubesc cartea şi biblioteca să vadă în bibliotecar un om cu ştiinţă de carte, în sensul propriu al termenului, care, în comparaţie cu oameni de alte profesii, deţine mai multe informaţii decât aceştia, informaţii de care societatea noastră are atâta nevoie.

Cu ocazia Zilei bibliotecarului, urez tuturor colegilor mei de breaslă, din biblioteci naţionale, universitare, specializate, şcolare şi publice succese profesionale şi multă sănătate.”

La mulţi ani şi spor la treabă tuturor!

Dupa 20 de ani (completare)

Dan Perjovschi publica saptamanal cate un gand la rubrica Vis a vis din Revista 22 . Mi-a zis ca gandul acesta ne priveste direct si pe noi…

Teroriştii (securiştii, fantomele, simulatoarele) s-au folosit fără scrupule de Muzeul Naţional de Artă, iar armata română a tras fără scrupule în el.

În timpul acestui proces a fost incendiată şi Biblioteca Universitară. Au murit cărţi şi tablouri.

Pe astea am uitat să le comemorăm.

Biblioteca alternativă

Biblioteca Alternativa işi deschide uşile Joi 25 martie 2010 , ora 15.00 .

Iată ce aflăm despre această iniţiativă pe pagina bibliotecii biblioteca-alternativa.noblogs.org

• A aparut la initiativa unui grup informal cu scopul de a-ti impartasi o serie de materiale menite sa contribuie la dezvoltarea unui spirit critic fata de lumea si societatea in care traim, fiind totodata o baza de discutie pentru initierea unei schimbari sociale.
• Este organizata pe principiul participarii si al non-ierarhiei.
• Reprezinta un proiect autonom, non-profit, care se bazeaza pe contributia voluntara a celor care doresc ca astfel de spatii sa existe, sa se dezvolte si sa poata sa ramana independente de finantarile europene/institutionale. Orice donatie este binevenita!
• Aduna peste 200 de carti si 100 de reviste/brosuri care au calatorit din mana in mana pentru a ajunge aici. Acestea se grupeaza pe mai multe domenii dintre care: sociologie/antropologie, anarhism/miscari sociale/actiune directa, gen/sexualitate/LGBT, colonialism/militarism, represiune/prizonieri politici, beletristica, arta/fotografie, etc. Pentru ca toata lumea sa poata beneficia de accesul la acestea, te rugam sa respecti termenul de imprumut si sa pastrezi materialele in starea in care le-ai primit.
• Functioneaza si ca centru socio-cultural incercand sa gazduiasca activitati realizate de persoane care doresc sa isi impartaseasca ideile si cunostintele practice cu cei interesati de acestea. In acest sens, acest spatiu este deschis pentru tine!
• Isi ofera spatiul pentru dezvoltarea de proiecte independente si non-profit.
• Nu accepta in spatiul sau idei si atitudini opresive si autoritare (rasiste, sexiste, homofobe, xenofobe, etc.)
• Te asteapta sa o vizitezi pe strada Bogdan Voda nr. 9 (zona Gara de Nord) sau sa ii trimiti sugestiile si propunerile tale pe adresa biblioteca-alternativa at riseup.net

Orarul acestei biblioteci este:

• Marti/Miercuri/Joi – 15.00-20.00
• Vineri/Sambata/Duminica –  13.00 – 19.00
• Luni : inchis

Am adăugat biblioteca la harta bibliotecilor. Aşteptăm cu interes imagini de la deschidere şi urăm spor la treabă iniţiatorilor!

Eu când vreau să fluier, fluier … şi în bibliotecă

Deoarece comentariul lui Valentin merită citit şi discutat l-am pus mai jos ca un post separat.

De mai mult de o luna procedez ardeleneste, adica sed si cuget: sa zic? sa nu zic? Titlul recentului mare succes romanesc – „Eu cand vreau sa fluier, fluier” – ma determina si pe mine „sa fluier” (nadajduiesc ca nu „in biserica”).

Scriu, aici si acum, despre ceva ce ne intereseaza in mare masura pe cativa de pe Prolibro si ii vizeaza indeosebi pe colegii de la „baza piramidei bibliotecilor publice din Romania” (cum am botezat in alta imprejurare* „masa” bibliotecilor comunale si orasenesti) : cursul “Servicii moderne de biblioteca”, care urmeaza sa fie organizat curand in cadrul Programului Biblionet.

Asa cum probabil unii stiti, am militat constant pentru pregatirea profesionala a bibliotecarilor, astfel incat ei sa devina veritabile „institutii” in comunitatile in care activeaza (cred ca sunteti de acord cu mine ca bibliotecarul de biblioteca publica nu mai este doar un om, un simplu slujbas al Statului, ci ca el devine/a devenit pe alocuri mai curand o institutie).

Din 2002 si pana in prezent, prin activitatea mea, am cautat sa le cultiv si sa le dezvolt colegilor bibliotecari din judetul Valcea pregatirea de specialitate, dar si constiinta profesionala, capacitatea de a intelege cat se poate de exact ca vremea bibliotecii traditionale a apus pentru totdeauna si ca bibliotecarul modern trebuie sa stie (a face) atat de multe lucruri, incat e mai usor de enumerat ceea ce NU e numaidecat nevoie sa stie (in contextul statutului sau in comunitate, desigur)…

Mai ales de prin 2006-2007 incoace, le-am repetat ca un papagal colegilor ca dusu-s-a definitiv abordarea “luna trece, leafa merge” si ca utilitatea institutiei „biblioteca publica”, functionalitatea si, pana la urma, insasi existenta ei, deci implicit locul de munca al bibliotecarului devin strict dependente de capacitatea lui de a se (re-)prezenta ca un specialist infinit mai pregatit d.p.d.v. profesional decat bibliotecarul traditional – “pastor” peste cateva sute/ mii de carti (care chiar si „stiute” din scoarta-n scoarta nu mai satisfac deloc nevoile si cerintele utilizatorilor moderni) … le-am expus colegilor mei notiuni de baza in managementul proiectelor (m-a „marcat” cat de greu pot fi lamuriti bibliotecarii ca organizarea unei manifestari de „1 Decembrie”, de pilda, este – in orice proiect – doar o activitate, nicidecum nu poate fi obiectiv general ori specific!) …le-am „picurat” ideea ca trebuie sa se obisnuiasca intai de toate sa citeasca despre proiecte, apoi sa lucreze pe proiecte, sa aplice pentru finantari s.a.m.d.
…in fine, aproape la fiecare intalnire a noastra le-am vorbit despre uriasa sansa ca – prin computere, resursele electronice, bazele de date (in curs de constituire la noi) si fabulosul Internet – aflam si putem oferi utilizatorilor serviciilor noastre din ce in ce mai mult din inepuizabilele acumulari de cunoastere ale tuturor culturilor lumii.

Ca un corolar la cele de mai sus, va marturisesc ca – fara a banui macar ca voi avea nevoie de asta in cadrul unui program national pe care il voi coordona pentru judetul meu – am realizat analiza nevoilor de formare a colegilor mei bibliotecari din Valcea prin toate mijloacele imaginabile:
– prin chestionare (primul a fost in prima mea zi de serviciu la Compartimentul „Indrumare metodica” al BJ Valcea, in 18 martie 2002)
– prin participarea in comisii de angajare pentru mai mult de 20 de bibliotecari (in special la BJ Valcea si la biblioteci publice din judet, dar si la cateva biblioteci scolare), ocazie cu care am aplicat interviuri pentru si mai multi candidati (cred ca in jur de 40-50); pretendenti la statutul de bibliotecar, in toate aceste concursuri au fost, in total, sute de oameni
– prin observatie directa, atat „intimplatoare” (in activitatea de teren), cat si in cadrul evaluarilor pe care le-am efectuat in fiecare an, cu prezentare publica de concluzii
– prin participarea la o sumedenie de manifestari cultural-educative si de alte naturi, organizate in bibliotecile publice valcene in ultimii 8 ani, ocazie cu care mi-am putut analiza in voie colegii din teritoriu (nu i-am considerat niciodata subordonati), vazandu-le pe viu calitatile, capacitatile, dar si lacunele, lipsurile
– in timp ce-i determinam (si ii sprijineam) pe colegii mei bibliotecari valceni sa scrie constant pe http://bibliotecivalcene.ro/evenimente_ult.asp, sa-si anunte evenimentele pe care le organizeaza, planurile anuale de activitati, articolele, studiile sau alte realizari personale ref inclusiv la mostenirea culturala (printre scopurile initiale a fost si acela de a-i face sa inceapa sa comunice in spatiul virtual), am avut de asemenea ocazia sa descopar nevoi de formare care nici nu mi-as fi imaginat ca pot exista
– in fine, prin „mentoratul” exercitat asupra tuturor colegilor din judet si chiar a unora dintre colegii din serviciul Marketing-Dezvoltare al BJ Valcea (pe care il coordonez), am constatat frecvent ca rezolvand „una”, intotdeauna apare automat nevoia rezolvarii „alteia”, iar ierarhizarea corecta a abilitatilor si competentelor care trebuie insusite este esentiala.

Am facut introducerea atat de lunga – sper sa fiu ingaduit – dintr-un motiv cat se poate de simplu: imi doresc ca noul curs „Servicii moderne de biblioteca” sa fie unul cat mai util si benefic pentru bibliotecarii romani, carora – de prea multa vreme – in afara de cele multe stiute, le lipseste ceva „mai esential” decat toate: le lipseste „busola” si in consecinta se manifesta ca niste naufragiati rataciti in ocean.

Potrivit informatiilor si calendarului postate de Anca mai sus, designul si manualul cursului – creat pe baza expertizei consultantului strain, a expertizei consultantului roman, a chestionarelor aplicate deja bibliotecarilor carora le va fi predat cursul, a focus-grupurilor care probabil si ele au fost organizate s.a.m.d. – s-ar cam apropia de finalizare.
Dar vine inevitabil intrebarea cea mare: va fi acest curs exact ceea ce trebuie sa fie?
Asemenea „omologilor ” mei din celelalte 11 judete din Program – Etapa I) am consumat ceva timp si alte resurse pana sa indentific cu exactitate nevoile de formare ale bibliotecarilor (nu le-am identificat acum, ci – cum spuneam – cu mult inainte ca Global Libraries sa vina in Romania). Cu toate astea, initial (cand s-a deschis topicul asta, adica), mi-am zis ca nevoile de formare imediata pot fi relativ lesne constatate „oficial”, utilizand instrumente caracteristice analizei de nevoi (in speta aplicand chestionare) si coroborand apoi concluziile lor cu ceea ce ne invata teoria de profil si literatura de specialitate; asa am ajuns sa conchid fals – mai ales consolandu-ma ca beneficiem de expertiza unor reputati specialisti in domeniu – ca va fi relativ lesne sa rezolvam ceea ce avem de rezolvat.

De la o vreme, insa, ma obsedeaza ideea ca nu e deloc cum am crezut un timp. Nevoile de formare ale bibliotecarilor sunt precum libertatile fundamentale din Rusia: deprimant definite de sintagma „nu-ti lipseste ceea ce n-ai stiut ca exista”. Cum sa constientizeze bibliotecarii (care de doar putin timp „lucreaza” cu computerul si conexiunea Internet) nevoile pentru care trebuie construit cursul, daca ei nu resimt (aproape) nicicum aceste nevoi?; daca ele le sunt straine, in primul rand pentru ca toti bibliotecarii se raporteaza (firesc) la universul lor de pana acum – ingrozitor de ingust?
Iar daca nevoile de formare sunt „descoperite” – sa presupunem – prin intrebari cu final anticipat („nu-i asa ca Pamantul este rotund?”), care este rezultatul? Nu se cheama ca au fost „stabilite” „nevoi de formare” bine argumentate, insa in neconcordanta cu situatia de fapt? Nu cumva „rezolvam” unele nevoi – nu spun ca nu-s reale! – de prioritate 4-5-6, dar in timpul asta le ratam magistral pe cele de maxima urgenta? Fara de care nu vom putea rezolva nimic, indiferent de ce si cat vom invata la curs?

Primul training, cel din toamna trecuta, s-a axat in proportie de peste 90% pe notiuni de baza in utilizarea IT, pe notiuni de baza in utilizarea pachetului Office si a altor programe, pe posta electronica si mesageriile instant, pe administrarea computerelor cu Internet pentru public etc. A fost, consider, un training excelent, insa a fost doar unul „de incalzire”, calat indeosebi pe posibilitatea de a comunica pe care ultilizatorii o au acum in bibliotecile cu Biblionet. Doar adaptat pe ici pe colo, prin partile esentiale (eu astfel am procedat), primul curs a „cooptat” componenta de baza a activitatii bibliotecii – cea culturala. Consider ca acest al doilea curs, cel de acum, trebuie cladit intai de toate pe fundamentul menirii culturale a bibliotecii (cu tot ce presupune asta), ingloband totodata componentele de formare, informare, satisfacerea nevoilor sociale s.a.m.d. pentru publicului de toate varstele etc. etc. (cum-necum, „comunicarea” s-a rezolvat deja).

Doua vorbe si despre consultanti:
Intai ref la consultantul strain care contribuie la elaborarea cursului: ajuta la ceva coplesitoarea expertiza a doamnei June Garcia, daca nevoile de formare nu-s identificate cu maxima exactitate? In plus, ce poate reusi in Romania, in aceasta faza a Programului, super-specialistul provenit din sanatosul sistem de biblioteci publice din SUA? Ce se „potriveste” exact, atat „dincolo”, cat si „aici”, in afara de faptul ca biblioteca ar trebui sa fie tot biblioteca? In ce fel strategiile aplicate pentru dezvoltarea de servicii in beneficiul publicului american sunt ori pot fi de succes la noi? Ce anume din experienta de director al Bibliotecii Publice din San Antonio poate fi implementat asa incat sa fie de folos bibliotecarului si bibliotecii de la Cotofenii din Dos, dar mai ales satenilor Romaniei rurale? Expertiza acumulata in pozitia de CEO al The Library Corporation in ce fel profita unui bibliotecar care nici vorba sa poata realiza si sustine o prezentare publica a bunurilor si serviciilor culturare/comunitare oferite de biblioteca proprie, de pilda, si inca scrie @ in adresa site-urilor ori www in cea a e-mail-urilor? Nu cumva vasta experienta a doamnei Garcia ar fi fost de mare folos abia dupa ce bibliotecarii din Romania desluseau intreg alfabetul elementar al profesiei lor, nu doar literele a, b, c?
In fine – ca prea m-am lungit, iertat sa fiu – o intrebare referitoare la consultantul roman, inteleg elementul-cheie in realizarea noului curs:
Cate dintre handicapurile de mai sus – si din cate altele, neenumerate! – va reusi doamna Manuela Zanescu (de la „Biblioteca Britanica” din cadrul BCU Timisoara) sa inlature?
______________
Daca mai intereseaza pe cineva tema discutiei deschisa de mine cu cele mai bune intentii, o putem continua si dezvolta, chiar cu exemple despre ceea ce ar trebui sa invete inainte de toate bibliotecarii – acum, dupa ce s-au vazut cu „lumea in biblioteca lor”.
Daca discutia nu mai intereseza pe nimeni, se poate incheia aici, fara nicio problema.
______________

* la intalnirea organizata de IREX cu ministrul Culturii, care ne-a promis ca se va intalni „curand” cu reprezentantii bibliotecarilor, in vederea imbunatatirii legislatiei de specialitate (presimt ca mi-am batut gura degeaba gandind atunci cu voce tare ca „ministrul Kelemen Hunor ar putea deveni un Spiru Haret al bibliotecilor romanesti”).

„Manifestul cărții” propus de Vasile Ernu

Scriitorul Vasile Ernu publică pe VOXPublica „Manifestul cărţii” în care încearcă să depisteze problemele profunde ale cărții din Româniă și să propună unele soluții.

Ernu vorbesțe despre „carte” într-un sens larg, considerînd-o cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie şi, de aceea, şi cel mai important. Manifestul trebuie neapărat citit în întregime, discutat și transmis mai departe.  În descrierea situației actuale   a cărţii la noi se pomenește evident şi despre  situația bibliotecilor. Aș vrea să mai subliniez doar câteva declarații din acest manifest deoarece ideile acestea au mai fost discutate pe acest blog.

Datele minime de care dispunem ne arată că numărul cititorilor scade, bibliotecile dispar, librariile de stat au devenit mai întîi papetării sau ABC-uri, după care, sedii de bancă. Librării private s-au deschis doar pe Magheru şi în centrul cîtorva oraşe mari. Pentru achiziţia de carte pentru biblioteci nu sînt fonduri, iar profesorilor le-a fost tăiat fondul pentru achiziţa de carte.

Aşa că, draga mea nouă Patrie, intrată în NATO şi UE, ai luat-o într-o direcţie greşită. Secolul XXI e în direcţia opusă. Noii politruci, chiar dacă nu le pasă de această problemă, ar trebui să pornească de la abordarea pragmatică: pentru a avea un stat prosper sau măcar pentru a a-şi spori propriile averi, au nevoie de oameni educaţi.

Observația că „dispariţia unor şcoli, biblioteci, librării poate duce la dispariţia unor comunităţi” este un adevăr atât de bine înțeles la nivel intuitiv de cei implicați în educație (deci și bibliotecari) dar atât de greu de inclus în politicile noastre …

Analiza cuprinde şi  situația cărții în curtea editurilor românești dar și în mass- media. Vorbind despre genurile literare, marea durere spre care arată scriitorul este literatura pentru copii.

Una din cele mai delicate probleme este însă literatura de copii. Atît editurile, cît şi scriitorii se fac vinovaţi de a nu lucra cu acest „gen minor”: editurile susţin că din cauza preţului ridicat şi a pieţii mici, scriitorii, fie din ignoranţă, fie din dispariţia unei tradiţii fragile sau interes general, fie din ideea deseori vehiculată cum că acest gen ar fi foarte pretenţios. Însă lipsa unei investiţii în producţia autohtonă de carte pentru copii, cu eroi şi problematici autohtone, va duce la dispariţia viitorilor cititori de literatură autohtonă. Nu poţi să laşi copiii pe mîna industriei de carte de tip „Disney”. Cu tot respectul pentru această industrie, rostul ei nu e să educe copiii să citească, ci să privească, iar asta este o industrie concurentă. Cu ea ne batem. Ele trebuie să coexiste paşnic, însă acum cartea este cea în pericol, nu filmul. Situaţia se poate rezolva în acest domeniu numai cu intervenţii financiare serioase din partea statului. Nu trebuie să ne temem de ideea de „Comandă de stat”. Nişte fonduri pentru acest domeniu (scriere şi ilustrare), aşa cum este în industria filmului, ar putea duce la apariţia unor bijuterii. Sînt edituri care au început să facă cărţi frumoase pentru copii şi ar trebui sprijinite: Nemira, ART, Cartier, Corint etc.

Situația traducerilor în literatura și în politicile  editurilor de la noi este atent analizata şi ea. O propunere excelentă este ideea de a susține o campanie de „Piraterie Națională” pentru „punerea în format digital a unui număr cît mai mare de cărţi, iar baza de date să poată fi accesata şi utilizata liber de către orice cetăţean. Toate cărţile care se editează pe hîrtie să se producă şi în format digital.” Frumos că un scriitor are astfel de gânduri legate de „stânguri de autor” 🙂

Vasile Ernu privește atent  la  librării, uniuni, campanii de lectură dar mai înainte vorbeşte despre  biblioteci.

Mai întîi trebuie făcuta o analiză a situaţiei bibliotecilor din ţară. Ce a mai rămas din bibliotecile construite în anii de dinaintea tranziţiei? După care ar trebui regîndit un proiect care să aibă două priorităţi: reabilitarea, renovarea şi redeschiderea unor noi biblioteci, pe de o parte, şi crearea unui fond de carte care să funcţioneze după nişte mecansime transparente. Pentru a eficientiza aprovizionarea de carte şi reducerea costurilor, se pot pune la dispoziţie bibliotecilor cărţi digitale şi instrumentele necesare pentru a putea fi citite. Nu contează ce fel de biblioteci avem: clasice sau digitale. Ambele trebuie dezvoltate, fiindcă o Bibliotecă este un „terminal” în care se stochează cărţi în diverse formate.

Bibliotecile clasice şi bibliotecarii nu trebuie să se teamă de toată această digitizare, de Internet şi de apariţia unoi noi suporturi. Bibliotecarii nu sînt nişte hamali care cară cărţile dintr-un depozit în altul, ci nişte specialişti. O bibliotecă virtuală nu este un depozit imens în care sînt aruncate cărţi la grămadă, ci un loc bine structurat, aranjat după criterii raţionale şi clare. Bibliotecarii sînt cei care pot să contribuie imens la această nouă formă de organizare. Împrumutul interbibliotecar ar trebui să se generalizeze între bibliotecile universitare şi cele judeţene, pentru ca nimeni să nu fie lipsit de posibilitatea de a citi.

Există o abordare conservatoare la noi, conform căreia Internetul şi diversele suporturi digitale sînt privite cu suspiciune şi ca o formă de lux. Digitizarea nu este un lux, ci un mijloc mai ieftin de educare, informare şi acces la carte. Şi încă un lucru foarte important: bibliotecile nu pot fi privatizate, eficientizate în sesul înţeles acum în economia de tip liberal. Lor nu li se poate schimba destinaţia. De asemenea, nu putem accepta descentralizarea. Da, descentralizarea e la modă, însă Biblioteca are nevoie urgentă de centralizare: are un centru de comandă şi se decide de sus, pe criterii clare şi transparente, cum şi ce se achiziţionează, care sînt priorităţile. În România, proiectele mari şi importante nu se pot realiza decat la nivel centralizat, cu un şef cît mai sus pus şi care să se supună direct „Înaltei Porţi”.

ANBPR și ABR ar trebui să urmărească atent ecourile acestui manifest și să trimită mesaje prin care să se știe totuși că se ocupă cineva și de biblioteci și că specialiștii bibliotecari există și vor să participe la această discuţie.

Mulțumesc Vasile Ernu. Ca bibliotecară şi iubitoare de carte iau acest manifest ca pe un mărţişor.